Sala Bibliotecii Dr. C. I. ISTRATI a Câmpinei a rezonat, sâmbătă 24 august 2019,  între orele 11 şi 15, în tonalitatea majoră a POEZIEI, căreia i-au dat plusul de culoare cântecele folk şi epigrama. Acţiunea se înscrie în proiectul permanent al instituţiei, sub genericul „Lecturi publice”. 

Gazdele

Directoarea Bibliotecii, poeta şi traducătoarea Liliana ENE, împreună cu grupul colaboratoarelor sale, au primit invitaţii încă de pe la orele 10 şi jumătate, oferindu-le un spaţiu generos, comod, şi răcoros, fiecare scaun având câte un exemplar al publicaţiilor apărute sub egida Societăţii Scriitorilor Prahoveni, URMUZ (nr. 5-6 / 2019) şi REVISTA NOUĂ nr. 2 / 2019, redactate electronic – de 16 ani! - de poetul şi publicistul Florin Dochia. Moderatori ai evenimentului, au fost Liliana Popescu şi Florin Dochia. Întreaga echipă s-a remarcat prin eleganţa şi afectivitatea oferite sui-generis oaspeţilor, ediţia 2019 fiind, pe cât de silenţios-variată, pe atât de selectă.

Prezenţe de marcă

Evenimentul a reunit vreo 35 de poete şi poeţi, dominante fiind primele, în atmosfera de Carte – pe care venerabila Bibliotecă – la aproape 70 de ani – o întreţine cu sfinţenie.

Acribic cu o cât de obişnuită hârtiuţă, un carton oarecare, cu anii asemenea mostre ale arivismului de care un colecţionar de documente „se îmbolnăveşte”, am descoperit într-un plic vreo câteva schiţe desenate la repezeală, acum aproape 40 de ani, după figura lui Gabriel – fiul poetului George Bacovia. Datate  „5 XII 1982 Buşteni”, o zi de duminică, aceste desene „dintr-o bucată” păstrează anatomia – moştenită din părinţii lui. Se ştiu liniile ei – a acelui Gabriel Bacovia marcat, din păcate, ereditar, pe de o parte, de trăsăturile arborelui din care a răsărit, pe da alta, de povara renumelui, în deosebi al tatălui său, amprentat şi de însuşirile transmise de gena aceleia care i-a dat viaţă: Agata Grigorescu Bacovia.

        În ceaţa izbucnind sacadat din vălătucii lulelei, am surprins, în câteva contururi, interiorizările personajului – tot timpul în monotonia unei tristeţi dusă şi uitată pe gânduri, sonorizată de versurile sale citite monosilabic, cu vocea aidoma aceeaşi a autorului „Plumb”-ului.

          Nu ştiu să fi fost  Ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, când – pe 29 iunie, stil vechi,  acum 200 de ani, în 1819, - se va fi născut Nicolae BĂLCESCU – emblemă a revoluţiei din 9-11 iunie 1848. Istoria neamului românesc – sintagmă scumpă savantului Nicolae Iorga – străluminează clipa emancipării Principatelor – viitoarea Românie!

          Nemurire 

          Câteva candele ard în inimile acelora dintre românii genetic conştienţi şi ataşaţi neamului lor, luminând umbrele rămase în cărţile de Istorie, în statui, icoane, precum şi pe pereţii unor biserici ori mânăstiri: la Cozia, Mircea cel Bătrân, la Putna, Ştefan Cel Mare, în Sala Unirii de la Alba Julia, Mihai Viteazul, la Craiova, Tudor Vladimirescu, la Ruginoasa, Alexandru Ioan I Cuza,  la Hurezi, Constantin Brâncoveanu,  la Peleş, regele Carol I şi regina Elisabeta, la Cotroceni, regele Ferdinand şi regina Maria, la Filipeştii de Pădure, Comnenii – Alexios şi Ana, izvorul Cantacuzinilor. Una, de 200 de ani arde sub portretul lui Nicolae Bălcescu, de Gheorghe Tattarescu –  cel care a pictat, la Floreşti, biserica lui Grigore Cantacuzino şi Luxiţa, soţia lui, părinţii Nababului.

În ziua de 4 iulie 1939 la Floreşti – Prahova s-a inaugurat fabrica BANLOC B. GOODRICH – prima  pentru produs anvelope şi camere de aer în România şi în sud-estul Europei.

        Context european

După Convenţia de la San-Remo (1920), Anglia şi Franţa şi-au însuşit ½ din acţiunile deţinute anterior de Austro-Ungaria şi Germania în România, prin reţeaua de firme ce controlau piaţa internă, băncile şi economia naţională. Venirea la putere a lui Hitler atrage norii războiului. Apare „Mica Înţelegere” şi nevoia înarmării cu mijloace militare terestre şi aero, echipate cu pneuri, care prilejuiesc guvernului, pe baza legii  industriilor, aducerea în ţară a utilajelor fabricii (demolate) a firmei Goodrich, din Ohio – S.U.A. cumpărate de statul român şi instalate la Floreşti, în numai 3 luni: iulie-august 1938.

