Geniul compozitorului german Carl Orff, născut la Munchen, în 10 iulie 1895, este consacrat de creaţia sa muzicală foarte variată – cantate scenice, opere, lucrări  pentru scenă, simfonice, corale şi de cameră, extrem de cunoscut, cu atât mai bine la începutul de secol XXI, prin excepţionala CARMINA BURANA. Această operă a intrat în repertoriul experimentatei Filarmonicii „Paul Constantinescu”, în două ediţii, montată şi prezentată melomanilor în 2018, sub bagheta lui Tiberiu Soare şi, recent, în seara zilei de 6 martie 2020, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor – „Centrum”, după cum spune publicului inscripţia expusă pe faţada impunătoarei clădiri, cu Jin Wang la pupitrul dirijoral.

Pasionat, între altele, de muzica medievală, Carl Orff uimeşte generaţiile contemporane, de admiratori ai Muzicii scenice, cu super-spectaculoasa „Carmina Burana”, în varianta ploieşteană 2020 constituind un îndelung şi furtunos aplaudat spectacol, în final, timp de circa cinci minute, de sala arhiplină (cu spectatori în picioare) la premiera vrăjită de impresionantul ansamblu simfonic şi coral alcătuit de Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu”, laolaltă cu celebrii solişti Cezar Ouatu, contra-tenor, Ramona Păun, soprană, Ştefan Ignat, bariton, corul Filarmonicii dirijat de Eduard Dinu, corul de copii „Allegrezza” al Colegiului de Artă „Carmen Sylva”, dirijat de Amalia Secreţianu, întregul ansamblu realizând performanţa de Guinnes Book, sub  magnifica baghetă a dirijorului austriac Jin Wang!

„Nu mă laud cu cărţile pe care le-am scris, mă laud cu cărţile pe care le-am citit”!, sună al doilea motto pe care  Dumitru Augustin Doman l-a menţionat în pagina de gardă a proaspetei domniei sale cărţi cu fotografia unui colţ din interiorul sălii vastei Biblioteci din Oxford, motto din mărturisirea inegalabilului Jorge Luis Borges. Insolită şi generos şarjabilă, recenta carte din raftul scriitorului Dumitru Augustin Doman, intitulată SPUMA ZILELOR ŞI NOPŢILOR DE LECTURĂ, apărută în la fel de grăbitul Decembrie, ca tot anul 2019, la editura „Grinta”, exală un parfum saturat de voluptăţile citirii a sute de cărţi, între pereţii imaginari sau reali ai locurilor unde autorului i-a priit această subjugantă plăcere / pasiune, în momente de benefică pace a zăbavei peste pagina scrisă de tipar.

De-a lungul a 190 de pagini de consemnare a stărilor şi a impresiilor – mai tot timpul iluminate în interior, de un sagace umor, în subtilul răspăr al ironiei curat amicale – turnate în mirifice sondări, caracterizări, portrete, concluzii, în exuberante corolare, spumoasele consideraţii domaniene reflectă, cu puterea unei raze de laser eugen-ionescian, redutabila selecţie a lectorului travestit în instanţă estetică, voluntar culegător de perle şi diamante din scrierile văzute cu ochii şi citite cu gândul.

 Truda istoricul Traian Lazăr o regăsim din nou fructificată într-o nouă carte de specialitate, pe care a scris-o în discreţia cercetării arhivelor şi a liniştii cabinetului domniei sale de lucru, cu mult înainte, în anul 2019 apărută la editura de rezonant prestigiu JUNIMEA şi lansată într-una din zilele nefiresc de însorite ale lunii noiembrie, 28, în aula Colegiului Naţional Ion Luca Caragiale din Ploieşti.

Portretul prin Operă

Coincidenţa – fericită, pe care o semnalez cu respectul cuvenit, schiţată de editor – face ca Memoria clepsidrei – raftul de colecţie al „Junimii” să puncteze data venirii pe lume a distinsului autor – 19 noiembrie 1941, în satul Iacobeni, comuna Dângeni, judeţul Botoşani, implicit anul de naştere al distinsului autor, cu numărul 79, iar pentru INFORMAŢIA prilejul plăcut de a-i ura Mulţi Ani în Sănătate! Alăturăm panoplia cărţilor scrise şi publicate de profesorul Traian Lazăr – absolvent al Facultăţii de Istorie-Filozofie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, în 1965: Iuliu Maniu şi serviciile secrete, 2006 / Jurnalul Regelui Mihai I de România, 2011 / I. L. Caragiale şi N. Iorga în noi ipostaze, 2012 / Noutăţi de istorie şi critică literară, 2013 / Primarul şi primăria Ploieşti la 1960, 2014, în colaborare cu Petre Vâlcu  / 150 de ani sub semnul Minervei, 2914, în colaborare cu Petre Năchilă şi Vasile Moga  / Scrisori din exil.

