15 ianuarie, ziua dedicată poetului nepereche, Mihai Eminescu

Publicat pe 2025-01-17 10:29:29

Evenimente organizate de Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” dedicate poetului național


Se împlinesc astăzi, 15 ianuarie 2025, 175 de ani de la nașterea poetului nepereche, Mihai Eminescu. 
A fost nu numai o personalitate a culturii românești, ci și un om politic naționalist, care și-a iubit țara așa cum ar trebui să o iubească fiecare dintre noi! Eminescu a luptat, ca poet și om politic, pentru ca România să nu ajungă pe mâna străinilor, a luptat pentru valorile naționale! 
Zicerile și scrierile sale au deranjat mult puterea politică de atunci, dar nu numai cea politică..., astfel că s-a dorit a se crede că Eminescu era nebun și că de aceea a murit! 
Cine critica puterea nu era deloc bine... văzut, ca și acum, de altfel.

* Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești sărbătorește Ziua Culturii Naționale printr-o serie de evenimente culturale și educaționale dedicate poetului național Mihai Eminescu. 
Cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la nașterea poetului național, Mihai Eminescu, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează trei evenimente speciale în cadrul Proiectului Ziua Culturii Naționale, pentru a aduce un omagiu valorilor culturale românești.
Astfel, avem parte de: 
- Excursie culturală: Participarea la sesiunea festivă „Ziua Culturii Naționale” organizată de Academia Română, ce va avea loc astăzi, în Aula Academiei Române, București, începând cu ora 10:00. 
- Proiect educațional „Aproape de Eminescu”: Activitate destinată elevilor din județul Prahova, desfășurată astăzi, în afara orelor de curs. Evenimentul implică toate ciclurile de învățământ și își propune să cultive interesul pentru opera și personalitatea poetului național; 
- Concursul județean de recitări „Ca un Luceafăr am trecut prin lume”: Ajuns la cea de-a XII-a ediție, acest concurs dedicat exclusiv liceenilor se va desfășura până în data de 23 ianuarie 2025. Participanții vor recita poezii din creația eminesciană, promovând talentul tinerilor și valorile culturale autentice. 
Ziua Culturii Naționale, sărbătorită anual pe 15 ianuarie, este un moment important pentru a celebra identitatea culturală și patrimoniul național al României.