Cel puțin 900 de kilograme de pește descoperite de polițiștii în autoturismele unor indivizi!


Persoane în cauză au sustras pește din două bălți din comuna Fulga! Polițiștii au fost sesizați că persoane necunoscute sustrag, noaptea, pește din bălțile amintite. 

Polițiștii Secției nr. 6 de Poliție Ciorani au reținut ieri, 10 octombrie a.c., șase bărbați cercetați pentru furt calificat și deținerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului cu mărimea ochiului de minimum 400 de mm. 
În fapt, în noaptea de 17 spre 18 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras, din balta Bălana, din comuna Fulga, mai mult pește. 
Activitățile investigative au continuat, iar la data de 9 octombrie a.c., cinci bărbați au fost surprinși în timp ce ar fi sustras, fără drept, pește din două bălți, din comuna Fulga. 
Ulterior sustragerii peștelui, în jurul orei 05.30, autoturismele cu care persoanele în cauză se deplasau au fost oprite, pentru control, pe DJ 100 B, în comuna Fulga, în acestea aflându-se aproximativ 900 de kilograme de pește, sustras din cele două bălți. Astfel, a fost dispusă măsura indisponibilizării, în vederea continuării cercetărilor, a două autoturisme de teren, o barcă pneumatică și plase de pescuit de tip monofilament.
..Citeste mai departe..

Infracțiuni la regimul rutier constatate pe drumurile publice din Prahova, în ultimele 48 de ore. O persoană a fost reținută!

* Sâmbătă, 8 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii Serviciului Rutier Prahova, au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, pe raza orașului Sinaia se deplasează un autoturism al cărui conducător auto circulă spre Brașov și este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice. În urma verificărilor efectuate, autoturismul în cauză a fost identificat și oprit pentru control, la volan fiind identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Brăila, care emana halenă alcoolică.
Având în vedere acest aspect, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
..Citeste mai departe..

Îndeletniciri ciudate ale unui bărbat din Secăria! Modifica aspectul fizic al câinilor de rasă și apoi îi comercializa pe online!

Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru modificarea aspectului unor animale

Se mai pot intitula oameni cei care își bat joc de animale?

Un individ din comuna Secăria deținea șase câini din rasa Ciobănesc de Asia Centrală, pe care încerca să-i comercializeze pe online, însă problema era că respectivii câini aveau urechile secționate, dar și codițele erau tăiate! Doamne ferește, cum își bat unii joc de patrupede!
Pe 7 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați despre cele întâmplate și s-au prezentat la domiciliul individului, sesizând că animalele prezentau modificări ale aspectului prin intervenții chirurgicale de cupare a pavilioanelor auriculare, precum și codotomie (secționarea cozilor).
..Citeste mai departe..

Accident rutier în satul Conduratu, în Baba Ana, în urma căruia o mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile

Accident rutier în acestă dimineață de duminică, 9 aprilie, în Baba Ana, sat Conduratu, intersecție DJ 100 C cu DJ 149. Au fost implicate două autoturisme, unul fiind răsturnat în afara părții carosabile.
În urma impactului dintre cele două autoturisme a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, dar și a cinci pasageri, 4 femeie cu vârstele 33, 47, 74 și 81 de ani și un bărbat în vârstă de 79 de ani.
La volanul mașinilor se aflau un bărbat în vârstă de 71 de ani și o femeie în vârstă de 51 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ
..Citeste mai departe..

Acum, accident rutier pe DN1-E60, în afara loclaității Băicoi

Accident rutier ce s-a produs acum pe DN1- E60 în zona km 73+850 în afara localității Băicoi.
Din primele date transmise de polițiști reiese că o femeie în vârstă de ani 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN1- E60, pe sensul de mers Brașov către București, la un moment dat a pierdut controlul autoturismului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a două pasagere minore, cu vârstele de 6 și respectiv 7 ani (posibil rănite ușor).
..Citeste mai departe..

