De mii de ori trecusem pe lângă o clădire lingă şi sobră ca un vapor ancorat la cheu, în drumurile către Bucureşti şi retur, clădire situată în muchia DN 1, la 9 kilometrii de urbea „Aurului Negru”. A trebuit să apară elogiul unei lumi – a copilăriei –, adus de o îndrumătoare în Artă, o elevă şi un  maestru al Artei plastice – reunite de îndemnul dumnezeiesc al Frumosului, pentru a avea norocul să „urc pe „vaporul” amintit, într-o seară fastă, de poveste.

 „O lume minunată…”

  …Primul vers al faimosului şlagăr-emblema muzical-vocală a de curând răposatului cântăreţ Mihai Constantinescu, m-a trimis în cealaltă parte a rimei versului 2, „de jucării” amintind de rima versului 4, „pentru copii”! Copleşit de candoarea la o scară unde efervescenţa imaginaţiei infantile atinge fantasticul, am pătruns printre talentaţii elevi ai Şcolii gimnaziale din Româneşti, autori ai peste 200 de desene lucrate de aceştia – mici  artişti plastici – şi reunite într-o expoziţie de toată frumuseţea, învăluită într-un umor discret, eminamente nativ.

Distinsă Doamnă profesoară Roxana Stan, vă mulţumesc pentru bună-voinţa conversaţiei acceptată în foarte responsabila funcţie de directoare a Colegiului Nicolae Grigorescu – instituţie şcolară de un prestigiu pe care Centenarul recent sărbătorit îl definesc drept „O carte vie a învăţământului românesc”! Îngăduindu-mi  această apreciere; cum aţi rezuma clipa aceea de maximă trăire?

Un moment de împlinire în existenţa zbuciumată a şcolii. În calitate de strănepoată a primului director al şcolii am avut o misiune grea. Am dorit să fie o răsplată a eforturilor înaintaşilor pentru a clădi o şcoală trainică la Câmpina.

- Despre semi-Centenar ce vă amintiţi?

- Ştiu că a fost marcat evenimentul prin amplasarea unei plăci aniversare şi mai ştiu că abia se schimbase numele şcolii din Dimitrie Barbu Ştirbey în Nicolae  Grigorescu.

- Dar despre cei 75 de ani?

- În 1994 eram profesor titular în Liceul N. Grigorescu. Am venit în 1991 cu o completare de catedră, iar din 1.09.1994 , prin concurs, cu toată norma.

Meseria de reporter e fabuloasă; ai tot timpul dinaintea ochilor şi, prin rezonanţele ei, o lume şi feluritele ei scene, care îţi dau sensul acelei existenţe – trăită la faţa locului. Notată în agendă, ea trece în seama metamorfozelor pe care inspiraţia / imaginaţia o distilează în timpul în care o transpui pe hârtie / pe ecranul miraculos al calculatorului. Maşina în care mă duce scriitoarea Ana Hâncu, în comuna sa natală Pietroşani, 15 kilometrii dincolo de Ploieşti, are localitatea părintească drept  ţintă. Secvenţele – în plin august 2019 – se  succed emoţional…

Prima

Pe drumul copilăriei de odinioară, Ana Hâncu tresare, glasul deprinde acutele aducerii aminte… „Iată, stimate domnule ziarist, primele case pe partea dreaptă a drumului, iată şi gardul care împrejmuieşte fostul cămin al bunicilor din partea tatei… O fundaţie veche…”, părinţii „au turnat-o pentru fratele meu”… „Noul cămin pe care era atunci casa, un teren arabil de 1,5 ha… avea de toate: porumb, lucernă, pepeni, cartofi, zarzavaturi…”

A doua

„În preajma acestui loc” - scump Anei Hâncu, iau act, zona „îmi aminteşte tragedia familiei mele, în ziua de 10 iulie 1941”… Vocea devine gravă, durerea o înăbuşe… După aproape 80 de ani, se ridică din memorie; a scris-o, o povesteşte în lucrarea dumisale „Leagănul copilăriei”, din care notez telegrafic: „Bunicul patern abia se aşezase în noua casă, cu cei tei fii ai lui… Familia se pregătea de culcare…  

Proiecţia filmelor "De Crăciun ne-am luat raţia de libertate" de Cornel Mihalache şi "Videograme dintr-o Revoluţie" de Andrei Ujică şi Harun Farocki, precum şi dezbaterea "România. 30 de ani mai târziu" au prefaţat joi seara, la cinemateca Union, cea de-a zecea ediţie a Festivalului Les Films de Cannes a Bucarest. La Q&A-ul şi dezbaterea care au urmat proiecţiei filmelor au participat regizorii Cornel Mihalache şi Andrei Ujică, dramaturgul Matei Vişniec, arhitectul Dorin Ştefan şi Octavian Ursu, cetăţean german de origine română recent ales primar în oraşul Görlitz.

