Ultima editie tiparita in format pdf

Carnet de Vară: REVERII FB

Publicat pe 2016-08-23 11:47:17 Serghie Bucur

Tsunami al ştirilor de cele mai uimitoare naturi, reţeaua Facebook aduce veşti fără egal, ceea ce, în spiritul simplei prudenţe, pune pe gânduri (şi din pricina unor inevitabile prejudecăţi), aduce îndoiala asupra veridicităţii conţinutului majorităţii lor. De unde şi dihotomia:  Facebook-ul = Minciunbook.

Confidenţă

Prin 1975, fuseseră condamnaţi la muncă corecţională doi tineri – un proiectant din Mizil şi un inginer informatician din Ploieşti, cu ispăşirea pedepselor – de 3 ani fiecare – în Fabrica de Anvelope „Victoria” Floreşti. Manieraţi, cu bun simţ, tipii au fost încadraţi, pentru cercetări şi întocmiri de proiecte tehnice, în schema Cabinetului Tehnic pentru Invenţii şi Inovaţii pe care îl conduceam atunci (1962-1989).  Experimentaţi în creativitatea tehnologică, Telu – proiectant la „Relaxa” şi Teodor – inginer calculatorist în Ploieşti, au elaborat teme cu aplicare în producţie şi au ajuns chiar inventatori. Dacă Telu, din nefericire a pierit într-un accident stupid (maşina în care se afla a intrat, într-o noapte neagră,  într-un car plin cu trunchiuri de arbori tăiaţi), n-a ajuns să-şi vadă invenţiile aplicate, Teodor a fost mutat în serviciului de Calcul electronic al Fabricii, care, împreună cu un coleg de breaslă, au inaugurat era electronică în tehnologia anevlopelor, de la Amestecurile de cauciuc la Confecţia şi la Vulcanizarea pneurilor. Printre numeroşii opozanţi a introducerii electronizării fabricaţiei, m-am aflat multă vreme, speriat că – aşa cum de altfel s-a şi întâmplat – foarte multe barţe de muncă au fost înlocuite cu aparatură cu comenzi şi procesări dirijate de calculatoare. Urând această nouă tehnologie, m-am ferit din calea ei, dar, cum spune zicala: „De ce fugi, d-aia nu scapi”!, iată-mă... ahtiat după ea, silit să înlocuiesc maşina de scris cu computerul – condiţie radicală a jurnalismul de după 1990. De-aci, un pas până în universul Facebook...

Etape

Din 15 februarie 1999 închisesem JURNALUL DE PRAHOVA, început la 8 septembrie 1992, cu Radu Mircescu şi, peste 4 ani, cu Florin Frăţilă. Dan Diaconescu era director şi Marius Tucă, redactor şef ai  companiei JURNALUL – cu redacţia în Băneasa. Am intrat cu  săptămânalul nostru pe mâinile unei minunate doamne tehnoredactor, Florica Ionescu, timp de 7 ani de zile. Fenomenul necruţător al privatizării, precum şi sabotările în difuzarea ziarului (Ploieştiul mişunând de mafioţii bine ascunşi sub haina concurenţei) ne-au dus la faliment, astfel că, pe alte venituri sprijiniţi (de-ale noastre), în 8 martie 1999 apărea OGLINDA CÂMPINEI – cotidian „mic dar rău”.  Dan Diaconescu s-a rupt de Marius Tucă şi a înfiinţat propria companie de presă şi de televiziune, viitoarea OTV. Anii de pasiune gazetărească aduceau însă noii ei promotori – câteva domnişoare dornice să se îmbrace în falsele mantii ale celebrităţii. Cum prestigiul scriitorului Victor Sterom – pseudonimul lui Ion Vergu Dumitrescu – era ascensiv şi INFORMAŢIA PRAHOVEI îi publica cronici despre operele poeţilor atunci vreo 40, reuniţi de el în „Grupul de la Ploieşti”, regretatul ctitor şi şef de cenacluri s-a bucurat că, împreună, vom lucra o pagină de Cultură în publicaţia la cârma cărei venise – „într-un ceas afară din cale de bun!” – domnul Daniel Lazăr! De-atunci – din 7 noiembrie 2002 – au trecut aproape 14 ani... Iniţiat să mânui tastele calculatorului, de Christian Crăciun, îmi scriu singur materialele pentru „Informaţia Prahovei” şi pentru „Revista Nouă”. Ura şi dispreţul faţă de aceste aparate cu sensibilitate tehnică şi iuţeală în scriere şi transmitere, s-au topit de mult.

Înţelepciuni

Vara 2016, vizualizată pe Facebook, e plină de imagini şi texte care mai de care senzaţionale. Le văd toţi aceia / toate acelea care se deprind cu ceea ce deja s-a încetăţenit ca mijloc de apropiere între noi: cu socializarea. Curentul a prins, pătimaşii feluritelor opţiuni – politice, sportive, economice, ştiinţifice, artistice, scandaloase, isterizante etc – comentează,  asociază ori măresc distanţele între ei, după împrejurări. Chiar dacă e încă valabil perceptul „Mens sana in corpore sano”, consacrat de sportivi şi adepţii lor, înainte de 22 decembrie 1989, multă lume scria şi citea cărţi apărute pe sub mână, iar după, editurile au invadat piaţa cu mii de titluri din toate domeniile şi preferinţele, scriitorii – minus aceia care, să-şi scurteze pedepsele penale, pretind că au scris op-uri peste op-uri – incită publicul printre standurile cu operele lor tipărite, întreţinând climatul – oscilant, e drept – al gândirii / formării / educaţiei prin literatură, istorie, medicină etc. Adaptăm un alt latinism: „Mirabile dictu” care înseamnă „E minunat de spus”, şi, de-l scriem întreg: „Mirabile dictu (visu)” avem de-a face cu „E minunat de spus (de văzut)”. Citeşte câteva – zece, o sută, o mie de cărţi, şi vei fii fericit să te ştii cel din „E minunat de scris, de citit, de bun şi frumos” sufleteşte, moralmente, conştiincios”!