Profesia de polițist, prezentată elevilor prahoveni cu ocazia zilei Poliției Române

Publicat pe 2024-03-19 14:38:26Mihail Marinescu

Luni, 18 martie, polițiștii Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, prin structurile de specialitate, respectiv Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroul Siguranță Școlară, Serviciul, Serviciul Resurse Umane, Serviciul Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, au dat startul activităților de informare și promovare a profesiei de polițist, iar cu sprijinul cadrelor didactice de la Liceului Tehnologic „Tase Dumitrescu” din Mizil Liceul „Brâncoveanu Vodă” din Urlați, polițiștii și-au dat întâlnire cu elevii din clasele X-IX, activitățile având un public numeros. 
Elevii au fost încântați de prezența polițiștilor prahoveni, din diferite ramuri ale poliției, participând interactiv la activitatea cu polițiștii.
Au fost interesați să cunoască informații despre ce înseamnă să fii polițist, despre munca și satisfacția pe care o au polițiștii atunci când rezolvă problemele cu care se confruntă cetățenii, sau despre cum intervin forțele de ordine la cazurile semnalate. Colegii de la Serviciul Resurse Umane au fost încântați să răspundă întrebărilor legate de recrutarea și admiterea în unitățile de profil, să le vorbească despre condițiile ce trebuie îndeplinite, precum și pașii de urmat, pentru cei care doresc sa îmbrățișeze această profesie. 
Scopul discuțiilor pe diferite domenii de activitate, a fost acela de a le capta interesul elevilor, astfel încât, după terminarea cursurilor liceale, să își dorească să devină polițiști. 
Polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale și-au expus o parte din dotările pe care le dețin prezentând modalitatea de folosire a acestora. Serviciul Criminalistic și-a prezentat, de asemenea, activitatea, atât cu aspecte teoretice cât și practice, spre fascinația elevilor, precum și trusa criminalistică de cercetare la fața locului, trusa cu trei surse de lumină pentru identificarea urmelor papilare, dar și alte instrumente ale acestui segment de activitate. 
Pe toată durata activității, elevii au manifestat un interes deosebit, au fost extrem de curioși si încântați de informațiile prezentate, unii dintre aceștia precizând că își doresc să devină polițiști, pentru a veni în sprijinul comunității. 
IPJ Prahova precizează faptul că premergător Zilei Poliției Române, în această săptămână, polițiștii prahoveni vor călca pragul multor licee și colegii din județ, pentru a aduce mai aproape de elevi tainele meseriei de polițist.