Ultima editie tiparita in format pdf

17 iulie – Duminica a IV-a după Rusalii

Publicat pe 2016-07-19 11:59:52Preot, Ştefan Al. Săvulescu

Ori de câte ori citim sau ascultăm Sfânta Evanghelie la Dumnezeiasca Liturghie suntem cuprinşi de simţăminte alese ca şi când ne-am afla în faţa unui minunat tablou, a unei icoane măreţe. În primul rând vedem pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu iubirea şi cu puterea lui dumnezeiască. Din iubire, El a coborât printre noi din slava cerului, luând chip asemenea nouă, în afară de păcat, prin puterea sa dumnezeiască a săvârşit minuni ca nimeni altul până atunci.

Prezenţa divinităţii sale înaintea noastră nu este apăsătoare şi nici nu striveşte făptura omenească, ci o luminează şi o ajută să urce pe treptele desăvârşirii creştine. În lumina acestei întâlniri cu Hristos apar, în adevărata lor valoare, însuşirile şi frumuseţea omului.

Fiul lui Dumnezeu a venit în lume nu numai ca să ne arate nouă pe Tatăl, ci şi să ne arate adevăratul rost şi scop al vieţii, demnitatea şi vrednicia noastră în faţa lui Dumnezeu. El a purtat fire omenească spre a ne ajuta să putem birui tot ceea ce întunecă demnitatea noastră. Mântuitorul s-a aplecat cu dragoste spre oameni, a ascultat şi a împlinit rugăciunile celor care au venit la El, a vindecat bolnavi, a dăruit iertarea păcatelor, a întărit credinţa şi i-a ajutat să ajungă la frumuseţea cea dintâi. Înaintea lui nu este deosebire de neam, de rang, de limbă sau stare socială. El a fost prieten al păcătoşilor pe care i-a ridicat din robia păcatului, Samarineanul milostiv care a tămăduit rănile sufletului şi doctor al bolnavilor, dăruind sănătatea sufletului.

Sfânta Evanghelie ne însăţişează o astfel de întâlnire a lui Iisus cu un sutaş roman. La Iisus vine un ofiţer al mândrei oşti romane, care îl roagă stăruitor să-i vindece servitorul. Un lucru cu totul neobişnuit. Un ostaş roman, păgân, vine la Iisus Hristos şi-l roagă să-i vindece servotorul bolnav. În sufletul acestui om „dintre neamuri” întâlnim virtuţi care întrec cu mult pe cele ale fiilor poporului ales şi strălucesc până în zilele noastre. Ele sunt podoabe rare ale sufletului creştin pe care se cuvine să le cunoaşteţi şi să le urmăm şi noi.Iisus descoperă în inima sutaşului roman o mare iubire: iubirea de oameni, bunătatea pe care a voit s-o răsplătească îndată. A doua frumuseţe a sufletului sutaşului este smerenia. Sutaşul roman s-a smerit în faţa lui Iisus Hristos şi s-a arătat nevrednic să-l primească în casa sa. Ce mare exemplu ne oferă acest sutaş roman şi cât de mult contrastează exemplul lui cu mândria multora dintre oameni. De-ar avea cineva toate virtuţile şi ar şti toate legile! Fără smerenie toate nu au nicio valoare. Nu este păcat mai mare şi mai păgubitor decât păcatul mândriei.

Veşmântul smereniei a înfrumuseţat viaţa sfinţilor care nu au încetat a-şi recunoaşte nevrednicia şi a-L chema pe Dumnezeu în ajutorul lor.

Dar ceea ce ne impresionează şi mai mult la sutaşul roman este credinţa lui aşa de puternică în Iisus Hristos. Chipul acestui sutaş roman străluceşte peste veacuri prin frumuseţea lui spirituală, prin iubirea, smerenia şi credinţa lui. El devine un model pentru toţi cei ce caută împărăţia lui Dumnezeu, pentru toţi cei care se străduiesc să-şi îmbunătăţească viaţa. Iubirea de oameni, smerenia şi credinţa sunt pârghii ale vieţii noastre spirituale. Luând aminte la toate acestea şi având pe sfinţii Bisericii noastre ca mărturii, să ne străduim şi noi să sporim în dreapta credinţă, în săvârşirea faptelor bune şi în dragostea faţă de semenii noştri, rugându-l necontenit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să ne facă vrednici de împărăţia cerurilor, în veci de veci. Amin.