Ultima editie tiparita in format pdf

29 iunie – Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Publicat pe 2016-07-12 12:17:17Părintele Ştefan A. Săvulescu

În fiecare an, la 29 iunie, Sfânta noastră Biserică serbează cu aleasă cuviinţă pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Pentru a înţelege însemnătatea celor doi apostoli, este bine să ne gândim la ţara noastră, scumpă nouă tuturor, care a trecut, de-a lungul vremii, prin multe greutăţi şi suferinţe. S-a vărsat mult sânge pentru apărarea ei. Toţi aceia care au luptat şi s-au ostenit pentru binele ţării noastre sunt de fapt apostolii ei, apostolii neamului nostru creştinesc.  Ceea ce sunt aceşti oameni vrednici pentru ţara noastră, sunt şi Apostolii Petru şi Pavel pentru Sfânta noastră Biserică.

Viaţa Sfintei Biserici se aseamănă foarte mult cu viaţa ţării noastre. Şi una şi cealaltă au îndurat multe suferinţe.

Prigonirile contra credinţei noastre au început întâi în Ierusalim. Aici, Sfântul Petru a propovăduit pe Iisus Hristos, din care cauză era să fie omorât de trei ori. Din cauza prigonitorilor, Sfântul Apostol Petru pleacă din Ierusalim şi umblă din ţară în ţară şi din oraş în oraş, pretutindeni răspândind sămânţa credinţei în Dumnezeu. Peste tot găsea oameni buni, care primeau credinţa cu tot sufletul, dar şi foarte mulţi care nu o primeau. Timp de peste 30 de ani, Sfântul Apostol Petru a luptat şi a suferit pentru a împlini porunca Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Mergând învăţaţi toate neamurile, propovăduind Evanghelie la toată zidirea. Cel ce va crede se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi (Sfântul Evanghelist Marcu, 16, 15).

Spre sfârşitul vieţii, Sfântul Apostol Petru merge la Roma spre a continua lupta de răspândire a credinţei. Aici, însă, este omorât de cei necredincioşi.

Sfântul Apostol Pavel nu a făcut parte din rândul celor 12 Sfinţi Apostoli. El era copil când Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos umbla cu Sfinţii săi Apostoli. Când se face mai mare, se ataşează soldaţilor care mergeau să prigonească  pe creştini şi să-i omoare. Pe drum, însă, i s-a arătat în vedenie Domnul nostru Iisus Hristos, într-o lumină deosebit de puternică, zicându-i: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?”. Înţelegând puterea lui Dumnezeu şi fiind cutremurat de lumina puternică, Pavel, din prigonitor, denine mare apărător al creştinilor şi răspânditorul cel mai curajos al învăţăturilor creştine. Ca şi Sf. Apostol Petru, Sfântul Apostol Pavel a umblat din loc în loc şi din cetate în cetate, propovăduind Sfânta Evanghelie, cu toate greutăţile şi suferinţele ce le întâmpina. Ajunge şi el la Roma, spre sfârşitul vieţii. Aici se întâlneşte cu Sfântul Apostol Petru şi este omorât, tăindu-i-se capul.

De aceea, şi sfânta lor pomenire s-a pus în aceeaşi zi, spre aducere aminte că ei au murit în acelaşi timp spre a arăta că au luptat deopotrivă şi au suferit pentru învăţătura creştină.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel s-au jertfit pentru toată lumea. Ei nu au avut în vedere folosul lor sau al neamurilor. Ei au căutat împreună să împlinească porunca Domnului, au mers în toată lumea şi au propovăduit Sfânta Evanghelie. Ei nu au umblat după laude lumeşti, nici după bogăţie şi avuţie, ci împreună s-au jertfit pentru binele sufletesc al întregii  lumi. Au iubit cu adevărat pe cei săraci şi nedreptăţiţi, au iubit lumea, chiar şi pe cea rea şi şi-au pus sufletul pentru toţi.

Pentru toate acestea, noi le datorăm respect şi cinste. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel nu au lucrat unul contra altuia, nu s-au invidiat. Aceasta să ne fie şi nouă pildă, ca şi noi toţi să lucrăm uniţi, fără răutate sau pizmă. Dacă suntem legaţi de lumea aceasta, de plăcerile şi de avantajele ei trecătoare, dacă ne împinge cugetul şi inima la vânarea de dregătorii înalte şi onoruri, ca buni creştini se cuvine să privim la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel care au lăsat totul şi au urmat lui Hristos. Dacă nu putem să răbdăm răutăţile şi să suferim defăimările ce vin asupra noastră, tot la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel să privim neîncetat şi cum s-au întărit, încât nu au răăspuns cu rău la rău. Ei au biruit răul cu binele. Nu ne-ar strica nici nouă, tuturor, o lumină puternică, „Lumina Damascului”, care să ne trezească ca şi pe Sfântul Apostol Pavel, apostolul neamurilor, şi să ne facă să vedem ceea ce trebuie şi nu ceea ce vrem: să ne facă din prigonitori, apărători ai credinţei. Numai o sfântă lumină puternică de la bunul Dumnezeu ne mai poate trezi din rătăcirile vremii de astăzi şi ne mai poate opri din această mergere plină de mândrie şi de mare indiferenţă faţă de toţi din jurul nostru.

Nădăjduiesc din suflet că bunul Dumnezeu va avea grijă şi ne va trimite fiecăruia ceea ce ne-ar trezi cu adevărat la realitatea datoriei atât faţă de Dumnezeu cât şi faţă de semenii noştri, în veci de veci.