 Joi / 18 iulie 2019, după orele post-matinale 10, în sala „Marea Unire” a Bibliotecii județene Nicolae Iorga, în prezența a vreo sută de persoane, s-a lansat o lucrare istorică și biografică de proporții monumentale semnată de arhitectul Toma T. SOCOLESCU: „ION MINCU, ARHITECT 1851–1912”.  Animatorul apariției și lansării acestui fabulos  Album a fost și rămâne inginerul și istoricul Constantin ILIE.

Editorii

Lucrarea a apărut la Editura Academiei Române în vara 2019, „cu sprijinul financiar din Fondul Recurent al Donatorilor – Academia Română și din partea domnului Constantin Ilie”, referenți științifici fiind prof. univ. dr. arh. Sorin Vasilescu și prof. dr. arh. Romeo Belea. 82 de pagini redau textul autorului, celelalte până la 218, un vast și impresionant panoramic al celor mai reprezentative edificii concepute și durate de și sub excepționala îndrumare a marelui arhitect Ion Mincu.

Profesiune de credință

Impresionanta „Prefață” este a autorului însuși, din fiecare rând răzbate conștiința profesiunii acestui ctitor de edificii – multe și în Ploiești. Un spectru: „Socotesc temerară această încercare a mea de a analiza opera unui premergător genial fost profesor al meu ca și al unei întregi generații de arhitecți, ajunși și noi acum dincolo de maturitate”.

  „Al 5-lea copil al lui Dincă Brătianu (1768-1844, ocârmuitor, deputat şi mare clucer – n. red.) şi al soţei lui Anastasia (Sica) Tigveanu (?-1839)”, Ion C. Brătianu urmează „cursurile de la College de France” unde „cunoaşte pe Quinet, Michelet, Bataillard şi Ulbach, şi a început să lucreze pentru cauza românească”. Urmare exilului post-1848 la Paris „Îşi întinsese relaţunile cu Texier (1816-1887, literat şi publicist francez), Renan (1823-1892, filosof ţ istoric al religiilor) şi Pierre Leroux (1797-1871), sociolog, paşoptist francez), cu Mazzini (1895-1872) politician pro-Garibaldi) şi Manin (1804-1857, conducător al Republicii Veneţa)”.

„Tata dorea să ia o orfană ca să nu aibă piedici în viața lui politică”, aşadar „căsătorindu-se, după un eşec cu d-ra Kestner (…) (fiica lui Scherer Kestner, unul din iniţatorii afacerii Dreyfus), cu fiica – de numai 16 ani – a vădanului Luca Pleşoianu, cunoscută prin Maica Maximilia, stareță la Ostrov şi la Văleni (…) în strictă intimitate la Ostrov la Călimăneşti”, mirii „plecară cu o trăsură la Piteşti – petrecere povestită în jurnalul mamei din 1919”. "O cunoscuse pe viitoarea lui soţe şi mama Floricăi – pierdută la 3 ani de la naştere, a Sabinei, Elena în certificat şi a celor trei juniori Brătianu, Vintilă (1867-1930), Ion / Ionel (1864-1927) şi Constantin / Dinu (1866-1950) „în salonul Capellanilor, la o masă unde juca loto cu mătuşile şi unchii ei”.

 Nimic mai umilitor, decât să te vezi indiferentă între congenerii responsabili, dar să te ajute  străinii să publici o carte  pe care s-o dăruieşti semenilor tăi! O poveste a scriitoarei Ana Hâncu, pe care o relatează înseşi protagonista.

-Cu un roman autobiografic, gata de tipar, încă în aşteptarea finanţării, recent aţi fost onorată cu o invitaţie la Târgul de carte de la Istanbul, doamnă Ana Hâncu.

-…Încep, stimate Serghie Bucur, cu anul trecut, pentru a aminti despre Festivalul ROTONDA PLOPILOR APRINŞI, care s-a ţinut la Râmnicu Vâlcea, patronat  impecabil de scriitorul-editor Ioan Barbu. Invitată acolo, l-am cunoscut pe poetul turc Osman BOZKURT, lansându-şi volumul de versuri ŞOAPTA VISELOR, tipărit de editura BETTA, director Nicolae Roşu. Interesul şi atenţia domniei-sale l-au apropiat de poemele mele, şansă unică pentru mine, prin a-mi propune apariţia unei selecţii în publicaţii turceşti. Invitat  la o reuniune a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, a cărei membră sunt, unde şi-a lansat cartea cu autografele oferite celor de faţă, propunerea dumnealui a găsit transpunerea în turcă graţie poetului şi traducătorului Marian Ilie.

