Ultima editie tiparita in format pdf

Schiorii de la Clubul Copiilor din Slănic Prahova, pe podium şi la „Fulg de nea”


Baza sportivă de la Cheile Grădiştei a găzduit, în cea de-a doua decadă a lunii martie, ultima etapa naţională de schi alpin „Fulg de nea” unde, printre competitori, s-au aflat şi schiorii de la Clubul Copiilor din Slănic Prahova. În clasamentul individual, aceştia au înregistrat următoarele rezultate: Frâncu Ioana Pavilan - locul III la slalom special (categoria 9-14 ani) şi locul IV la Slalom uriaş; Darius Frâncu – locul V la slalom special (categoria 9-14 ani) şi locul V la slalom uriaş; Maria Tătulescu – locul III la slalom spacial şi locul V la slalom uriaş (categoria 15-18 ani); Eduard Dragomir – locul V la slalom special şi locul III la la slalom uriaş (categoria 15-18 ani).
..Citeste mai departe..

9 medalii pentru şahiştii de la CSM Ploieşti în două concursuri

Şahiştii de la CSM Ploieşti au participat, weekend-ul trecut, la două competiţii interesante, de la care s-au întors cu nouă medalii: 4 de aur, 3 de argint şi două de bronz.

Sâmbătă şi duminică, Asociaţia Judeţeană de Şah Prahova şi CSU Ploieşti au organizat „Cupa 1 Iunie” 2016, cu 100 de sportivi la start, din Sinaia, Breaza, Ploieşti, Buzău, Snagov şi Bucureşti.

..Citeste mai departe..

Un an de la moartea lui Vladimir (Dado) Arnautovic

Zilele acestea se împlineşte un an de la moartea celui mai iubit sportiv străin ce a evoluat la Ploieşti. Acesta este nimeni altul decât DADO Arnautovic, baschetbalist şi antrenor la fosta echipă de succes CSU Asesoft Ploieşti, cu care sârbul a cucerit atâtea trofee pentru oraşul Ploieşti.

Să spunem că Dado a fost răpus de o boală necruţătoare, la o vârstă când mai avea multe de spus!

Pentru noi, ploieştenii, a rămas ca un om cu caracter aparte, un sportiv de excepţie, un tată şi un soţ iubitor.

Va rămâne veşnic în memoria şi în inimile noastre!

Dumnezeu să-l ierte.

..Citeste mai departe..

La Buşteni, Ziua Internaţională a copilului va fi sărbătorită prin sport

O fostă glorie a tenisului de masă mondial, suedezul Peter Karlsson va deveni Ambasador Onorific al oraşului Buşteni, pe 1 iunie, de Ziua Copilului, când staţiunea de pe Valea Prahovei va deveni „capitala” acestui sport!

Karlsson - membru al organizaţiei „Campioni pentru pace” - cu sediul la Monaco, care reuneşte 54 de foste glorii ale sportului, campioni mondiali şi olimpici, este un ambasador al tenisului de masă în întreaga lume şi va poposi şi la Buşteni, cu acelaşi scop, de a populariza acest sport.

Miercuri, 1 iunie, începând cu orele 11, în parcul central al oraşului se va desfăşura Spectacolul Călătorie în lumea basmelor, prezentat de Teatrul Ancuţa din Ploieşti.

..Citeste mai departe..

Şcoala Bertea, învingătoare a celei de-a XXX-a ediţii a competiţiei cultural-sportive „Poiana Veseliei”

Clubul Copiilor Slănic a organizat, în data de 28 mai a.c., la Stadionul  Livadea,  activitatea cultural sportivă cu caracter competitiv intitulată ,,Poiana Veseliei”, competiţie ajunsă la cea de-a XXX-a ediţie. După parcurgerea celor 9 probe obligatorii (test cultură generală, aruncare la coş, aruncarea mingiei medicinale de 1 kg., aruncare de precizie la ţintă orizontală, aruncare de precizie ţinta verticală cu mingea de oină, trasul frânghiei, aruncarea mingiei de oină fără elan, lovituri de la 11 metri cu mingea de fotbal, parcurs aplicativ, peisaj), învingători au devenit reprezentanţii Şcolii Bertea, podiumul fiind completat de cei de la Şcoala Măneciu (locul II) şi de la Şcoala Ştefeşti (locul III). Menţiuni au fost acordate celorlalte şcoli participante: Şcoala Prăjani, Şcoala Coţofeneşti, Şcoala Vărbilău, Şcoala Dumbrăveşti.

