Germanul Kilian Ludewig a semnat cu Petrolul Ploiești!
Publicat pe 2025-02-14 10:15:30 | Ionuț Mitoiu; Sursă foto: fcpetrolul.ro |

Fotbalistul german Kilian Ludewig (24 ani) este, oficial, jucătorul Petrolului Ploiești, acesta semnând cu clubul ploieștean un contract valabil pentru un sezon și jumătate.
Fost internațional german de juniori, component al tuturor naționalelor Germaniei de la U16 și pană la U21, Kilian Ludewig are inclusiv șase prezențe în Bundesliga, bifate în sezonul 2020-2021, atunci când imbrăca tricoul lui FC Schalke 04.
Jucător de bandă dreaptă Ludewig s-a format la academia lui RB Leipzig, înainte ca, în 2018, să facă pasul către RB Salzburg, grupare cu care a și câștigat campionatul și Cupa Austriei.
Cu RB Salzburg s-a aflat sub contract până în vara anului trecut, iar de-a lungul sezoanelor a fost împrumutat la Barnsley (Anglia), Willem2 Tilburg (Olanda), Alalborg (Danemarca) și 1860 Munchen (Germania).