Ultima editie tiparita in format pdf

4 septembrie - Duminica a XI-a după Rusalii - Pilda datornicului nemilostiv

Publicat pe 2016-09-06 11:58:28Preot Ştefan Al. Săvulescu

Sunt unele legi care îndrumă viaţa oamenilor în lume. Ele sunt, fără îndoială, bune şi necesare. Sfânta Scriptură ne pune aseseori în faţă astfel de învăţături, de norme pe care creţtinii sunt îndrumaţi să le respecte. Uneori ne vorbeşte despre ele în chip direct, alteori sub forma unor parabole, din care noi scoatem învăţătura cea adevărată. Astfel, Sfânta Evanghelie de acum de la Sfânta Liturghie ne oferă pilda datornicului nemilostiv, din care se desprinde virtutea morală a iertării. În această pildă este vorba despre două feluri de datorii şi despre două feluri de datornici. Este vorba mai întâi de datoriile pe care le avem fiecare şi toţi faţă de Dumnezeu şi în al doilea rând despre datoriile pe care le avem unii faţă de alţii. Iar prin datorii se înţelege nu o sumă oarecare de bani, ci greşelile, ofensele şi abaterile pe care le facem atât faţă de Dumnezeu cât şi faţă de semenii noştri. După cum putem noi înşine constata, greşelile pe care le facem faţă de Dumnezeu sunt mai mari şi mai numeroase decât cele pe care le facem unii faţă de alţii. Am putea spune să această pildă este o confirmare a cererii din rugăciunea „Tatăl nostru”: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre  precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Nu întotdeauna ne dăm seama de conţinutul şi însemnătatea acestei cereri. Ea ni se pare uşoară, îndreptăţită, de vreme ce ştim şi suntem încredinţaţi că Dumnezeu este milostiv şi ne iartă greşelile noastre. Adeseori nu ne dăm seama că rugăm pe Dumnezeu să ne ierte greşelile în măsura în care noi iertăm greşiţilor noştri. Prin această cerere punem hotar iertării lui Dumnezeu măsura în care noi iertăm greşiţilor noştri. Dacă noi nu iertăm sau iertăm pe jumătate semenilor noştri, atunci nici Dumnezeu nu ne iartă nouă greşelile multe pe care le facem faşă de El. Cu alte cuvinte, ca să putem fi plăcuţi lui Dumnezeu, ca să putem fi iertaţi, trebuie să începem noi a ne ierta unii altora. Ca să ajungem la împăcarea cu Dumnezeu, la iertarea lui Dumnezeu, să trecem prin poarta împăcării şi iertării dintre noi. Dacă voieşti să te salute vecinul tău dimineaţa, începe prin a-i da tu întâi bineţe. Dacă voieşti să nu te vorbească de rău, vorbeşte-l tu de bine. Aceasta este legea de aur a moralei creştine, legea iubirii, a cărei ramură plină de roade este iertarea.

Departe de a socoti iertarea ca pe un act de slăbiciune morală, cel ce nu poate ierta este infirm din punct de vedere moral. Pildă despre iertare ne-a dat însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi nesfârşitul şir al sfinţilor şi mucenicilor. Când a fost răstignit pe cruce şi vrăjmaşii îl badjocoreau şi îl loveau, în faţa acestei uri necugetate a răufăcătorilor, Iisus a avut privirea iertătoare şi în loc de răzbunare sau de osândă, a zis: „Doamne, iartă-le lor!”

Drept aceea, dacă este cineva care este în mânie cu aproapele său, dacă este cineva care de ani de zile nu vorbeşte cu fratele său, cu părinţii sau cu copiii săi, dacă păstrează cineva cartea ofenselor ce le-a primit de la prietenul său sau de la cunoscutul său, acestora le spun, în numele Domnului: „Aprindeţi focul dragostei creştine în inimile voastre şi ardeţi toată ura şi vrăjmăşia care este între voi. Atunci când veţi putea împreuna mâinile frăţeşte, când gura care altădată blestema sau hulea poate binecuvânta, atunci îngenuncheaţi şi vă rugaţi cu toată încrederea: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”.  Să biruiască, Doamne, mulţimea milostivirii Tale mulţimea păcatelor noastre în veci de veci: Amin.