Motto: „...Este o expoziţie dedicată  Anului Centenar românesc şi  Integrează cultura acestor locuri  atât în spaţiul europen, cât mai ales în cel mondial al cunoaşterii!”

                                                                                                                                                                     (Ştefan Râmniceanu)

          Fără putinţă de tăgadă, saloanele Muzeului de Artă Ion Ionescu Quintus din Ploieşti nu au mai găzduit sculpturi şi picturi de un aşa gigantism, precum adăpostesc, din ziua de 22 mai 2018, masivele lucrări ale artistului plastic Ştefan Râmniceanu, relevate de imensa domniei sale expoziţie în cheie filosofică intitulată LA ÎNTRETĂIEREA LUMILOR. Evenimentul  surclasează toate expoziţiile întâlnite de noi în spaţiile imperialului edificiu quintusian.

          Proporţiile în deosebi ale sculpturilor şi ale impresionantelor pânze pictate într-o manieră realmente de catedrală, desigur că generează sentimente pe măsura acestor capodopere – cu precădere estetice – şi totodată aprecieri artistice, de regulă cantonate în limitele propriilor noastre gusturi şi înţelegeri (ale Artelor plastice - vizuale, pentru emancipaţi).

Poetă, critic literar, publicistă, absolventă a facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Republica Moldova, LIDIA GROSU are o vastă activitate literară, autoare a 18 cărţi şi coautoare în 35 de antologii, la care se adaugă lucrări, studii, recenzii, cronici literare. O activitate recunoscută, fiind decorată cu multe premii, inclusiv cu Medalia MIHAI EMINESCU pentru merite deosebite în domeniul creaţiei. Vă prezint gândurile mele ca cititor şi iubitor de cuvânt despre poezia poetei LIDIA GROSU, împărtăşindu-vă emoţiile şi bucuria generată de lectura cărţilor sale publicate în anul 2018, anul Centenarului României Mari, Trăirile adânci, într-o arhitectură a dorului, te poartă într-un univers propriu, constituind un adevărat fenomen artistic contemporan, prin creaţia sa, prin vibraţia unică, prin iubirea de cuvânt, de metaforă, de trăire autentic românească. 

În cartea „ÎNTRE TĂCERE ŞI ABSURD, CONFESIUNEA...”, editată la Chişinău, Ed. Iunie-Prim, 2017, autoarea se situează într-o bucurie a trăirii prin cuvânt, între tăcere şi absolut, unde, este „doar iubire”.                                                                

România şi Basarabia sunt, după o sută de ani de existenţă, despărţite! Pilda monumentală a acelor câţiva basarabeni de un curaj de nimeni egalat astăzi, a adus Basarabia la sânul Patriei-Mamă, România! Prezentul exclude reparaţia, dar Naţia năzuieşte repetarea – pentru totdeauna – a actului de la 27 martie 1918.

          Precedent 1

          „După întemeierea Munteniei în 1330 de către Ioan Basarab I şi a Moldovei în 1359 de către Bogdan I, Moldova avea hotarul între Carpaţi şi Nistru”.

Pe 15 decembrie 2017 s-au împlinit 130 de ani de când Bogdan Petriceicu Hasdeu a fondat şi a scos, la Bucureşti, REVISTA NOUĂ – publicaţie de real interes ştiinţific şi artistic pentru Cultura naţională şi a lumii. În aprilie 2004, Câmpinei i-a surâs norocul reluării apariţiei ilustrei publicaţii, editată de Cercul Literar „Geo Bogza”, sub şefia redacţională a poetului şi publicistului Florin Dochia.

Începutul

Cartea intitulată AMURGUL DEMIURGULUI, operă de elevată competenţă a d-nei dr. Jenica Tabacu, directoarea Castelului-Muzeu „Julia Hasdeu”, tipărită de editura Saeculum Vizual a reputatului editor dr. Ionel Oprişan, în 2007, începe chiar cu istorisirea apriţiei REVISTEI NOI, în capitolul de deschidere a lucrării, din ale cărei „etape” care i-au marcat existenţa, oferim cititorilor câteva momente de seamă, relevante.

Încă o Toamnă pe şevaletele pictorilor prahoveni, de unde au parvenit lucrările expuse pe simezele Galeriei de Artă din centrul Ploieştiului, probabil ultima – urmare intenţiei Primăriei de a o muta, pe motiv de... seismicitate periculoasă, nimeni nu ştie unde - în sediul acestei oaze de reală frumuseţe care, oferită de comunişti, de vreo 50 de ani, este singura ce adaugă speranţelor noastre, culorile şi formele, de la un vernisaj la altul, remarcabile.

