Polițiștii cercetează o doamnă învățătoare pe motiv că aceasta ar fi tras de păr un elev! Ups!


Hm, cei care acum sunt trecuți de 50 de ani știu foarte bine că, atunci când erau elevi, primeau și palme și lovituri cu rigla de lemn peste mâini de la profesori și, ce să vezi, nu mai zicea nimeni nimic! Și era disciplină și civilizație, nu ca acum...!

Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Drajna au fost sesizați, la data de 1 octombrie a.c., în jurul orei 13.30 de către o femeie, din comuna Măneciu, cu privire la faptul că fiul său ar fi fost agresat fizic de către învățătoarea sa, în timpul orelor de curs. 
Din verificările efectuate, a rezultat faptul că învățătoarea, de 65 de ani, la data de 16 septembrie, l-ar fi tras de păr pe copil din cauza atitudinii pe care a avut-o cu privire la evaluarea la matematică. 
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă
..Citeste mai departe..

Activități ale IPJ Prahova dedicate elevilor din Școlile Gimnaziale „Principesa Maria” și „George Enescu” din Sinaia

Pe parcursul zilei de ieri, 16 noiembrie, polițiștii orașului Sinaia au desfășurat activități informativ-preventive la Școlile Gimnaziale „Principesa Maria” și „George Enescu”, unde au fost prezenți peste 120 de elevi din clasele primare dar și cadrele didactice. Prevenirea implică o colaborare strânsă între polițiști și comunitatea școlară. 
Prin intermediul acestor acțiuni, polițiștii doresc să încurajeze comportamente responsabile în rândul elevilor și să le furnizeze cunoștințe esențiale despre regulile de circulație.
..Citeste mai departe..

Poliția prahoveană, în... acțiune la Școala Gimnazială Liliești!

Au avut loc activități informativ-preventive în fața a cel puțin 240 de elevi

Polițiștii Serviciului Rutier, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciului de Ordine Publică au desfășurat marți, 14 noiembrie, activități informativ-preventive la Școala Gimnazială Liliești, unde au fost prezenți peste 240 de elevi din clasele 0-IV, dar și cadrele didactice. 
Polițiștii au prezentat, pe înțelesul micuților, teme precum: siguranța în unitățile de învățământ, în mediul familial, în spații recreaționale, siguranță rutieră, dar și aspecte privind disparițiile minorilor, mesaje fiind adaptate în funcție de vârsta beneficiarilor
..Citeste mai departe..

Bucătărie-Educație-Sănătate-Tradiție (Proiect BEST)

Cu bucurie și entuziasm, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești se pregătește să deschidă porțile unui nou capitol în dezvoltarea educațională a instituției. Miercuri, 8 noiembrie, la ora 11:30, va avea loc inaugurarea oficială a spațiului recent amenajat al cantinei școlare, un moment care va rămâne în amintirea elevilor, profesorilor și comunității școlare deopotrivă. Proiectul "BEST (Bucătărie-Educație-Sănătate-Tradiție)" reprezintă o inițiativă cu adevărat specială, ce a primit o finanțare semnificativă în valoare de 115.184 de lei. 
Această finanțare generoasă a fost obținută în urma participării la concursul de proiecte „Fondul Prahova pentru Educație – ediția a II-a”, un program de finanțare privată.
..Citeste mai departe..

Activități informativ-preventive în cadrul programului „Școala altfel”, desfășurate de polițiștii prahoveni

Biroului de Siguranță Școlară, cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității dar si cei ai Serviciului Rutier Prahova, au desfășurat, pe 27 octombrie, activități educativ-preventive în rândul elevilor din cadrul Școlilor Gimnaziale din comuna Bărcănești. 
Activitățile s-au desfășurat în cadrul Programului Național „Școala Altfel” și au vizat prevenirea portului sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, bulingului, cyberbullyingului, dar și informarea elevilor asupra răspunderii penale a minorilor. 
Astfel, de activitățile desfășurate au beneficiat peste 200 de elevi din cadrul claselor primare a două școli din localitățile Bărcănești și Românești.
..Citeste mai departe..

