S-a mai adăugat un punct!
Publicat pe 2025-02-10 11:45:40 | Ionuț Mitoiu; Sursă foto: fcpetrolul.ro |

Hermannstadt - Petrolul 1-1 (0-0)
Lupta pentru locul șase continuă, deși, la Sibiu, ploieștenii au obținut doar un punct.
„Lupii” au bifat cel de-al doilea egal consecutiv în mai puțin de 72 de ore, egalând-o pe Sepsi în clasament și rămân la doar două puncte în urma Rapidului, cu patru runde pană la finalul de sezon regulat.
La Sibiu, elevii lui Mutu au avut o primă repriză bună, cu Roche (minutul 24) aproape de gol, lovitura sa de cap fiind respinsă de pe linia porții de către Ivanov (!).
Peste alte patru minute, Irobiso (28) a avut și el o bună oportunitate de a marca în poartă lui Căbuz.
Dar, prima ocazie din meci au avut-o gazdele, prin Murgia (14), cel care a trimis în bara din stânga lui Bălbărău (!).
În partea a doua, Denis Radu a avut o bună șansă, dar Căbuz a respins cu brio șutul bun trimis de petrolist.
Pe final de partidă au apărut și golurile jocului.
Min. 83, 1-0: Buș a profitat de un cadou al lui Bălbărău și a marcat simplu, modificând tabela(!).
Min. 90+4, 1-1. Ricardinho a pătruns pe partea dreaptă și a trimis spre poartă, mingea intrând în plasă, după ce a fost deviată de Găman.
Până la urmă, rezultatul este echitabil, Petrolul fiind acum la cota 37 de puncte și va juca sâmbătă, pe Stadionul „Ilie Oană", de la ora 15,00, cu UTA Arad.
Hermannstadt - Petrolul 1-1 (0-0)
Marcatori: Buș (83)/ Ricardinho (90+4)
Hermannstadt: Căbuz- Balaure, Căpușă, I.Stoica (46-Găman), Selimovic, Goncalves- Kujabi (46-R.Popescu), Ivanov, Murgia (90+2-D.Iancu) - Chițu (65-Buș), I.Stoica (65-Neguț). Antrenor: Marius Măldărășanu.
Petrolul: Bălbărău - Hanca (46-Papp), Ricardinho, Roche (78-Stănică), Huja, D.Radu- V.Gheorghe (46-Mateiu), Keita, Jyry, Grozav-Irobiso (78-Rădulescu). Antrenor: Adrian Mutu.
Cartonașe galbene: Kujabi (22), R.Popescu (69), Ivanov (73), Căpușă (90+3).
Au arbitrat: Radu Petrescu - Adrian Ghinguleac și Mircea Grigoriu. VAR: Horia Mladinovici. AVAR: Cristina Trandafir. Observatori: Szekely Zoltan și Romulus Chihaia.