Prezentarea, de către polițiștii prahoveni, a regulilor de circulație în unități de învățământ din Ploiești și Strejnicu

Publicat pe 2024-01-19 14:00:54Mihail Marinescu

În perioada 17-19 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au organizat și desfășurat mai multe acțiuni educativ-preventive în cadrul Școlilor Gimnaziale „Sfânta Vineri” și „Grigore Moisil”, ambele din Ploiești și în cadrul Școlii Generale Strejnicu, cu elevi mai mici și mai mari, ai ciclului primar, o parte dintre ei luând pentru prima dată contact cu regulile de circulație prezentate de polițiști, dar și cu alte noțiuni din specificul muncii de poliție. 
În cadrul activităților au fost abordate mai multe teme, în funcție de vârstă, fiind adresate elevilor de la clasele I și până la a IV-a. Micii elevi au învățat câteva semne noi de circulație, exprimându-și dorința de a obține permisul de conducere la vârsta necesară. Au fost abordate și subiecte precum siguranța lor când sunt afară singuri, când se deplasează la și de la școală, ori când sunt singuri acasă.
„Ne dorim să fim alături de ei și să înțeleagă încă de la aceste vârste fragede faptul că omul în uniformă îi poate salva de la primejdii, însă, activitățile desfășurate de noi, polițiștii prahoveni, în unitățile de învățământ ale județului au menirea de a informa elevii despre cum să nu ajungă în punctul de a fi salvați de oamenii în uniformă”, comunică IPJ Prahova. 

Sfaturi pentru elevi, de la polițiști: 
- dacă vă deplasați către sau de la școală cu mijloace de transport în comun, să aveți un limbaj decent și un comportament civilizat; 
- traversați strada NUMAI prin locurile marcate cu ,,trecere pentru pietoni” și numai după ce vă asigurați temeinic, chiar dacă sunt și semaforizate; 
- nu vă deplasați către și de la școală purtând căștile în urechi și nu stați cu ochii în telefon; 
- neatenția la mediul înconjurător vă poate costa sănătatea sau chiar viața; 
- nu realizați filmări în incinta unităților de învățământ;
- fiecare persoană are dreptul la propria imagine. 

Sfaturi pentru părinți, de la polițiști: 
- discutați cu copiii astfel încât să înțeleagă faptul că a fi foarte înalt, scund, dolofan, slab nu este o glumă, nu râdem de alți copii indiferent de aspectul fizic, etnie, rasă, naționalitate sau religie; 
- nu este nimic rău în a purta aceiași pantofi în fiecare zi; 
- un rucsac folosit poartă aceleași vise ca unul nou; 
- explicați-le că valoarea fiecărui copil nu este dată de prețul îmbrăcămintei sau al telefonului pe care îl au, ci de nivelul de cunoștințe pe care le acumulează, de modul în care interacționează cu ceilalți; 
- învățați-i să fie empatici cu colegii lor și să se ajute la nevoie; 
- școala este locul în care învățăm și concurăm cu noi înșine, nu cu alții!