Ultima editie tiparita in format pdf

ISU Prahova, 58 de intervenții de urgență în weekend


În perioada 7-10 august, peste 200 de pompieri s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.

În perioada menționată, pompierii din județul Prahova au acționat pentru gestionarea unui număr de 139 de misiuni, din care 58 au fost intervenții în situații de urgență.

În cele trei zile, 80 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 2 persoane au fost salvate din incendii sau alte situații deosebite.

Echipajele de salvatori au acționat pentru stingerea a 9 incendii, 17 arderi necontrolate (incendii de vegetație uscată), precum și în alte 19 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocare persoane/animale, fenomene meteorologice. Echipajele de salvatori au asigurat măsurile specifice la 11 accidente rutiere în urma cărora 8 victime au fost transportate la spital

..Citeste mai departe..

Ședință fără „valuri” în Consiliul Local Ploiești

Ședința de astăzi a Consiliului Local Ploiești a fost una liniștită, fără obișnuitele contre între putere și opoziție. Din totalul de 40 de puncte aflate pe ordinea de zi două au fost prorogate (proiectul de hotărâre privind modificarea articolului 4 al Hotărârii 108/2014 a CL privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploiești a unor bunuri aferente sistemului de transport public local și cel de validare a manadalui consilierului Gheorghe Cucu), în timp ce alte trei puncte aflate inițial pe ordinea de zi au fost retrase. Ședința de astăzi a durat două ore și jumătate.

..Citeste mai departe..

O CUNOAȘTEȚI?

Polițiștii din Prahova au depistat o femeie, în vârstă de aproximativ 50-60 de ani, a cărei identitate nu se cunoaște. Aceasta are părul vopsit blond, de lungime medie, prins în coadă, înălțime 1,65 - 1,70 m, greutate 75 – 80 kg și este îmbrăcată cu o geacă de culoare neagră, o haină scurtă de culoare bej, pulover de culoare cafenie și papuci de culoare neagră.

Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă identificarea femeii sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă - 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

..Citeste mai departe..

Unde se pot prezenta părinţii cu copiii pentru evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică, valabilă pentru înscrierea în învăţământul primar!

În judeţul Prahova sunt puse la dispoziţie 13 centre pentru evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor care sunt înscrişi la învăţământul primar: Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Prahova/Centrul Judeţean de Asistenţă Prihopedagogică Prahova, Grădiniţa nr. 28, Grădiniţa nr. 40, Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Boldeşti-Scăeni, Colegiul Naţional „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte, Liceul Teoretic „Şerban Vodă” Slănic, Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi, Şcoala Gimnazială „B.P. Haşdeu” Câmpina, Liceul Tehnologic de Maşini Câmpina, Liceul Tehnologic „Simion Stolnicu” Comarnic, Şcoala Gimnazială „George Enescu” Sinaia, Şcoala Gimnazială „Carol I” Plopeni, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” Mizil.

..Citeste mai departe..

Domiciliile unor ploieșteni, percheziționate de polițiști

Polițiștii de investigații criminale din Ploiești efectuează două percheziții la domiciliile unor persone bănuite de comiterea unui furt calificat.

Din cercetări, se pare că, în perioada 13-15 februarie, aceștia ar fi pătruns în sediul unei societăți comerciale din Ploiești, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Prejudiciul cauzat este estimat la peste 12.000 de lei.

De asemenea, vor fi puse în executare patru mandate de aducere. ..Citeste mai departe..

Percheziții la Câmpina

La această oră, polițiștii de investigații criminale din municipiul Câmpina efectuează 4 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de șantaj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetări, se pare că persoanele bănuite, prin săvârșirea unor acte de violență ce ar fi avut loc în cursul lunii ianuarie, ar fi produs tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, persoanele sunt bănuite că ar fi împrumutat diverse sume de bani, pentru restituirea cărora ar fi recurs la acte de violență.

Le percheziții participă și jandarmi.

..Citeste mai departe..

Măsuri pentru reducerea deficitului de personal din MAI

Persoanele pregătite profesional, care au experiența necesară exercitării profesiei de polițist, vor putea fi reîncadrate în structurile Ministerului Afacerilor Interne, potrivit unor măsuri luate astăzi de Guvern în scopul reducerii deficitului de personal estimat la 10.000 de posturi vacante.

..Citeste mai departe..

Fostul manager al Spitalului Judeţean Ploieşti, condamnat la închisoare cu suspendare

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Alexandru Băloi, a fost condamnat astăzi la 3 ani de închisoare cu suspendare de către Tribunalul Bucureşti. În plus, Băloi va fi nevoit să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii la SGU Ploieşti. Decizia de astăzi a instanţei nu este definitivă.

Alexandru Băloi a fost prins în flagrant,  anul trecut, în timp ce primea suma de 3000 de lei de la un om de afaceri. 

..Citeste mai departe..

Liviu Luca a fost plasat pentru control judiciar

Omul de afaceri Liviu Luca a fost plasat în această seară sub control judiciar pentru 60 de zile de către magistraţii de la Tribunalul Prahova, care au respins astfel cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă de 30 de zile. Decizia nu este definitivă, DIICOT făcând deja recurs în acest sens.

Ieri dimineaţă procurorii DIICOT au efectuat percheziţii la locuinţa lui Liviu Luca, din Păuleşti. Acesta este suspect de spălare de bani, evaziune fiscală şi delapidare, prejudiciul estimat de procurori fiind de 15.591.262 lei. 

Percheziţiile au mai vizat încă şase persoane, cei implicaţi fiind suspecţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi spălare de bani.

..Citeste mai departe..

Ce se întâmplă cu primul mare corupt al judeţului?

Costache Petre, fostul primar din Băneşti, aşteaptă sentinţa definitivă

Ion Costache Petre, fostul primar al comunei Băneşti şi printre primii aleşi locali din Prahova ajunşi în faţa procurorilor DNA acuzaţi de fapte de corupţie, aşteaptă sentinţa definitivă în dosarul său aflat acum pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Condamnat exact în urmă cu un an de Curtea de Apel Ploieşti la trei ani de închisoare cu suspendare, dar şi la plata unor despăgubiri în valoare 604.291 lei societăţii OMV Petrom, fostul edil din Băneşti nu a scăpat definitiv de gratii pentru că procurorii DNA au atacat la Curtea Supremă sentinţa judecătorilor ploieşteni, solicitând închisoare cu executare pentru fostul edil.

..Citeste mai departe..

Liberalii din Prahova somează autorităţile să ia măsuri în cazul gripei care a ucis patru oameni

PNL Prahova îşi manifestă îngrijorarea faţă de maniera în care autorităţile judeţene gestionează criza gripei care a ucis, în ultimele zile, patru oameni internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, alţi pacienţi care prezintă simptome similare fiind internaţi în stare gravă la aceeaşi unitate spitalicească.

„Cerem Prefecturii şi Consiliului Judeţean să se asigure, prin instituţiile subordonate, că bolnavii afectaţi de gripă primesc cea mai bună îngrijire medicală, precum şi să ia măsuri ferme de limitare a contagiunii, astfel încât să prevenim apariţia unei epidemii.

..Citeste mai departe..

    87 88 89 90 91 92 93