Ultima editie tiparita in format pdf

20 iulie - Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul


Sfinţii sunt culmile cele mai strălucitoare ale Sfintei Biserici, care şi-au desăvârşit portretul vieţii lor spirituale după modelul ideal al Mântuitorului Hristos, creând din persoana Bisericii noastre ca nişte luceferi ai luminii, adevărului şi ai dreptăţii, fiind pentru noi, credincioşii, tot atâtea călăuze de trăire duhovnicească, busole spirituale de îndrumare pentru desăvârşirea vieţii noastre sufleteşti. Stând în apropiere nemijlocită de Dumnezeu, sfinţii sunt ocrotitorii noştri, panoştri, iar ziua comemorării lor este o sărbătoare de profundă semnificaţie morală.

Precum fiecare creştin primeşte la botez numele unui sfânt, punându-se sub ocrotirea tainică a acestuia, tot astfel, în lumea creştină, există obiceiul ca această tainică ocrotire a sfântului să  o aibă şi familiile, bisericile şi instituţiile. 

Între marii Patriarhi şi Prooroci ai Vechiului Testament, Biserica noastră nu sărbătoreşte, în chip deosebit, nici pe Avraam – simbolul celei mai desăvârşite credinţe în Dumnezeu, nici pe Iosif, prototipul Domnului Iisus, nici pe cel ce epetrece cu Dumnezeu în munte şi căruia în încredinţează legea pe table de piatră, nici pe străluciţii vizionari ai omenirii, pe proorocii Isaia, Ieremia, Iezechiel şi Daniil, care, iluminaţi de Duhul Sfânt, au putut zări peste veacuri înainte, vestind taina întrupării Fiului lui Dumnezeu. Dintre toţi, Sf. Biserică a Legii noi sărbătoreşte astăzi cu aleasă cinstire pe Sfântul Prooroc Ilie.

..Citeste mai departe..

16 Iulie 2017 – Duminica a VI-a după Rusalii

Sfânta Evanghelie care s-a citit la sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie ne-a înfăţişat minunea vindecării slăbănogului de la Capernaum, pe care l-au adus la Domnul nostru Iisus Hristos patru prieteni.

Din relatarea acestei minuni se pot desprinde multe învăţături creştineşti, folositoare pentru viaţa noastră. Această minune ne arată puterea dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos care, ca şi în alte dăţi, a tămăduit boala cu puterea cuvântului său dumnezeiesc. Din săvârşirea ei vedem şi credinţa puternică a celui bolnav, precum şi a celor patru oameni care l-au adus pe cel bolnav în faţa lui Iisus, înfruntând mulâimea oamenilor care îl împiedicau să vină cu cel bolnav înaintea Mântuitorului, văzându-şi numai de interesul lor propriu şi dorinţa lor personală de de a-l vedea pe Iisus şi de a se bucura de învăţătura şi de darurile sale dumnezeieşti. Ceea ce ne impresionează însă în chip deosebit şi rămâne pentru noi creştinii o pildă grăitoare peste veacuri este fapta bună a celor patru bărbaţi care l-au adus cu patul pe cel paralizat până în faţa Mântuitorului Hristos aflat într-o casă, înconjurat de mulâimea de oameni din pricina cărora a trebuit să descopere casa şi să-l lase, prin acoperiş, chiar în faţa Domnului nostru Iisus Hristos.

..Citeste mai departe..

24 iunie – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

În tezaurul doctrinar al creştinismului, un capitol fundamental îl constituie şi cultul sfinţilor. Pe aceste persoane din cerul creştin, care au atins piscurile desăvârşirii spirituale, le luăm de ocrotitori tainici, de patroni ai noştri, iar ziua comemorării lor este o sărbătoare de profundă semnificaţie morală. în ceata numeroasă a sfinţilor care împodobesc sinaxarul Bisericii strămoşeşti străluceşte prin austeritatea lui morală, ca şi prin sublima lui misiune, Sf. Prooroc loan Botezătorul, pe care Sfânta  Biserică drep măritoare îl sărbătoreşte astăzi. Minunată este naşterea sa, pilduitoare viaţa sa, sublimă - conturând perspective nebănuite -misiunea sa.

Sf. Prooroc loan Botezătorul este fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei.

Născut în chip minunat, încă din fragedă vârstă părăseşte casa părintească şi se retrage în pustie, pregătindu-se pentru înalta sa misiune.

..Citeste mai departe..

4 iunie – Duminica Rusaliilor

Sărbătoarea Rusalilor, ziua Pogorârii Duhului Sfânt peste Sf. Apostoli este ziua de întemeiere a Bisericii creştine. Cincizecimea, adică a Cincizecea zi de la Învierea Domnului este ziua voită de Tatăl, făgăduită de Fiul şi împlinită de Duhul Sfânt. Este ziua deplinei Revelaţii a Sfintei Treimi în lume: crearea, mântuirea şi sfinţirea. Înainte de patima sa cea de bună voie, ştiind Iisus toate cele ce aveau să se întâmple cu El şi nevoind să-i lase pe sfinţii apostoli în deznădejde şi în necunoaşterea deplinei mântuiri pe care a adus-o, le-a făgăduit că-l va trimite pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, care-i va călăuzi şi va vesti cele viitoare, îi va mângâia şi-i va preamări.