Simfonie a nuanţelor preparate cu migală şi vocaţie, pe ovalul din placaj al paletei, a volumelor în arhitecuri mereu altele, Salonul de Toamnă 2017 s-a văzut privit şi admirat de suflarea Filialei UAP-ului locală, precum şi de alte persoane adiacente la această lume, pe care gusturile l-au analizat în varietatea lui inerentă.

 Apărută în primă ediţie, pe 15 decembrie 1887, sub direcţiunea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (25 II 1838, Hotin – 25 VIII 1907, Câmpina), REVISTA NOUĂ durează până în septembrie 1895. „Publicaţie literară lunară apărută în Bucureşti” (cf. Dicţionarul Literaturii Române de la origini până la 1900, p. 730-731) „în urma unor neînţelegeri, nu beneficiază de sprijinul lui Macedonski” – care, alături de Delavrancea şi Vlahuţă avea „la dispoziţie un fond donat de V. Bilciurescu” (idem). La 1891 erau lângă aceştia D. D. Racoviţă, I. Bianu, G.I. Ionnescu-Gion, Th. D. Speranţia, I. Ghika, V. Cosmovici, D. A. Sturdza şi V. Crăsescu” (idem).                                                                                              

Joi, 14 septembrie, la ora 19, Filarmonica „Paul Constantinescu” deschide stagiunea de concerte 2017-2018, un sezon în care se vor sărbători şaizeci şi cinci de ani de tradiţie în susţinerea şi promovarea valorilor culturale.

 „Ce e val, ca valul trece” – scris-a Mihai Emiescu, melancolic jubilând. „Mecanica” versului cu putere de adevăr absolut, reflectoare univocă. Vacanţa mea 2017, pe câteva asemenea „valuri”.

Iona

Biblia, Vechiul Testament, pag. 893: „1. 1. Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel: „2. Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!”. Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului”. „3. Şi Iona (...) a plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie (...). „4. Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se scufunde. (...) „11. Ei i-au zis: Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi” (...). „12. El le-a răspuns: Aruncaţi-mă în mare (...) căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!” „16. Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul, şi au adus Domnului o jertfă, şi I-au făcut juruinţe. 17. Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi”. 

Interviu cu Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii "Paul Constantinescu" Ploieşti

- Ce aduce, ca elemente de noutate, acest final de vacanta?

- Formaţia de jazz pe care am înfiinţat-o în vară mi se pare, în acest moment, cel mai important element de noutate. Suntem singura instituţie de profil din ţară care are o formaţie de jazz.

Sunt foarte multi iubitori ai acestui gen de muzica in judetul nostru, iar ultimele editii ale „Ploiesti Jazz Festival” organizate de Filarmonica „Paul Constantinescu” au dovedit acest lucru din plin. Anul acesta, în prima seară vor urca pe scenă, alături de orchestra simfonica, dirijorul Cristian Oroşanu, Alexandra Fits (voce) şi Mariano Castro (pian). În total vor fi cinci seri de muzică de calitate, aşa cum i-am obişnuit, deja, pe spectatorii noştri fideli. Apoi, la fel de importanta mi se pare si infiintarea studiului de inregistrari, o raritate la nivel national.

- Spuneţi-ne câteva cuvinte despre orchestra de jazz pe care aţi înfiinţat-o în această vară...

Nobleţea care l-a caracterizat toată viaţa pe George Enescu şi i-a călăuzit existenţa pământească, desăvârşindu-i gândirea şi creaţia şi interpretarea  muzicală, uimeşte în posteritate, prin acte şi gesturi ultrasensibile – dovezi ale curajului întemeiat pe omenie şi credinţa în Dumnezeu. Caracterul lui super-prob, etica sa profund demnă au convins, deodată cu geniul, numeroşii confraţi din lumea Eutherpei, din România şi de pe Mapamond, în împrejurări cruciale, ale căror urmări au edificat spiritul de breaslă deosebit prin umanismul cu care George Enescu s-a născut, a crescut şi a slujit MUZICA.

Iubire, iubiri

Una din sutele de scrisori rămase în imensa Corespondenţă purtată, se înţelege, înainte de oricine, cu iubirea vieţii lui, Maria Cantacuzino – devenită din 7 decembrie 1937, Prinţesa Maria Cantacuzino-Enescu, alintată Maruca, de regina Elisabeta (care a pictat-o, pe când avea 15 ani, în portretul arhanghelului Gabriel / Gavriil, pe pergamentul Evangheliei ce se părtrează la Curtea de Argeş), de regina Maria, de marile doamne ale Curţii de la Peleş, din high-life-ul bell-epoque, în absolut toate epistolele, telegramele, bileţelele, misivele enesciene  supranumită „Mon Adoree”, „Mon Princesse”, „Princesse aime”, „Belier” (în antichitate, animal „sfânt”, în contemporaneitate: suflet, inimă), relevă aserţiunea noastră într-un moment istoric în care moralul lui Enescu a strălucit printr-o incredibilă îndrăzneală.