        Mai întâi, o doamnă Arlene Miller, care ia foc, cuprinsă de văpăile pasiunii pentru dentistul Mitchell Lovell, pe care şi-l face amant; împreună pun la cale cum să-l ucidă pe soţul ei, Paul Miller. Într-o cameră a hotelului „Howard Johnson”, „asasinii” repetă lugubrul act: să-i dea cu veioza în cap (ea) ori să-l injecteze cu somnifer (el) şi să-l înece (amândoi) în cadă? „Miloasă”, Arlene propune să-i obţină iniţial divorţul şi, numai dacă refuză, cum se şi întâmplă, crima să aibă loc. Bietul de Paul Miller… scapă cu viaţă, fiindcă, fost scafandru de meserie, rezistă „crimei”.  Mai apoi, stomatologul o înşală pe apetisanta Arelene cu o clientă venită la reparat dantura, fix pe scaunul sofisticat al cabinetului său. Mitchell e invitat în cameră, iar Millerii îl aruncă pe fereastră, cu intenţie ucigaşă.  Culmea face ca, odinioară alpinist fiind, Mitchell să scape nevătămat. Negustor de maşini second-hand, Paul „pactizează” cu Mitchell s-o omoare pe Arlene, întrucât – ofensă impardonabilă ! – tipa pleacă tocmai în Mexic, „invitată” la  revelion, de pitorescul  magnat Ramon. Disperarea face, acum, din „amărâţii” Paul şi Mitchell, peripateticii criminali ce uneltesc s-o… spânzurare  pe Arlene, cu frânghia – parâmă de vapor! –, făcută colac larg, aflată pe scripetele ferestrei camerei…

 Meleagurile prahovene ale Slănicului străvechi, cu legendele lui despre mireasa şi ascunzişul  în care nefericita s-a aruncat, au vibrat, în ziua de 7 iunie 2019, pe frecvenţele Poeziei, la umbra cireşelor aşteptate să se coacă...

Lumini însufleţitoare

Doamna Aurelia Rînjea, până de curând profesoară de Fizică la catedra pe aunci a Colegiului Tehnologic, azi a  Liceului Tehnologic „Toma N. Socolescu”, poetă, publicistă, artistă plastică şi scriitoare, a fost invitată a Liceului Teoretic ŞERBAN VODĂ din Slănic – localitatea natală şi inspiratoare a operelor domniei sale în culori şi în cuvinte, unde şi-a revăzut anii de şcolăriţă, umbrele dascălilor de odinioară şi unde, în mijlocul cadrelor didactice şi al elevilor reuniţi în  jurul recentelor cărţi publicate – IUBIRI STELARE (Karta Graphic Ploieşti 2018) şi DOINĂ ÎN ŢARA MEA DE RAI (EIKON, Bucureşti, 2018), în lumina însufleţitoare a Cuvântului scris, au trăit o memorabilă sărbătoare a Poeziei.

Sâmbătă 11 Mai 2909, Mizilul a jubilat cu prilejul sărbătoririi Centenarului a două străvechi şcoli: Liceul Teoretic GRIGORE TOCILESCU şi Liceul Tehnologic TASE DUMITRESCU. Evenimentul şi-a etalat bucuriile şi istoriile după scenariul şi regia celor doi mari demiurgi ai Culturii locale, profesorii Victor Minea şi Laurenţiu Bădicioiu.

Hrisoave

„GRIGORE TOCILESCU”: 1919, 1 XI – Gimnaziul cu două clase de 70 de elevi. Temeiul – Decretul-lege al Ministerului Instrucţiunii Publice 3864 / 4 XI 1919. 1922 – Gimnaziul de fete. 18 VII 1925 – Edificiul în care azi e liceul „Tase Dumitrescu” – donator, alături de Constantin Condeescu.  Din 1929, cu 8 săli de clasă şi anexe, în 1938 devine Liceu Comercial. 1941 – Ultima promoţie, reprezentată de singurul supravieţuitor al acesteia, col. Eugen Lemnaru, invitatul de seamă al Centenarului. 1948 –  Grup Şcolar Agricol – Şcoală tehnică de Contabilitate, Şcoală profesională Agricolă. 1958 – Şcoală Medie Mixtă. 1968 – Liceu Industrial clasele I-XII, zi şi seral, Mecanic şi Industrie Uşoară. 1983 –Liceul Industrial  cu 8 săli de clasă, laboratoare, bibliotecă etc. 1990 – Liceu Teoretic – la 27 V 1995, 75 de ani de existenţă, e botezat ”Grigore Tocilescu”;