El se va numi Mângâietorul, fiindcă va mângâia pe tot cel ce se lasă călăuzit de El.

Timp de 40 de zile după Învierea sa, Mântuitorul s-a înfăţişat pe sine viu prin multe semne doveditoare, arătându-li-se şi vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu şi le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim şi să aştepte făgăduinţa Tatălui. În sfârşit s-a împlinit făgăduinţa.

..Citeste mai departe..

25 mai – Înălţarea Domnului

Am avut noi, românii, un lung trecut furtunos, cu veacuri zbuciumate şi pline de lacrimi, veacuri de ispăşire a atâtor dureri neînţelese. Încercări grele pentru noi, cei supuşi greutăţilor. Au fost veacuri îndelungate, când în munţi şi în codri ne-am adăpostit fiinţa. În freamătul frunzei ne-am doinit jalea. Puhoaie năvălitoare de duşmani ne-au invadat şi răpit totul. Ne-au lăsat amărâţi şi chinuiţi, fără nimic din ce am agonisit sub soare şi cu sudoarea frunţii. De multe ori am ajuns orfani în patria noastră şi străini în casa noastră.

Doar un singur lucru nu ni s-a putut răpi: credinţa din suflet, credinţa ce arde tainic în sufletul românului de pretutindeni. În bisericuţe modeste de lemn sau de zid, de pe vârfurile de deal sau ascunse între munţi, îngenunchiaţi în smerită rugăciune a picioarele lui Hristos Cel răstignit pe Cruce, românii noştri şi-au spus durerea, şi-au plâns amarul şi s-au mângâiat şi recules în ceasurile grele! Veacuri după veacuri „bisericuţa" pe care azi mulţi au uitat-o, a fost mama mângâietoare şi ocrotitoare a acestui neam românesc. Credinţa în Dumnezeu ne-a fost temelia pe care am rezistat de-a lungul secoleor fără să ne prăbuşim.

..Citeste mai departe..

Cuvânt de învăţătură la ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

Nu se poate spune ca în ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena să nu ne aducem noi toţi aminte de „Cel mai mare Constantin al Românilor”. „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri şi le urmaţi credinţa” sunt cuvintele Sfintei Scripturi pe care s-a bazat Sfântul Sinod al Bisericii noastre când l-a canonozat pe Constantin Brâncoveranu cu fiii săi, căruia noi în datorăm supravieţuirea noastră ca popor creştin, îi datorăm autoritatea cu care ne-am înscris pe firmamentul lumii creştine. Nimeni nu poate contesta că între marile personalităţi ale românilor a fost şi Constantin Brâncoveanu – cel care ne oferă măsura împlinirii vocaţiei româneşti. Fixat în universul unei lumi ce avea drept stâlpi de susţinere ortodoxia şi iubirea de ţară, el reconsolidează conştiinţele contemporanilor prin exemplul vieţii sale. Cine nu a citit istoria şi martitiul Brâncovenilor nu are cum să înţeleagă că viaţa omului nu se desprinde niciodată de viaţa religioasă. Viaţa şi martiriul lui Constantin Brâncoveanu reprezintă o demonstraţie aproape matematică pentru ceea ce înseamnă mândrie românească şi demnitate creştin-ortodoxă.

..Citeste mai departe..

14 mai - Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii)

La jumătatea drumului între Galileea şi Iudeea, în ţinutul Samariei se afla orăşelul Sihar şi lângă el era fântâna lui Iacob. Fântâma aceasta era de două ori foarte însemnată. Mai întâi pentru faptul că în acel ţinut secetos o fântână era o adevărată binefacere. Locuitorii oraşului Sihar duceau de la această fântână apa trebuitoare pentru ei şi vitele lor veneau să se adape din apa ei.

Fântâna era foarte adâncă, ne spune Sfânta Evanghelie, şi apa se scotea cu o găleată cu lanţ, precum se poate vedea până-n zilele noastre. În al doilea rând, fântâna aceasta era însemnată pentru samarineni, fiindcă le aducea aminte de strămoşul şi Patriarhul Iacob. Era o fântână istorică, deosebit de preţuită de samarineni. Întrte iudei şi samarineni era o veche dispută, fiind acuzaţi că s-au amestecat cu alte neamuri.

..Citeste mai departe..

25 Martie – Buna Vestire

Praznicul Bunei Vestiri îl serbîăm în fiecare an, la 25 martie. Acea zi fericită şi plină de bucurie duhovnicească pentru neamul românesc, zi în care îngerul Gavriil a vanit la Sfânta Biserică, unde se afla în rugăciune Fecioara Maria şi i-a adus vestea cea mare şi binefăcătoare, că va aduce pe lume şi va purta în braţe pe Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre.

