Polițiștii prahoveni s-au aflat printre copii, în cadrul Programului „Săptămâna verde”!

Publicat pe 2024-04-25 13:13:35Mihail Marinescu

Ieri, 24 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției orașului Plopeni, alături de polițiștii Biroului Siguranţa Şcolară, Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității, Serviciul Criminalistic, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Rutier au desfăşurat activităţi informative la nivelul Liceului Carol I și Grădinița Frunză de Stejar din orașul Plopeni, în cadrul Campaniei de prevenire a fenomenului infracțional în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ - „IA ATITUDINE, SPUNE STOP VIOLENȚEI”. 
Astfel, prin intermediul a 18 activităti, aproximativ 400 de elevi din ciclul primar, gimnazial au fost informați cu privire la modalitătile de menținere a siguranței în mediul școlar.
Dezbaterile și discuțiile interactive purtate cu elevii au avut ca scop prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor, reducerea actelor de violență prin conștientizarea implicațiilor acestui fenomen (sub aspect juridic, social și emoțional). 
Polițiștii au prezentat informații referitoare la formele de manifestare a bullyingului în școală, care sunt modalitățile de intervenție și combatere atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice și importanța dezvoltării abilităților nonviolente de gestionare a conflictelor. 
Totodată, elevii s-au familiarizat cu noțiuni de educație juridică privind răspunderea contravențională și penală a minorilor, ce sunt infracțiunile și exemple concrete întâlnite în practica judiciară, adaptate vârstei. 
Cu sprijinul colegilor de la structurile de criminalistică si acțiuni speciale au fost prezentate câteva din caracteristicile și specificul meseriei de polițist. 
Preșcolarii au aflat despre consecințele încălcării regulilor de comportament, a celor de circulație, precum și ce să facă în situația în care se pierd de părinți, cum să interacționeze cu persoanele necunoscute, atât în viața reală cât și în mediul virtual. La finalul activităților, elevii au avut numeroase curiozități și întrebări, la care li s-a răspuns, activitatea bucurându-se de un amplu dialog, mulți dintre aceștia exprimându-și dorința de a deveni polițiști.