Rezultat pozitiv cu FCSB!
Publicat pe 2025-02-07 11:36:45 | Ionuț Mitoiu; Sursă foto: fcpetrolul.ro |

Petrolul - FCSB 0-0
Aproximativ 9.000 de spectatori au asistat pe Stationul „Ilie Oană" la ultima partidă a etapei intermediare, una care se anunța a fi foarte disputată, și așa a fost.
Confruntarea a avut două părți diferite pentru echipa antrenată de Mutu. În prima repriză, petroliștii s-au axat mai mult pe defensivă, lăsând posesia bucureștenilor.
A fost și un gol marcat de Miculescu (38) în prima repriză, dar anulat la intervenția VAR-ului, pe motiv că Bîrligea l-a lovit peste față pe Denis Radu.
Important este că petroliștii, deși dominați de cei de la FCSB, au avut o defensivă de fier, nelăsând breșe spre poarta lui Bălbărău.
După pauză, scenariul s-a schimbat considerabil. Petrolul a îndrăznit mai mult în atac și fazele periculoase au apărut la poarta lui Târnoveanu.
Vali Gheorghe (55) a trimis, de la marginea careului de 16 metri, puțin pe langă poartă. Irobiso (61) a irosit cea mai mare ocazie a meciului, șutând cu stângul din fața porții peste transversală!
Grozav (72) a trimis la câțiva centimetri de stâlpul din stânga portarului bucureștean!
Jyry (85) a șutat din marginea careului mare, balonul ducându-se pe deasupra porții!
Finalul de meci l-a adus în prim-plan pe portarul Bălbărău (87), când a fost autorul unei parade spectaculoase la șutul lui Ștefănescu, încununând o prestație excelentă, în urma căreia a și fost desemnat MVP-ul partidei!
Petrolul ocupă poziția a 8-a cu 36 de puncte, iar peste trei zile va juca la Sibiu, cu Hermannstadt, duminică, de la ora 14,30.
Petrolul - FCSB 0-0
Petrolul: Bălbărău - Ricardinho, Roche, Huja, D.Radu-Keita - Jyry, Hanca, V.Gheorghe (74-Rădulescu), Grozav-Irobiso. Antrenor: Adrian Mutu.
FCSB: Tarnovanu - Radunovic, Dawa, Popescu, Pantea (46-Crețu) - Șut, Chiricheș-Miculescu (63-Stefănescu), Edjouma (43-Alhassan), Băluță (46-Toma)- Bîrligea. Antrenor: Elias Charalambous.
Cartonase galbene:D.Radu(45+3).
Au arbitrat:Marian Barbu- Adrian Vornicu și Imre Bucsi. VAR: Ovidiu Hațegan. AVAR: Florian Vișan. Observatori: Paul Mincu și Marian Salomir.