Începând din această lună, pentru părinţii ploieşteni, stimulent financiar pentru nou-născuți, în cuantum de 2.000 lei

Publicat pe 2023-02-06 13:36:11Mihail Marinescu

Banii se acordă doar o singură dată fiecărei familii

Primăria Municipiului Ploiești informează că, începând din această lună, se va acordă un stimulent financiar pentru nou-născuți, în cuantum de 2.000 lei pentru nou – născut, dar nu oricum, dragi ploieşteni, ci în baza unor condiţii, printre care şi cea ca părinţii copilului să nu aibă datorii faţă de bugetul local! Bun, dar când nu se asigură condiţii optime de trai şi administraţia locală este datoare cu oferirea unui climat termic normal în apartamente, cum e treaba?
Să concepi şi să creşti copii în frig? Hm! În comunicatul Primăriei se spune că noul stimulent financiar va fi acordat din bugetul local al municipiului Ploiești, prin intermediul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești (A.S.S.C.), conform prevederilor Hotărârii nr. 45/01.02.2023 a Consiliului Local Ploiești privind acordarea stimulentului financiar pentru nou – născuți. Astfel, părinții nou-născuților după data de 1 februarie 2023, din municipiul Ploiești, pot depune cererile pentru obținerea stimulentului financiar pentru nou – născuți, la Serviciul Prestații Sociale din Ploiești din cadrul A.S.S.C., care are sediul în Piața Eroilor, nr.1A.

Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:
- Stimulentul se acordă o singură dată fiecărei familii/ familii monoparentale/ părinte pentru nașterile survenite după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, pe bază de cerere însoțită de documente doveditoare;
- În cazul nașterilor gemelare, de tripleți sau multipleți, stimulentul se va acorda pentru fiecare copil;
- Termenul de depunere a solicitării este de două luni de la data nașterii copilului;
- Cel puțin un părinte să aibă domiciliul stabilit în Municipiul Ploiești, cu cel puțin 6 luni înainte de data nașterii copilului; nu se acordă celor care au stabilită reședința pe raza municipiului Ploiești;
- Stimulentul financiar nu se acordă părinților care înregistrează datorii față de bugetul local - verificarea datoriilor față de bugetul local se va efectua de către Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești în colaborare cu Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești.
Acte necesare pentru acordarea stimulentului:
- Actul de identitate al părinților în termen de valabilitate (original + copie);
- Certificatul de naștere al copilului (original + copie)/Actele doveditoare ale adopției;
- Cerere tipizată și acord cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal conform Anexei A;
- Extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar, după caz.
Programul cu publicul pentru primirea acestor documente este următorul:
- Luni: 13.00 – 15.00; - Marți: 9.00 – 11.00;
- Miercuri: 13.00 – 15.00;
- Joi: 9.00 – 11.00. Informații suplimentare se pot solicita și telefonic la următoarele numere de telefon: 0745231893, 0743331483 și 0244/ 527191 interior 111.
Cererea tip se poate descărca de pe site-ul www.asscploiesti.ro și poate fi transmisă împreună cu actele doveditoare pe adresa de e-mail: sps@asscploiesti.ro.