 A.G.I.R. – Asociaţia  Generală a Inginerilor din România a iniţiat prin S.I.M. – Societatea Inginerilor Militari întocmirea unei MONOGRAFII a PERSONALITĂŢILOR ŞTIINŢEI ŞI TEHNICII MILITARE ROMÂNEŞTI, în două volume, veritabil DICŢIONAR de astfel de monografii – ale ofiţerilor superiori de profesie ingineri, cu alte cuvinte ingineri activi în Armata României, în diferite locuri din Ţară şi în specialităţi tehnice militare diverse. În galeria acestora PERSONALITĂŢI, din Istoria Militară a României are onoare să facă parte şi domnul general COSTICĂ DRĂGHICI, personalitate a vieţii ştiinţifice şi militare prahovene, prin cariera pe care a desfăşurat-o strălucit, cu remarcabila sa realizare, intrată în Istoria Tehnicii Militare româneşti:  ÎNTREPRINDEREA DE PRODUCŢIE ŞI REPARAŢIE A TEHNICII DE RACHETE, amplasată la Crângul lui Bot. 

Monografia-Dicţionar

Oportunitatea acestei lucrări cu caracter enciclopedic o remarcă preşedintele AGIR prof. univ. EurIng dr. ing. dipl. DHC Mihai Mihăiţă, într-un sugestiv „Cuvânt înainte” , în care pune în undă înţelepciunea antică privitoare la existenţa cât mai îndelungată a ţării, citându-l pe Publius Flavius  Vegetius Renatus, învăţat din secolul al III-lea după Hristos: „Si vis pacem, para bellum”, adică

 Prospeţimea francă a poemelor publicate sub acest titlu – el însuşi o fragilă clipă reflectată austral în zorii  zilei ce vor fi succedat bucuriei de o ascunsă superbie –, de Geo Galetaru, la editura „Limes” în 2916, desenează conturul magic al poetului care, în viziunea  confratelui de liră, Victor Sterom, aspiră să atingă vârful muntelui care  – atins numai de Mihai Eminescu – este POEZIA. „Urcuşul” spre culme îl jalonează editorul volumului în discuţie, ataşând „hrisovul” celor 26 de volume apărute din 1981 încoace, prolifică panoplie a creaţiei redactorului şef al publicaţiei „Sintagme Literare”, hrisov sui-generis poematic: „Inefabila ninsoare”, / „Alfabetul mirării”, /„Vară de crini”, /„Înduplecarea nopţii”, / „Steaua ta, copilărie”, / „Epifanii pentru Daniel”, / „Cântec pentru somn şi drum”, / „Voci din penumbră”, / „Lacrima seninului”, / „Colivia de aur”. / „Lecţia despre îngeri”,  „Dincolo de nerostire”, / „Calea spre lume”, / „Memoria fulgerului”, / „Întâmplările simple”, / „Cei ce se întorc spre seară”, / „Hai să ne jucăm de-a rima”, / „Umbra şi timpul”, / „Mesagerul obscur” – cărora, altele s-au fost adăugate „construcţiei” sugerate aici.                                                                                             

 De mii de ori trecusem pe lângă o clădire lingă şi sobră ca un vapor ancorat la cheu, în drumurile către Bucureşti şi retur, clădire situată în muchia DN 1, la 9 kilometrii de urbea „Aurului Negru”. A trebuit să apară elogiul unei lumi – a copilăriei –, adus de o îndrumătoare în Artă, o elevă şi un  maestru al Artei plastice – reunite de îndemnul dumnezeiesc al Frumosului, pentru a avea norocul să „urc pe „vaporul” amintit, într-o seară fastă, de poveste.

 „O lume minunată…”

  …Primul vers al faimosului şlagăr-emblema muzical-vocală a de curând răposatului cântăreţ Mihai Constantinescu, m-a trimis în cealaltă parte a rimei versului 2, „de jucării” amintind de rima versului 4, „pentru copii”! Copleşit de candoarea la o scară unde efervescenţa imaginaţiei infantile atinge fantasticul, am pătruns printre talentaţii elevi ai Şcolii gimnaziale din Româneşti, autori ai peste 200 de desene lucrate de aceştia – mici  artişti plastici – şi reunite într-o expoziţie de toată frumuseţea, învăluită într-un umor discret, eminamente nativ.