Ziua aceea fericită în care s-a descoperit lumii întregi „taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, ziua aceea mare în care Fiul lui Dumnezeu îşi ia sălaş de om în pântece de fecioară şi astfel Fiul lui Dumnezeu se face Fiul omului.

Cu mintea copleşită de o asemenea minune, cu inima plină de sfântă bucurie pentru această solie pe care îngerul lui Dumnezeu o face uneia dintre fiicele pământului, purcedem şi noi să ne apropiem de lumina acestui praznic, de taina pe care o cuprinde el şi să arătăm cine este aceea pe care cerul a ales-o să fie „Născătoare de Dumnezeu”.

Noi, Născătoare de Dumnezeu, venim la acest prazic luminos către lumina feţei tale, călăuziţi de Sfânta Scriptură, ajutaţi de Sfânta Biserică în mijlocul căreia Tu stai ca „rugul aprins”, primind rugăciunile şi lacrimile noastre şi ducându-le sus în Ceruri, către Fiul tău, Dumnezeul nostru.

..Citeste mai departe..

Viaţa noastră – un dar de mare preţ

Postul în care suntem acum este perioada în care trebuie ca o dată, cu o privire foarte clară să medităm asupra vieţii şi asupra noastră foarte atent. Asupra vieţii, aşa cum a conceput-o Dumnezeu pentru noi şi asupra noastră, cei care suntem beneficiarii acestei vieţi. Privirea clară şi sinceră constă în a măsura distanţa dintre ceea ce Dumnezeu a conceput şi ceea ce noi am realizat, între ceea ce ne-a fost dat şi ceea ce am folosit sau nu, de care ne-am achitat sau nu. O asemenea meditaţie nu trebuie făcută doar o singură dată în viaţă. Deseori noi o amânăm până când devenim incurabili sau ne găsim în pericol de moarte. Atunci, confruntaţi cu frica, cu pericolul sau chiar cu moartea, deodată luăm viaţa în serios, şi pe noi înşine şi pe Dumnezeu. Viaţa încetează a mai fi un joc pentru noi. Încetăm a trăi ca şi când am scrie o ciornă, care foarte foarte târziu va fi transcrisă ca un text definitiv. O zi acest plan nu se va realiza niciodată, pentru că bătrâneţea, moleşirea sufletului şi ramolirea şi îmbătrânirea trupului, moartea subită şi împrejurările vieţii de fiecare zi apasă asupra noastră, fără a striga „păzeşte-te” sau „ai grijă” şi nu ne mai lasă nici o posibilitate de a acţiona.

..Citeste mai departe..

Cuvânt de învăţătură pentru Ziua Mamei

Rog să-mi fie îngăduit ca astăzi, în ziua de 8 Martie, cu  multă bucurie şi emoţie să aduc salutul şi binecuvântarea Biserici noastre tuturor mamelor. Într-o vreme de grave tuburări şi frământări, când Biserica este lovită de ofensiva păgânismuiui actual, într-o vreme când fiicele noastre sunt tot mai mult ademenite de mirajul unei culturi străine de legea şi neamul nostru, care nu poate fi decât ortodox şi naţional avem nevoie de mame bune. românce sănătoase şi credincioase. În faţa valului de desacratizare care loveşte la temelia fiinţei şi existentei neamului trebuie ridicat un dig puternic al credinţei în Dumnezeu. Şi acest dig nu-1 pot ridica decât mamele noastre, mamele creştine, mamele trecute prin greu.

Să ne aducem aminte de sufletul ortodox şi românesc al mamelor de altădată, în care vibra şi trăia sufletul moşilor şi strămoşilor noştri, care prin credinţă au trăit, au luptat şi au biruit în vremurile de vitregie prin care au trecut. Vigoarea şi forţa credinţei lor au pus în mişcare sufletele amorţite uneori, rătăcite şi înstrăinate alteori.

..Citeste mai departe..

Postul – o disciplină interioară

Postul este practicat din cele mai vechi timpuri, ca mijloc de înălţare spirituală. El apare la toate popoarele lumii şi este unul din „pilonii” trăirii religioase. Fără post, fără ascultare de Dumnezeu, nu poate i vorba de depăşirea condiţiei umane. Însuşi Mântuitorul Hristos se retrage patruzeci de zile în pustie, iar mai apoi recomandă apostolilor postul, ca mijloc de alungare a demonilor, alături de rugăciune.

Postul este în primul rând un exerciţiu de voinţă, fiindcă astfel ne dovedim puterea psihică de a renunţa la ceva. A renunţa la ceea ce este nociv, nefolositor şi strâmb dovedeşte putere şi forţă interioară. Suntem atât de ancoraţi în obişnuinţele acestei lumi, încât mentalul nostru nu mai este capabil să renunţe la ceva, să cauze şi să găsească o soluţie atunci când intervine o schimbare. Dependenţele alcătuiesc „boala societăţii noastre moderne”. Fixismele lumii de astăzi ne-au făcut să renunţăm la obiceiurile noastre creştine. Am lăsat foarte multe buruieni ca să ne invadeze fiinţa.

..Citeste mai departe..

1 2 3 4