IPJ Prahova: „Pericolul invizibil de pe șosele: alcoolul la volan!”

„Alcoolul la volan reprezintă una dintre cele mai grave și frecvente cauze ale accidentelor rutiere. Consumul de alcool afectează capacitatea de concentrare, reflexele și percepția, transformând conducătorul auto într-un real pericol atât pentru el însuși, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
Deși consecințele pot fi dramatice — de la pierderi de vieți omenești până la urmări penale — mulți conducători auto aleg, în continuare, să se urce la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Problema necesită o atenție constantă din partea societății, autorităților și, mai ales, a fiecărui individ în parte.
Facem un apel ferm către toți conducătorii auto: fiți conștienți de pericolele la care vă expuneți, dar mai ales de riscurile la care supuneți viețile celorlalți.
Într-o fracțiune de secundă, o decizie ilegală se poate transforma într-o tragedie ireversibilă”, transmite IPJ Prahova.
* Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizati, la data de 12 iulie a.c, în jurul orei 20:00 despre producerea unui accident rutier pe strada Troienelor din municipiu.
În urma verificărilor efectuate, aceștia au identificat conducătorul auto, un bărbat de 44 de ani, care, în timp ce conducea un autoturism, a intrat in coliziune cu o bicicletă parcată.
..Citeste mai departe.. S-au lovit în Fântânele!
Joi, 1 august a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au fost sesizați despre faptul că pe DN 1B, în comuna Fântânele, a avut loc un accident rutier. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că accidentul rutier a avut loc între două autoturisme conduse de doi bărbați, cu vârstele de 21, respectiv 77 de ani. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 77 de ani și a două femei de 34, respectiv 74 de ani, pasagere în cele două autoturisme care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. ..Citeste mai departe.. | ![]() Peste 200 de sancțiuni, în valoare de cel puțin 86.000 de lei, aplicate de polițiștii prahoveni în acțiunile din cursul zilei de 31 iulie
În ultima zi a lunii iulie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost efectuate șase acțiuni pe raza de competență, pe drumurile naționale și pe raza municipiului Ploieşti precum și în localitățile Azuga și Boldești-Scăeni. Astfel, polițiștii prahoveni au acționat pe linie rutieră, în scopul prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări grave, dar și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Pe tot parcursul zilei au fost controlate peste 350 de autovehicule și au fost efectuate mai mult de 300 de testări cu aparatele etilotest. De asemenea, au fost legitimate aproximativ 400 de persoane, iar în urma activităţilor desfăşurate pe raza municipiului Ploiești au fost efectuate șase controale corporale și patru controale ale bagajelor. Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru nerespectarea regimului legal de viteză (60) și pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor (10). ..Citeste mai departe.. |
![]() Un autoturism a ars în apropiere de Plopeni!
În mașină se află și o femeie însărcinată! Doamna respectivă nu a suferit arsuri, însă a dorit să fie consultată pe fondul șocului suferit, fiind transportată la spital În această după-amiază de 1 august, în jurul orei 17:00, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Plopeni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins un autoturism în apropierea orașului Plopeni, anunță ISU Prahova. În autoturism se aflau cinci persoane, doi adulți și trei minori, care, din fericire, au reușit să se autoevacueze în siguranță până la sosirea echipajelor de pompieri. Unul dintre ocupanți, femeie însărcinată, a fost transportată la spital de ambulanța SAJ sosită în sprijin. Femeia nu a suferit arsuri, însă a dorit să fie consultată pe fondul șocului suferit. Autoturismul a ars generalizat. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit ..Citeste mai departe.. | ![]() Chiar nu este motiv de râs!
Uitați în ce hal i-ați adus pe unii oameni voi, cei care ați promovat teroarea cu „situația epidemiologică”. Ați terorizat populația de ați generat o adevărară psihoză. Ar trebui să fiți judecați și condamnați pentru ceea ce ați comis! Așa ceva a fost văzut azi dimineață, 1 august, prin Ploiești, pe strada „Elena Doamna”! Mască, mănuși, palton și pălărie! Păi cum să te... protejezi mai bine...? Să nu credeți că este vreo imagine din 2020-2022, nu!
Este din 1 august 2024!