145 de sancțiuni contravenționale, însumând cel puțin 49.000 de lei, aplicate de polițiștii prahoveni cu prilejul unor acțiuni de control efectuate pe 7 aprilie

Polițiștii Serviciului Rutier, cei din cadrul Polițiilor municipiilor Ploiești și Câmpina, cei ai Polițiilor orașelor Boldești Scăieni, Valenii de Munte, Plopeni și Slănic, dar și cei ai Secțiilor de poliție rurală Puchenii Mari și Valea Doftanei au organizat și desfășurat, pe 7 aprilie, 10 acțiuni, pe mai multe linii de activitate.
Acțiunile au avut ca scop prevenirea și combaterea criminalității stradale, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul celor 10 acțiuni, au fost legitimate 590 de persoane și au fost controlate 27 de societăți comerciale, dar și 5 unități de învățământ.
..Citeste mai departe..

Elevi din Şcoala Pietriceaua (Brebu) au simulat acte sexuale asupra unei profesoare, în timpul orei de limba engleză!

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri! Cercetările continuă.
Asta produce „noua normalitate”? Asta este „România educată”? Acestea sunt „valorile europene”?

Este incredibil cum devin tot mai dese agresiunile provocate de şcolari din România!
Acestă primăvară a fost, cel puţin până acum, destul de agitată din acest punct de vedere. După înjunghierea unei profesoare, la Bucureşti a urmat bătaia aplicată de trei fete unei colege de clasă, la Ploieşti, în plină zi, pe stradă.
Anterior, însă, luna trecută, o profesoară avea să fie batjocorită de mai mulţi elevi, aceştia simulând acte sexuale asupra cadrului didactic, fapta fiind filmată!





..Citeste mai departe..

Atenție! O simplă joacă se poate transforma într-o tragedie

Condusul autoturismului, fără permis, pe drumurile publice poate produce victime! Vă gândiţi la aşa ceva puştani, atunci când puneţi mâna pe volan?

Joi, 6 aprilie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Doftanei, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza comunei Telega, au observat un autoturism, al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție a frânat brusc!
La volan, a fost identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Câmpina care nu figura în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
..Citeste mai departe..

Un tânăr de numai 19 ani a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un stâlp!

În seara de 6 aprilie a.c., un tânăr în vârstă de 19 ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 102 în Vălenii de Munte, la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un stâlp.
Tânărul a fost asistat medical la fața locului, după care a fost transport la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier

..Citeste mai departe..

Inconştienţa unui ploieştean! I-a încredinţat maşina unui copil de 13 ani!

Percheziții într-o cauză penală în care se efectuează cercetări pentru infracțiuni la regimul rutier

Update:
În urma prezentării celor doi bărbați în fata unității de parchet competente, față de bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, iar față de bărbatul în vârstă de 56 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile

Ştirea iniţială:
Miercuri, 5 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești- Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile a doi bărbați cu vârstele de 35, respectiv 56 de ani, bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul rutier.
Din cercetări, a reieșit faptul că, la data de 3 martie a.c., bărbatul în vârstă de 56 de ani, din municipiul Ploiești, ar fi încredințat autoturismul său unui minor în vârstă de 13 ani, acesta conducându-l în prezența sa, pe mai multe străzi din municipiu, fiind filmat și postat pe o rețea de socializare!
..Citeste mai departe..

175 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 52.600 lei, aplicate de poliţiştii rutieri în acţiuni efectuate ieri, 5 aprilie

Ieri, 5 aprilie a.c., polițiștii rutieri prahoveni au organizat și desfășurat acțiuni rutiere, în mai multe zone din județ, pe tot parcursul zilei.
Astfel, polițiștii Serviciului Rutier, cei ai Polițiilor orășenești Plopeni și Slănic, precum și cei ai Secției Rurale de Poliție Florești au acționat, în principalele zone cu risc rutier pentru verificarea modului de respectare al normelor rutiere în vigoare, cu accent pe depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză sau care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe, precum și pentru prevenirea și combaterea abaterilor săvârșite de pietoni și de bicicliști
În cadrul acțiunilor desfășurate pe raza de competență a structurilor mai sus menționate au fost oprite, pentru control, în trafic peste 350 de autovehicule. Pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului au fost efectuate aproximativ 230 de testări cu aparatele etilotest.
..Citeste mai departe..

    83 84 85 86 87 88 89