V-aţi distrat de Zilele Municipiului Ploieşti?

Publicat pe 2023-05-22 13:03:54Mihail Marinescu

Sărbătoarea a trecut, ne întoarcem la grijile cotidiene...!

Au fost trei zile de sărbătoare în Ploieşti cu ocazia Zilelor Municipiului! Zile şi seri pline de activităţi diverse organizate pentru a onora cum se cuvine această sărbătoare.
Au fost şi mulţi nervi, din partea conducătorilor auto, care au fost obligaţi să suporte aglomeraţia, ocolind zona centrală a oraşului şi circulând pe străduţele din vecinătate, pentru că circulaţia a fost deviată, lăsându-se astfel centrul civic în totalitate pentru petreceri, cu tot cu stradă...!
A existat o zonă de „street food” din Centrul Civic, dar şi o alta în care se puteau cumpăra, de către cine avea bani, diverse obiecte decorative, parfumuri, îmbrăcăminte etc. De asemenea, pentru iubitorii de sport și mișcare, pe Bulevardul Independenței au avut loc o serie de activități sportive demonstrative susținute de membrii secțiilor Clubului Sportiv Municipal Ploiești. Nu au lipsit nici evenimentele culturale, dansuri, muzică, recitalurile susţinute de Ştefan Bănică Jr., de Whats UP şi de Antonia completând tabloul sărbătorii locale.
Spectacolul pirotehnic a avut farmecul său, fiind mult mai interesant decât la Revelion.
A durat şi mai mult, circa 20 de minute, faţă de cele 8 minute cât a fost la Revelion, dar s-a evidenţiat şi prin altă regie...!
De astăzi, luni, 22 mai, circulaţia a fost reluată aşa cum trebuie în centrul civic, iar oamenii s-au întors la treburile lor şi la grijile lor, viaţa fiind din ce în ce mai grea, mai scumpă şi nici viitorul apropiat nu pare prea... prietenos!