Tăiere și transport ilegal de material lemnos!

Publicat pe 2026-01-05 16:17:50Mihail Marinescu

Arborii au fost tăiați din pădurile din Șotrile și dintr-un fondul forestier național, proprietate privată, din Pădurea Măgura 

* Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Valea Doftanei au depistat sâmbătă, 3 ianuarie, în jurul orei 17:00, pe raza satului Plaiu Câmpinei, trei bărbați care transportau, fiecare cu atelaj hipo, material lemnos fără documente legale de proveniență și transport. La fața locului a fost solicitat personal silvic, care a procedat la măsurarea materialului lemnos. 
Cercetările au arătat că persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 17 și 44 de ani, ar fi sustras materialul lemnos din fondul forestier național situat pe raza comunei Șotrile. 
Materialul lemnos a fost lăsat în custodia reprezentantului silvic până la finalizarea cercetărilor.

* Tot în data de 3 ianuarie și tot în jurul orei 17.00, polițiștii Poliției Municipiului Câmpina au depistat, pe raza comunei Cornu, doi bărbați care transportau, cu două atelaje hipo, material lemnos esență fag, fără documente legale de proveniență și transport. La fața locului a fost solicitat personal silvic, care a procedat la măsurarea materialului lemnos. 
Din verificări a rezultat că cei doi, cu vârste de 24 și 26 de ani, ar fi sustras materialul lemnos din fondul forestier național — proprietate privată — situat în Pădurea Măgura. 
Materialul lemnos a fost lăsat în custodia personalului silvic până la definitivarea cercetărilor. 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date nu au fost obținute alte informații de interes operativ. În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, prevăzută de art. 150 alin. (2) lit. a) din Legea 331/2024, ne anunță IPJ Prahova.