Și e vară! Ca să vedeți în ce hal au fost aduși unii oameni de către cei care au promovat „plandemia” la TV.
Psihoză în toată regula!
Mai sunt acești oameni recuperabili? De ce nu sunt ei tratați gratuit ..Citeste mai departe.. |
![]() Accident rutier pe DN1, în Bușteni, pe sensul de mers Ploiești către Brașov
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați joi, 1 august, cu privire la faptul că pe Drumul Național 1, în stațiunea Bușteni, a avut loc un accident rutier. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că impactul a avut loc pe sensul de mers Ploiești către Brașov, între un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani și un altul condus de o femeie de 52 de ani. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 72 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier ..Citeste mai departe.. | ![]() Percheziții la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de braconaj și uz de armă fără drept
În această dimineață de 1 august, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase împreună cu cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigarea Criminalității Economice și Biroului pentru Protecția Animalelor pun în executare șapte mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj și uz de armă fără drept. Din cercetări a reieșit faptul că în perioada 25 iunie a.c.-27 iulie a.c. mai multe persoane ar fi împușcat, fără drept, mai multe exemplare de vânat.
Sunt conduse la sediul unității de poliție șapte persoane în vederea audierii acestora. Acțiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova ..Citeste mai departe.. |
![]() Accident rutier în CâmpinaAccident rutier în Câmpina, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, produs în seara de 31 iulie între două autoturisme, conduse de doi bărbați cu vârstele de 58 și 71 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere în vârstă de 70 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, rezultatele au fost negative. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier | ![]() Incendiu la o casă din Ploiești!
Pompierii intervin la o casă particulară situată pe strada Șantierului, unde a izbucnit un incendiu. Din primele informații, incendiul se manifestă la mai multe proprietăți, pe aproximativ 500 mp. Forțele sunt suplimentate cu încă două autospeciale de stingere și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă. UPDATE: Incendiul se manifesta la doua locuințe și a cuprins mai multe anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 600 mp. Se intervine cu un total de 8 autospeciale de stingere, două autospeciale de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD. Incendiul este localizat și nu au fost raportate victime, până acum. UPDATE: ..Citeste mai departe..Cauza probabilă de incendiului: efectul termic al curentului electric. Practic, focul a pornit se la o priză aflată într-un foișor, la care erau conectate aparate electrocasnice, comunică ISU Prahova |
![]() 150 de fapte contravenționale constatate de polițiști în ultimele 24 de orePăi vedeți, domnilor polițiști, că un anume partid politic și-a pus deja reclame electorale pe panourile de publicitate stradală, promovându-și încă de pe acum candidata pentru prezidențiale! Legea nu este lege pentru toți? În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 80 de solicitări ale cetățenilor sesizate prin 112, fiind constatate peste 150 de fapte contravenționale, în urma activităților din teren, ni se comunică, de către IPJ Prahova, într-un comunicat de presă. Marți, 30 iulie a.c., polițiștii prahoveni au desfășurat patru acțiuni de patrulare intensivă în zonele cu risc crescut, contribuind astfel la prevenirea infracțiunilor și la creșterea sentimentului de siguranță în rândul comunităților dar și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pe drumurile naționale din județ, în municipiul Câmpina și în localitățile Vălenii de Munte, Urlați, Mizil, Blejoi și Apostolache. ..Citeste mai departe.. | Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști față de un bărbat din BăicoiMarți, 30 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Plopeni au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 38 de ani, din orașul Băicoi, pentru comiterea infracțiunii de violență în familie. În fapt, la data de 30 iulie a.c., o femeie de 35 de ani, din comuna Dumbrăvești s-a prezentat la sediul Poliției orașului Plopeni sesizând faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său. Din verificări, a reieșit faptul că atât la data de 27 iulie, cât și la data de 30 iulie a.c., în urma un conflict pe care bărbatul în cauză l-ar fi avut cu soția sa, acesta ar fi agresat-o fizic pe femeie.
Având în vedere cele constatate, pentru asigurarea securității imediate a femeii, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând că există risc iminent, fiind astfel emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile. ..Citeste mai departe.. |
![]() ![]() ![]() ![]() |