Polițiștii prahoveni sunt printre copii, în programul ,,Săptămâna Altfel”

Ieri, 26 octombrie a.c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, dar și polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, au organizat și desfășurat două acțiuni educativ-preventive în cadrul Școlii Gimnaziale Sfântul Vasile Ploiești și în cadrul Liceului Tehnologic Cioranii de Jos, cu elevi mai mici și mai mari. 
În cadrul activităților au fost abordate mai multe teme, în funcție de vârstă, fiind adresate elevilor de la clasele a III-a și până la a VIII-a. 
Prin laboratorul de educație rutieră, elevii de clasa a V-a, respectiv a a VI-a, ai unității de învățământ din Ploiești au învățat câteva semne noi de circulație, exprimându-și dorința de a obține permisul de conducere la vârsta necesară.
..Citeste mai departe..

În atenția conducerilor școlilor!

Doamnelor directoare și domnilor directori care vă considerați mai presus de Constituția României, să știți că nu aveți dreptul de a interzice părinților accesul în unitățile de învățământ și nici să cereți a se semna vreun contract educațional Școală - Părinte, că Școala nu vă aparține pe persoană fizică! Și din banii acelor părinți este Școala întreținută și vă luați voi salariile și sporurile! 
Unde vă sunt empatia și respectul față de semeni? Asta înseamnă „România educată”? Un sistem educațional ce comite abuzuri?

Preocupările pe care le are Școala acum par total din afara sferei educaționale și îți dau impresia că nu s-a schimbat nimic față de perioada de până în 1990 în ce privește îndoctrinarea copiilor.
..Citeste mai departe..

Printre copii în ,,Săptămâna Altfel”!

Cum afirmam și ieri, polițiștii prahoveni se află printre elevi, cu ocazia programului educațional intitulat „Școala altfel”. 
În acest context, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Bușteni au participat și au desfășurat o activitate „altfel”.  
 Astfel, ieri, 25 octombrie a.c., în parcarea Domeniului „Schiabil Kalinderu”, din Bușteni s-a desfășurat Campania Națională pentru Managementul Eficient al Riscurilor, prin organizarea unei demonstrații în public privind intervenția în cazul unui accident rutier cu două victime, la care au participat polițiști, pompieri și lucrători ai serviciului salvamont.
..Citeste mai departe..

Activități educativ-preventive desfășurate de polițiști în unități de învățământ cu ocazia programului „Școala altfel”!

Săptămâna aceasta, polițiștii prahoveni continuă activitățile educativ-preventive desfășurate în unitățile de învățământ, activități ce au ca scop informarea elevilor și a profesorilor în vederea prevenirii și combaterii cazurilor de delincvență juvenilă, victimizare a minorilor și absenteism școlar, ne anunță IPJ Prahova, printr-un comunicat de presă. 
Astfel, sursa citată declară că sunt desfășurate activități atât în cadrul grupurilor de elevi, cât și în rândul cadrelor didactice, una din temele implementate în cadrul Programului „Școala Altfel” fiind „Prevenirea și reducerea faptelor cu violență, precum și a consumului de droguri, alcool și tutun”.
..Citeste mai departe..

Polițiștii prahoveni, acțiune în unități de învățământ din Ploiești!

Prinși la fumat...! 

Ieri, 17 octombrie a.c., în intervalul orar 12.00-14.00, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului Siguranța Școlară au organizat și au susținut o acțiune în Ploiești, în cadrul căreia 40 de polițiști de ordine publică, rutieră, proximitate, din cadrul Poliției municipiului Ploiești, dar și din cadrul Serviciilor Investigații Criminale și Investigare a Criminalității Economice au venit în trei unități de învățământ - Liceului Tehnologic „1 Mai”, Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu” și ai Universității de Petrol și Gaze din Ploiești.
..Citeste mai departe..

Dosar penal deschis pentru abuz în serviciu, la o grădiniță din Ploiești!

Educatoarea este acuzată, de două mămici, că fetițele lor au fost agresate verbal și fizic 

Referitor la cazul de la o unitate de învățământ preșcolar, unde două femei au acuzat că fiicele lor ar fi fost agresate atât fizic, cât și verbal, în incinta grădinițe din Ploiești, de către o educatoare, IPJ Prahova a emis un comunicat de presă în care se precizează că, în acest moment, sunt efectuate verificări în vederea clarificării situației de fapt și luării măsurilor legale ce se impun. 
În cauză, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.
..Citeste mai departe..

    2 3 4 5 6 7 8