Distinsă Doamnă profesoară Roxana Stan, vă mulţumesc pentru bună-voinţa conversaţiei acceptată în foarte responsabila funcţie de directoare a Colegiului Nicolae Grigorescu – instituţie şcolară de un prestigiu pe care Centenarul recent sărbătorit îl definesc drept „O carte vie a învăţământului românesc”! Îngăduindu-mi  această apreciere; cum aţi rezuma clipa aceea de maximă trăire?

Un moment de împlinire în existenţa zbuciumată a şcolii. În calitate de strănepoată a primului director al şcolii am avut o misiune grea. Am dorit să fie o răsplată a eforturilor înaintaşilor pentru a clădi o şcoală trainică la Câmpina.

- Despre semi-Centenar ce vă amintiţi?

- Ştiu că a fost marcat evenimentul prin amplasarea unei plăci aniversare şi mai ştiu că abia se schimbase numele şcolii din Dimitrie Barbu Ştirbey în Nicolae  Grigorescu.

- Dar despre cei 75 de ani?

- În 1994 eram profesor titular în Liceul N. Grigorescu. Am venit în 1991 cu o completare de catedră, iar din 1.09.1994 , prin concurs, cu toată norma.

Meseria de reporter e fabuloasă; ai tot timpul dinaintea ochilor şi, prin rezonanţele ei, o lume şi feluritele ei scene, care îţi dau sensul acelei existenţe – trăită la faţa locului. Notată în agendă, ea trece în seama metamorfozelor pe care inspiraţia / imaginaţia o distilează în timpul în care o transpui pe hârtie / pe ecranul miraculos al calculatorului. Maşina în care mă duce scriitoarea Ana Hâncu, în comuna sa natală Pietroşani, 15 kilometrii dincolo de Ploieşti, are localitatea părintească drept  ţintă. Secvenţele – în plin august 2019 – se  succed emoţional…

Prima

Pe drumul copilăriei de odinioară, Ana Hâncu tresare, glasul deprinde acutele aducerii aminte… „Iată, stimate domnule ziarist, primele case pe partea dreaptă a drumului, iată şi gardul care împrejmuieşte fostul cămin al bunicilor din partea tatei… O fundaţie veche…”, părinţii „au turnat-o pentru fratele meu”… „Noul cămin pe care era atunci casa, un teren arabil de 1,5 ha… avea de toate: porumb, lucernă, pepeni, cartofi, zarzavaturi…”

A doua

„În preajma acestui loc” - scump Anei Hâncu, iau act, zona „îmi aminteşte tragedia familiei mele, în ziua de 10 iulie 1941”… Vocea devine gravă, durerea o înăbuşe… După aproape 80 de ani, se ridică din memorie; a scris-o, o povesteşte în lucrarea dumisale „Leagănul copilăriei”, din care notez telegrafic: „Bunicul patern abia se aşezase în noua casă, cu cei tei fii ai lui… Familia se pregătea de culcare…  

Proiecţia filmelor "De Crăciun ne-am luat raţia de libertate" de Cornel Mihalache şi "Videograme dintr-o Revoluţie" de Andrei Ujică şi Harun Farocki, precum şi dezbaterea "România. 30 de ani mai târziu" au prefaţat joi seara, la cinemateca Union, cea de-a zecea ediţie a Festivalului Les Films de Cannes a Bucarest. La Q&A-ul şi dezbaterea care au urmat proiecţiei filmelor au participat regizorii Cornel Mihalache şi Andrei Ujică, dramaturgul Matei Vişniec, arhitectul Dorin Ştefan şi Octavian Ursu, cetăţean german de origine română recent ales primar în oraşul Görlitz.

Regizorul Cornel Mihalache a povestit că pe 22 decembrie 1989 a făcut parte din prima echipă Sahia Film "care a ieşit în stradă la filmare" şi "a fost o experienţă foarte interesantă".

Andrei Ujică a afirmat că "mobilul personal" al peliculei sale era să facă pentru el însuşi filmul evenimentelor din decembrie 89, din sentimentul de vină că nu a putut să fie în ţară, la vremea respectivă fiind în Germania.