..Citeste mai departe..

Medalii pentru atleţi la Finala Campionatului Naţional Şcolar!

Sâmbătă şi duminică, la Bucureşti, pe stadionul Iolanda Balas Soter, a avut loc Finala Campionatului Naţional Şcolar, reuniune în cadrul căreia s-a desfăşurat şi Concursul Naţional de Primăvară. Sportivii de la CSM-CSŞ Ploieşti au avut, din nou, o participare apreciată, reuşind să obţină o serie de rezultate foarte bune.

Iată care au fost performanţele sportivilor noştri:

– ştafeta 4×100 metri (în componenţa Sînziana Neacşu, Andreea Neagu, Dariana Mototolea şi Emilia Zamfir Dan) – medalie de bronz (antrenori Maria Andrei şi Florin Andrei);

– Andreea Neagu – medalie de bronz la 800 metri (antrenor Maria Andrei);

– Costin Homiuc – medalie de argint la Concursul Naţional de Primăvară, proba de 100 metri;

..Citeste mai departe..

Handbal feminin / Trei jucătoare experimentate de la Dunărea Brăila vin la CSM Ploieşti!

De abia s-a încheiat sezonul 2015-2016 la handbal feminin şi iată că deja au început „mişcările” pe piaţa transferurilor, vizată fiind şi echipa ploieşteană a municipalităţii ploieştene. După ce i s-a prelungit contractul antrenorului Neven Hrupec, CSM Ploieşti a convins trei jucătoare de la Dunărea Brăila să vină să evolueze din sezonul următor la echipa ploieşteană. Este vorba despre interul dreapta, Aneta Pârvuţ-Udriştoiu, pivotul Oana Apetrei (în foto) şi extrema dreapta Carmen Gheorghe. Cele trei handbaliste vor semna contracte valabile un an cu CSM Ploieşti, cu opţiune de prelungire pentru câte încă un sezon.

Pârvuţ-Udriştoiu, Apetrei şi Carmen Gheorghe se află la final de contract cu Dunărea Brăila, alături de care au încheiat pe locul 4 ultimul sezon din Liga Naţională.

..Citeste mai departe..

Un nou record naţional obţinut de atletul Mihai Pîslaru

În zilele de 21 şi 22 mai a.c., s-a desfăşurat, pe stadionulNicolae Dobrin” din Piteşti, Campionatul Naţional pentru seniori, tineret şi juniori 1, etapa I. Au participat cel puţin 300 de sportivi din toată ţara. Atleţii de la CSS – CSM Ploieşti, pregătiţi de profesorii Maria Andrei şi Florin Andrei, au obţinut rezultate remarcabile, ţinând cont că sunt juniori 2 sau 3.

Cel mai bun  rezultat din competiţie l-a obţinut sportivul Mihai Pislaru (foto 1 alături de prof. Maria Andrei), în proba de 400 m. (47.23 sec.), elevul pregătit de prof. Maria Andrei ocupând locul I la seniori, reuşind un nou record naţional de juniori 2 (record deţinut de Florin Suciu la Santiago de Chile, în anul 2000, cu 47.44 sec.), dar şi mai important, realizarea baremului de calificare pentru Campionatul Mondial de juniori 1, ce va avea loc în perioada 19-24 iulie a.c., la Bydgoszcz - Polonia.

..Citeste mai departe..

