Despre exercițiul „Seism 2025”

Într-un comunicat emis de către IGSU se precizează că exercițiul "Seism 2025" are ca scop testarea și consolidarea procedurilor comune de cooperare interinstituțională și de răspuns eficient în cazul producerii unui cutremur major.
Scenariile simulate vizează situații complexe care necesită luarea rapidă a deciziilor, coordonare strânsă între structuri și păstrarea lucidității în condiții de presiune extremă.
Răspunsul într-o situație de criză majoră presupune nu doar reacție promptă, ci și un grad ridicat de organizare, comunicare și asumare a responsabilităților.
Exercițiul demonstrează importanța pregătirii continue și a cooperării eficiente pentru gestionare cu maximă eficiență a vieții comunității.
..Citeste mai departe.. ![]() Copil pierdut în zona Cascadei Urlătoarea din Bușteni, găsit de jandarmii montani
Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova a fost sesizat astăzi, 28 iunie, în jurul orei prânzului, prin apel 112, că în zona Cascadei Urlătoarea din Bușteni, un copil s-a pierdut de familia sa, cu care se afla în drumeție.
Imediat, o patrulă din cadrul Postului de Jandarmi Montan Bușteni s-a deplasat în zona indicată și, împreună cu tatăl copilului, au început căutările pe direcția indicată de turiștii care s-au întâlnit cu băiatul. După numai 30 minute, căutările au fost încununate de succes copilul fiind reunit cu familia. Ținând cont de faptul că traseele turistice sunt aglomerate, în această perioadă, jandarmii le recomandă părinților să supravegheze atent copiii care ii însoțesc în drumeții și sa nu ignore pericolul întâlnirii cu animalele sălbatice ..Citeste mai departe.. | ![]() Două autoturisme, implicate într-un accident rutier produs în apropiere de Ploiești!
Vineri, 28 iunie a.c., în jurul orei 18.00 polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, în afara municipiului Ploiești, s-ar fi produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din primele verificări a reieșit faptul că, un bărbat de 36 de ani în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 39 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 39 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat. Traficul rutier este restricționat pe banda nr. 1 a sensului de mers București către Brașov. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă ..Citeste mai departe.. |
![]() Incendiu anexă gospodărească, un grajd, și vegetație uscată în comuna Drajna, sat Ogretin
Un cal a fost găsit carbonizat! Sărmanul cal, ce sfârșit a avut! Pompierii din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte intervin cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă la un incendiu în satul Ogretin, din comuna Drajna. Ard un grajd și vegetație uscată.
ISU ne comunică faptul că incendiul s-a manifestat violent, pe o suprafață de aproximativ 200 mp. În interiorul anexei a fost identificat un cal, găsit carbonizat. Proprietarul gospodăriei a fost asistat de către echipajul SMURD, deoarece a suferit un atac de panică. În acest moment, incendiul este localizat și se depun eforturi pentru lichidarea acestuia ..Citeste mai departe.. | ![]() Accident rutier în comuna Gherghița!
Două autoturisme au acroșat o bovină ce le-a ieșit în cale pe carosabil! Bovina a decedat! Pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Ploiești intervin cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD în cazul unui accident rutier produs în comuna Gherghița, pe A3. Din primele informații, o bovină a ieșit pe carosabil, fiind acroșată de două autoturisme. Unul dintre acesta este răsturnat pe plafon. La sosirea echipajelor de pompieri, cei trei ocupanți ai autoturismelor se autoevacuaseră, nu sunt înregistrate persoane blocate/încarcerate.
Toți trei sunt conștienți, unul este asistat medical la fața locului. În urma impactului, bovina a decedat ..Citeste mai departe.. |
![]() Amenințare cu bombă în Ploiești!În urma verificărilor, care au durat ceva timp, nu s-a confirmat nicio bombă! Poliția îl caută pe cel ce a amenințat, prin 112, că o să fie amplasată o bombă la Palatul de Justiție, pentru a aplica măsurile legale Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați,în urmă cu puțin timp, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o instituție publică urmează să fie amplasată o bombă. La fața locului, s-au deplasat pirotehniștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
Se efectuează verificări la acest moment. Pe surse am aflat că este vorba despre Palatul de Justiție! UPDATE: Și acum, după mai bine de o oră de la anunțul Poliției, personalul angajat din Palatul de Justiție și oamenii care aveau treburi în acea instituție așteaptă pe trotuar să se rezolve situația și ca totul să revină la normalitate. ..Citeste mai departe.. | ![]() Încă un accident rutier produs astăzi, 27 iunie, în care este implicată o motocicletă!
De data aceasta este la Valea Călugărească Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați astăzi, în jurul orei 16:00, cu privire la faptul că pe Drumul Național 1B , din localitatea Valea Călugărească, s-ar fi produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din primele date a reieșit faptul că, o femeie de 49 de ani în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 58 de ani. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motocicletei, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat. ..Citeste mai departe.. |
![]() Infracțiuni rutiere, consemnate pe 26 iunie
Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Național 1, în localitatea Nistorești, au oprit, la data de 26 iunie a.c, în jurul orei de 18.15, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, care a fost înregistrat de aparatul radar rulând cu viteza de 95 km/h. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Polițiștii menționează că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive ..Citeste mai departe.. | ![]() A căzut cu motocicleta în Băicoi!
Prin apel 112, poliția a fost informată că s-a produs un accident rutier la Băicoi, în care a fost implicat un autoturism și o motocicletă.
Traficul rutier este restricționat. UPDATE: Accidentul a fost, de fapt, un autoaccident și s-a produs pe strada Republicii, din Băicoi. Din primele date culese de către polițiști a reieșit faptul că, un bărbat de 65 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motocicletei, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. ..Citeste mai departe.. |
Bărbat reținut pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Blejoi au fost sesizați, la data de 26 iunie a.c., de către o femeie de 38 de ani, cu privire la faptul că fostul concubin ar fi oprit autoturismul lângă aceasta, în comuna Târgșoru Vechi și ar fi încercat să vorbească cu ea. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului și în urma verificărilor efectuate au constatat faptul că fostul concubin avea emis ordin de protecție.
În urma investigațiilor efectuate polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 49 de ani. În baza probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
..Citeste mai departe.. | ![]() 37 de posturi scoase la concurs de ISJ Prahova
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova informează despre scoaterea la concurs a 37 de posturi vacante, prin trecere în corpul ofițerilor sau prin încadrare directă. „Aceasta reprezintă o oportunitate importantă pentru toți cei care doresc să se alăture echipei noastre și să contribuie la menținerea ordinii și siguranței publice în județul Prahova”, se declară într-un comunicat de presă emis de către IPJ Prahova.
Pentru accesarea informațiilor și detaliilor referitoare la concursurile pentru ocuparea posturilor de la nivelul Poliției Române puteți accesa site-ul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, la secțiunea Carieră, Posturi scoase la concurs ..Citeste mai departe.. |
![]() ![]() ![]() ![]() |