Cel puțin 900 de kilograme de pește descoperite de polițiștii în autoturismele unor indivizi!
Persoane în cauză au sustras pește din două bălți din comuna Fulga! Polițiștii au fost sesizați că persoane necunoscute sustrag, noaptea, pește din bălțile amintite.
Polițiștii Secției nr. 6 de Poliție Ciorani au reținut ieri, 10 octombrie a.c., șase bărbați cercetați pentru furt calificat și deținerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului cu mărimea ochiului de minimum 400 de mm.
În fapt, în noaptea de 17 spre 18 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras, din balta Bălana, din comuna Fulga, mai mult pește.
Activitățile investigative au continuat, iar la data de 9 octombrie a.c., cinci bărbați au fost surprinși în timp ce ar fi sustras, fără drept, pește din două bălți, din comuna Fulga.
Ulterior sustragerii peștelui, în jurul orei 05.30, autoturismele cu care persoanele în cauză se deplasau au fost oprite, pentru control, pe DJ 100 B, în comuna Fulga, în acestea aflându-se aproximativ 900 de kilograme de pește, sustras din cele două bălți.
Astfel, a fost dispusă măsura indisponibilizării, în vederea continuării cercetărilor, a două autoturisme de teren, o barcă pneumatică și plase de pescuit de tip monofilament.
..Citeste mai departe.. Conflict între două femei, pe strada Malu Roșu!A fost chemată Poliția, iar la fața locului au sosit și specialiști ai SRI! Ambele femei s-au ales cu amendă de 1.000 de lei.
În această după-masă de 28 aprilie, în jurul orei 17.30, pe strada Malu Roșu din Ploiești a avut loc un conflict între două femei, una de 19 ani, iar cealaltă de 27 de ani, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești fiind sesizați, de către un bărbat, că un individ aflat cu acele femei ar avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător! În baza sesizării, s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, precum și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și specialiști ai Serviciului Român de Informații. ..Citeste mai departe.. | Poliţia prahoveană ne informeazăTineri reținuți pentru furtul mai multor obiecte dintr-o casă de vacanță Joi, 27 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Breaza au identificat, depistat și reținut doi bărbați bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt. În fapt, la data de 27 aprilie, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Breaza, în timp ce desfășurau activități de patrulare pe raza de competență, au observat, pe strada „23 August”, doi bărbați care, la vederea echipajului de poliție, au abandonat mai multe obiecte pe care le aveau asupra lor, fugind pe albia râului Prahova. Din verificări, s-a stabilit faptul că obiectele în cauză, respectiv o drujbă, o motocroasă, o bicicletă și o pompă electrică ar fi fost sustrase dintr-o casă de vacanță din oraș. ..Citeste mai departe.. |
A fost reţinut, de către poliţişti, individul bănuit că ar fi furat o cutie ce conţinea donaţii în bani pentru un caz umanitar!Prejudiciul, aproximativ 500 de lei! Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 de Poliţie Ploieşti au identificat şi depistat, pe 26 aprilie a.c., un individ bănuit de săvârșirea furtului unei cutii de donații. În fapt, la data de 6 aprilie a.c., tânărul în vârstă de 25 de ani, din municipiul Ploiești ar fi sustras din incinta unui centru comercial din municipiul Ploiești, o cutie ce conținea donații pentru un caz umanitar, prejudiciul fiind de aproximativ 500 de lei.