Regizorul Cornel Mihalache a povestit că pe 22 decembrie 1989 a făcut parte din prima echipă Sahia Film "care a ieşit în stradă la filmare" şi "a fost o experienţă foarte interesantă".

Andrei Ujică a afirmat că "mobilul personal" al peliculei sale era să facă pentru el însuşi filmul evenimentelor din decembrie 89, din sentimentul de vină că nu a putut să fie în ţară, la vremea respectivă fiind în Germania.

Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti organizează, în perioada 10 – 12 octombrie 2019, cea de-a XV-a ediţie a GALELOR TEATRULUI STUDENŢESC „SERI ÎN LUMEA THALIEI”.

Partenerii evenimentului sunt: Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti, Primăria oraşului Buşteni, Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni şi Liga Studenţilor din Centrul Universitar Ploieşti. Spectacolul – concurs are ca motto „Teatrul mi se pare un templu, iar spectacolul un ritual închinat fiinţei, lumii, semenului nostru”.

PROGRAMUL GALELOR TEATRULUI STUDENŢESC „SERI ÎN LUMEA THALIEI” este următorul:

•       JOI, 10 OCTOMBRIE 2019, ORA 19.30, sala de spectacole a Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni: Spectacolul „AUTO. PARCĂ NU ÎŢI MAI E RUŞINE CU TATUAJELE TALE” de George Lucian Ciobanu, prezentat de trupa de teatru „Bacteria H” a Casei de Cultură a Studenţilor Braşov.

Ploieşti. Casa muzeală Paul Constantinescu a sărbătorit sâmbătă – 31 August 2019, sub patronajul  maestrului Alexandru Bădulescu, Doctor în Muzicologie, Ziua Limbii Române.

Icoană

        Limba Române este, laolaltă cu rugăciunea TATĂL NOSTRU şi cuvintele MAMĂ şi TATĂ, icoana trecerii noastre prin viaţă.  Ziua ei – 31 august – ne prilejuieşte reuniuni felurite, poetice şi muzicale. În Prahova, ea a rezonat pe unde Cultura încă mai este pasiune şi devotament, încă este izvor de românitate şi de implicit patriotism.

Repere

După Câmpina, animată încă de poetul şi publicistul Florin Dochia, Ploieştiul a ţinut să se ridice la cota prestanţei, sub cupola casei unde a trăit şi compus Paul Constantinescu (30 VI 1909-20 XII 1963), prin strădania maestrului Alexandru Bădulescu. Repere în viaţa Culturii prahovene, cu extensii într-a ţării, acestor erudiţi domni  le rămânem recunoscători pentru emulaţia, neodihna,  şi calitatea  petrecerii Zilei Limbii Române, drept imperioasă clipă de păzire şi tezaurizare a graiului matern.   

Sala Bibliotecii Dr. C. I. ISTRATI a Câmpinei a rezonat, sâmbătă 24 august 2019,  între orele 11 şi 15, în tonalitatea majoră a POEZIEI, căreia i-au dat plusul de culoare cântecele folk şi epigrama. Acţiunea se înscrie în proiectul permanent al instituţiei, sub genericul „Lecturi publice”. 

Gazdele

Directoarea Bibliotecii, poeta şi traducătoarea Liliana ENE, împreună cu grupul colaboratoarelor sale, au primit invitaţii încă de pe la orele 10 şi jumătate, oferindu-le un spaţiu generos, comod, şi răcoros, fiecare scaun având câte un exemplar al publicaţiilor apărute sub egida Societăţii Scriitorilor Prahoveni, URMUZ (nr. 5-6 / 2019) şi REVISTA NOUĂ nr. 2 / 2019, redactate electronic – de 16 ani! - de poetul şi publicistul Florin Dochia. Moderatori ai evenimentului, au fost Liliana Popescu şi Florin Dochia. Întreaga echipă s-a remarcat prin eleganţa şi afectivitatea oferite sui-generis oaspeţilor, ediţia 2019 fiind, pe cât de silenţios-variată, pe atât de selectă.

