Reținut de polițiști după ce a amenințat, cu acte de violență, o persoană!
Publicat pe 2024-07-12 22:26:01 | Mihail Marinescu |

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Florești au pus joi, 11 iulie, în executare un mandat de percheziție domiciliară într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Din cercetări a reieșit faptul, că în perioada 2 iunie - 9 iunie a.c., persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 32 de ani, din comuna Florești l-ar fi amenințat pe un alt bărbat, cu acte de violență, folosindu-se de mai multe obiecte, prin intermediul rețelelor de socializare.
În urma probatoriului administrat față de persoana bănuită de comiterea faptelor a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.