Judo / 15 medalii la Cupa 1 iunie pentru CSM Ploieşti

Sala Sporturilor din Bacău a găzduit, pe 21 mai a.c., „Cupa 1 iunie” la judo, competiţie rezervată copiilor U13 şi U11. Au participat 170 de sportivi reprezentând cluburile Royal Bacău, Bronz Bacău, PC Bacău, CSŞ Oneşti, CSM Oneşti, Viitorul Vaslui, LPS Roman, CSŞ Gura Humorului, CSŞ „U” Iaşi, LPS Focşani, Unirea Focşani, CSŞ Galaţi, Shinzoran Suceava şi CSM-CFR-CSŞ Ploieşti.

Reprezentanţii CSM Ploieşti au reuşit să obţină 15 medalii – 7 locuri I, 3 locuri II şi 5 locuri III – şi 4 locuri V, clasându-se pe prima poziţie în competiţia pe echipe atât la U13, cât şi la U11.

Iată care au fost rezultatele sportivilor noştri:

La U13: locul I – Alexandra Ciurcă (32 kg), Daniela Brăslaşu (40 kg), Roberto Simion (38 kg) şi Rareş Arsenie (50 kg); locul II – Andrei Predescu (42 kg) şi Alexandru Petre (55 kg); locul III – Alexandra Stan (26 kg), Teodora Cristescu (32 kg), Teodor Mitită (34 kg) şi Denis Grădinariu (55 kg); locul V – Ştefan Niţescu (38 kg);

..Citeste mai departe..

Play-out – Etapa 11: Petrolul speră până la final!

FC Petrolul Ploieşti – ACS Poli Timişoara 3-2 (2-0)

Cu victoria obţinută împotriva Timişoarei, Petrolul încă mai trage nădejde că ar putea obţine locul de baraj, acum, pe final de sezon. Cu ACS Poli, ploieştenii au jucat bine, controlând ostilităţile încă de la început, înscriind trei goluri şi având şi alte situaţii de a marca.

Jocul ploieştenilor a fost unul consistent şi mult mai legat între compartimente, faţă de cel etalat de oaspeţi, care au marcat de două ori, din faze fixe.

Partida a fost una plăcută ochiului, jocul fiind deschis, cu faze de poartă şi cu 5 goluri marcate, deşi se întâlneau două fomaţii măcinate de tot felul de probleme.

Partida a început în trombă, Petrolul creându-şi prima ocazie de gol încă din minutul 2, când Zoubir a trimis o pasă filtrantă în careu către Astafei, care, singur cu Smaranda, trimite în plasa laterală. 

..Citeste mai departe..

Atleţii de la CSS-CSM Ploieşti, evoluţii meritorii la Naţionalele pentru C1, C2, C3 – zonă

În zilele de 14 şi 15 mai a.c., pe Stadionul “Iolanda Balaş Soter”, din Bucureşti, s-a desfăşurat Campionatul Naţional pentru copii categoriile 1,2 şi 3. La concurs au participat cel puţin 300 de copii din toată ţara. Sportivii de la CSS-CSM Ploieşti, pregătiţi de profesorii Maria Andrei şi Florin Andrei, au avut evoluţii meritorii, reuşind să obţină următoarele rezultate:

La “copii 1”: Rebecca Andrei  – 2 locuri I la 200 m. şi la 300 m.; Alexandru Blănaru – locul I la 800 m.;Nicoleta Neagu – locul I la 800 m. şi locul III la 300 m.; Andrei Patrichi – locul II la 200 m. şi locul III la 80 m.; David Echimescu – locul III la 300 m.; la “copii 2”: Teodor  Marin – 2 locuri I  la 150 m. şi 500 m.; Gabriel Oprescu – locul III la 500 m.; Mara Mocanu – locul III la 150 m.; la “copii 3”: Adrian  Neagu – locul II la 300 m.; Luca Moisoiu – locul III la 80 m.; Teodor Datcu – locul III la 300 m.

..Citeste mai departe..

    18 19 20 21 22 23 24