Astfel, în vederea administrării probatoriului, ieri, 26 aprilie, polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară la domiciliile tânărului bănuit de comiterea faptei, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă. ..Citeste mai departe.. | Fugea de arest, dar până la urmă avea să fie prins de poliţiştii prahoveni! Avea emise patru mandate de arestare pe numele său!Miercuri, 26 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Prahova, în baza unor informații deținute, au depistat pe strada Colinei din municipiul Ploiești, un bărbat care se sustrăgea unui număr de 4 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele bărbatului de 55 de ani din municipiul Ploiești au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de către Judecătoriile Focșani, Iași, Oradea și Constanța pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune. În cauză, polițiștii au procedat la conducerea acestuia la Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, unde a fost încarcerat |
Doi minori (15 ani) au fost reținuți pentru tâlhărie calificată, lovirea sau alte violențe și distrugereAceştia sunt bănuiţi că ar fi agresat, pe o stradă din Ploieşti, un minor de 13 ani şi, cu această ocazie, i-ar fi sustras borseta şi trotineta! Miercuri, 26 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești- Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la domiciliile a doi tineri, bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni. Patru persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii. În fapt, în seara zilei de 15 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați în mod direct de către un minor în vârstă de 13 ani, despre faptul că în jurul orei 20.30, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Ploiești ar fi fost abordat de către alți doi tineri, care l-ar fi înțepat cu un obiect tăietor-înțepător, provocându-i o rană superficială. ..Citeste mai departe.. | Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificatPoliţiştii au descoperit, cu ocazia percheziţiilor, bunurile sustrase Duminică, 23 aprilie a.c., un cetăţean a sesizat Poliţia declarând că i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri dintr-o casă pe care o deține pe raza comunei Izvoarele. Câteva zile mai târziu, mai exact pe 26 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Drajna au identificat o persoană bănuită de săvârșirea acestei infracțiuni.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Izvoarele. În vederea administrării probatoriului, au fost efectuate și două percheziții domiciliare unde au fost descoperite și ridicate bunurile sustrase.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, anunţă IPJ Prahova ..Citeste mai departe.. |
Percheziții la persoane bănuite că ar fi obținut fonduri ilegale destinate cazării și hranei refugiaților ucrainieniSumele obținute în urma activităților desfășurate sunt în valoare de aproximativ 1.400.000 de lei! În această dimineață de 26 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Prahova au pus în executare 12 percheziții în județul Prahova și una în municipiul București, la domiciliile unor persoane bănuite de infracțiuni economice, respectiv la punctele de lucru ale unor persoane juridice. Cinci mandate de aducere au fost puse în aplicare. ..Citeste mai departe.. | Şi-a scos televizorul afară din casă, pe scara blocului, însă, în timp ce făcea curat în casă, cineva i l-a luat...!S-a dovedit a fi vorba de doi ploieşteni care au comis fapta respectivă, poliţiştii depistându-i şi reuşind să recupereze televizorul În timp ce făcea curat prin casă, o femeie s-a gândit, probabil, că este mai bine dacă ar scoate din casă mai multe bunuri şi le-ar lăsa un pic pe scara blocului! Din păcate, ideea nu s-a dovedit a fi deloc bună, pentru că, ce să vezi, cineva i-a luat televizorul, care era şi el scos afară din casă, pe scara blocului! Fapta a avut loc marţi, 25 aprilie. Cum să laşi pe scara blocului televizorul? Puteai să-l acoperi cu ceva, dar nu să-l laţi afară din casă! Femeia respectivă, constatând că nu mai e televizorul, a sesizat Poliţia. ..Citeste mai departe.. |
S-au luat la bătaie pe DN 72! Au folosit şi obiecte tăietor-înţepătoare!Poliţia a intervenit, iar agresorii au fost reținuți pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe UPDATE, 26 aprilie: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova ne informează că faţă de cei doi tineri reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi lovirea sau alte violenţe a fost luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile. ŞTIREA INIŢIALĂ: Luni, 24 aprilie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț au fost sesizați de către un bărbat despre faptul se deplasează către Târgoviște și a fost agresat de către un alt participant la trafic, fiind urmărit de acesta. În baza sesizării, s-a format echipă operativă care a efectuat verificări, stabilindu-se faptul că apelantul, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Târgoviște, ar fi avut un conflict spontan în trafic, pe DN 72, cu un alt conducător auto, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Moreni. ..Citeste mai departe.. | Prins de poliţişti chiar când fura, de pe o plantaţie de viţă de vie, sârmă şi stâlpi metalici!Un individ din Urlaţi a fost prins în flagrant, de către Poliţia oraşului Urlaţi, când fura sârmă şi stâlpi metalici de pe o plantaţie cu viţă de vie, pe strada Valea Crângului. Întâmplarea a avut loc luni, 24 aprilie a.c., în jurul orei 17:30. Respectivul, în vârstă de 54 de ani, avea asupra sa aproximativ 100 de metri de sârmă metalică, dar și mai mulți stâlpi pentru susținerea viței de vie, pe care intenționa să le transporte la domiciliu. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, ne informează IPJ Prahova. ..Citeste mai departe.. |
79 80 81 82 83 84 85 |