Prezenţe de marcă

Evenimentul a reunit vreo 35 de poete şi poeţi, dominante fiind primele, în atmosfera de Carte – pe care venerabila Bibliotecă – la aproape 70 de ani – o întreţine cu sfinţenie.

Acribic cu o cât de obişnuită hârtiuţă, un carton oarecare, cu anii asemenea mostre ale arivismului de care un colecţionar de documente „se îmbolnăveşte”, am descoperit într-un plic vreo câteva schiţe desenate la repezeală, acum aproape 40 de ani, după figura lui Gabriel – fiul poetului George Bacovia. Datate  „5 XII 1982 Buşteni”, o zi de duminică, aceste desene „dintr-o bucată” păstrează anatomia – moştenită din părinţii lui. Se ştiu liniile ei – a acelui Gabriel Bacovia marcat, din păcate, ereditar, pe de o parte, de trăsăturile arborelui din care a răsărit, pe da alta, de povara renumelui, în deosebi al tatălui său, amprentat şi de însuşirile transmise de gena aceleia care i-a dat viaţă: Agata Grigorescu Bacovia.

        În ceaţa izbucnind sacadat din vălătucii lulelei, am surprins, în câteva contururi, interiorizările personajului – tot timpul în monotonia unei tristeţi dusă şi uitată pe gânduri, sonorizată de versurile sale citite monosilabic, cu vocea aidoma aceeaşi a autorului „Plumb”-ului.

          Nu ştiu să fi fost  Ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, când – pe 29 iunie, stil vechi,  acum 200 de ani, în 1819, - se va fi născut Nicolae BĂLCESCU – emblemă a revoluţiei din 9-11 iunie 1848. Istoria neamului românesc – sintagmă scumpă savantului Nicolae Iorga – străluminează clipa emancipării Principatelor – viitoarea Românie!

          Nemurire 

          Câteva candele ard în inimile acelora dintre românii genetic conştienţi şi ataşaţi neamului lor, luminând umbrele rămase în cărţile de Istorie, în statui, icoane, precum şi pe pereţii unor biserici ori mânăstiri: la Cozia, Mircea cel Bătrân, la Putna, Ştefan Cel Mare, în Sala Unirii de la Alba Julia, Mihai Viteazul, la Craiova, Tudor Vladimirescu, la Ruginoasa, Alexandru Ioan I Cuza,  la Hurezi, Constantin Brâncoveanu,  la Peleş, regele Carol I şi regina Elisabeta, la Cotroceni, regele Ferdinand şi regina Maria, la Filipeştii de Pădure, Comnenii – Alexios şi Ana, izvorul Cantacuzinilor. Una, de 200 de ani arde sub portretul lui Nicolae Bălcescu, de Gheorghe Tattarescu –  cel care a pictat, la Floreşti, biserica lui Grigore Cantacuzino şi Luxiţa, soţia lui, părinţii Nababului.

În ziua de 4 iulie 1939 la Floreşti – Prahova s-a inaugurat fabrica BANLOC B. GOODRICH – prima  pentru produs anvelope şi camere de aer în România şi în sud-estul Europei.

        Context european

După Convenţia de la San-Remo (1920), Anglia şi Franţa şi-au însuşit ½ din acţiunile deţinute anterior de Austro-Ungaria şi Germania în România, prin reţeaua de firme ce controlau piaţa internă, băncile şi economia naţională. Venirea la putere a lui Hitler atrage norii războiului. Apare „Mica Înţelegere” şi nevoia înarmării cu mijloace militare terestre şi aero, echipate cu pneuri, care prilejuiesc guvernului, pe baza legii  industriilor, aducerea în ţară a utilajelor fabricii (demolate) a firmei Goodrich, din Ohio – S.U.A. cumpărate de statul român şi instalate la Floreşti, în numai 3 luni: iulie-august 1938.