Incendiu într-un apartament al unui bloc din „Mihai Bravu”!

Publicat pe 2026-01-18 12:38:57Mihail Marinescu

Pompierii au găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani 

Un incendiu de locuință a izbucnit, în această seară de 17 ianuarie, în jurul orei 22:00, în municipiul Ploiești pe strada Mihai Bravu. Pentru gestionarea operativă a evenimentului, la fața locului au fost mobilizate, de la Detașamentul 1 Ploiești, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor SMURD, ne informează ISU Prahova. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, afectând două camere și acoperișul unei case, cu posibilități de propagare la vecinătăți. 
Totodată, pompierii au fost informați că este posibil ca în interiorul locuinței să fie surprinsă o persoană. 
Concomitent cu acțiunea de stingere, aceștia au pătruns în imobilul afectat, unde, din păcate, au găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și a fost lichidat. 
În continuare, se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului. 
Cauza probabilă a producerii acestuia va fi stabilită la finalizarea intervenției.