Ultima editie tiparita in format pdf

Marele Premiu al Festivalului Naţional al Teatrelor de Revista pentru copii a fost din nou câştigat de Palatul Copiilor Ploieşti!

Publicat pe 2016-05-04 10:48:51Mihail Marinescu

Palatul Copiilor Ploieşti, sub patronajul Ministerului Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, a organizat, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” Buşteni, în perioada  22-24 aprilie 2016, cea de a XXI-a ediţie a Festivalului Naţional al Teatrelor de Revistă  pentru copii “Toatã  lumea  râde , cântã  şi  danseazã“. S-au înscris la festival 200 de copii artiști ai ansamblurilor de teatru de revistă şi profesori din 10 judeţe ale ţării şi 15 instituţii participante. Festivalul este înscris în Calendarul Naţional al Activităţilor Educative 2016, Domeniul cultural artistic - Teatru, poziţia 5. În urmă cu 20 de ani, la Ploiești, din inițiativa doamnei profesor Antoneta Trifu, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, copiii din palatele și cluburile copiilor din țară au deschis această minunată manifestare, unică de acest gen în România, care s-a bucurat de un real succes, dovadă fiind longevitatea ei.

Şi în acest an, Marele Premiu a fost câştigat de echipa Palatului Copiilor Ploieşti, la ansambluri de revistă, pe podium mai urcat: Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Constantă -Club ”Dia-Fun”, Cercul Militar Ploieşti - premiul I, Clubul Copiilor Sighișoara/Clubul Copiilor Moreni/Clubul Copiilor Pucioasa, Clubul Copiilor Sector 1 București - premiul II, Palatul Copiilor Botoșani şi Palatul Copiilor Craiova - premiul  III. Menţiuni au primit: Palatul Copiilor Brăil- Colegiul ”Henri Coandă” Bacău. Ppremiul special pentru promovarea tradiţiilor populare româneşti a intrat în posesia copiilor de la Școala Gimnazială ”George Coșbuc” din Sighetu Marmaţiei. Premiul de debut i-a fost acordat Şcolii Gimnmaziale Văcăreni (județul Tulcea), Diploma de participare: Trupa NăvodART, din Năvodari.

Premii  pentru interpretare actorie:

Clubul Copiilor Sighișoara/Clubul Copiilor Moreni/Clubul Copiilor Pucioasa (Andreea Zamfir, Denişa Rogoz, Leonard Maior, Diana Aldea); Palatul Copiilor Botoșani (Vlad Timofti, Casian Amarghioalei, Irina Ciobanasu); Palatul Copiilor Brăila (Robert Muscalu, Bianca Ghiţă); Clubul Copiilor Sector 1 București (Cătălina Florea, Ana Maria Năstase, Cosmin Brebinaru, Ilinca Toma); Palatul Copiilor Craiova (Mircea Cepoi, Cătălina Vânătoru şi Mihai Purcaru); Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Constanța  (Madalina Neacşu – cea mai bună actriţă, Ionuţ Marinescu – cel mai bun actor); Palatul Copiilor Ploieşti (Andreea Gîrbea, Marian Tiu, Radu Tudoras, Andrei Bănica, Delia Tiu, Eliza Stoian, Maria Antonia Tătulescu); Club ”Dia- Fun”, Cercul Militar Ploieşti (Albert Cucuteanu, Erika Bosovei, David Bal, Ştefănia Moldoveanu);

Premiul special pentru actorie a intrat în posesia Palatului Copiilor Craiova şi al Palatului Copiilor Ploieşti.

 

Premii secţiunea dans:

Clubul Copiilor Pucioasa pentru cele mai frumoase costume; Club ”Dia- Fun”, Cercul Militar Ploieşti pentru originalitatea coregrafiei şi a costumelor.

 

Premii interpretare : Cătălin Iftemi -  Palatul Copiilor Botoșani; Trupa ”STAR”- Palatul Copiilor Botoșani; Gabriela Constantin – Palatul Copiilor Ploieşti.

 

Premii interpretare vocală:

Vocea Festivalului,  Teodor Danci - Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Constanța; cea mai bună voce feminină, Cosmina Pupezescu – Clubul Copiilor Moreni; cea mai bună voce masculină, Antonio Picani- Clubul Copiilor Moreni.

 

Interpretare muzicală:

Râmboacă Bianca – Palatul Copiilor Ploieşti, Monica Apostol - Palatul Copiilor Ploieşti, Tudoras Radu - Palatul Copiilor Ploieşti, Andreea Stoica - Colegiul ”Henri Coandă” Bacău, Andrei Chihaia – Palatul Copiilor Botoşani, Iustin Doghitoi - Palatul Copiilor Botoşani, Grup ”STAR”  - Palatul Copiilor Botoşani, Rafaela Enea - Clubul Copiilor Sector 1 București, Ştefănia Gîrjoabă - Clubul Copiilor Sector 1 București, Ilinca Toma - Clubul Copiilor Sector 1 București, Vlad Luscan – Clubul Copiilor Sighetu Marmaţiei,

Adrian Rahovan - Clubul Copiilor Sighetu Marmaţiei, Sorina Urzica –  Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Constanța, Mihaela Despan - Liceul Tehnologic Măneciu.

 

Premii de excelenta:

Cea mai bună dansatoare : Toria Drăgulescu - Clubul Copiilor Sector 1 București;

Cel mai bun dansator: Gabriel Perisanu - Clubul Copiilor Sector 1 București;

Cea mai originală coregrafie: Trupa ”NOA DANCE” - Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Constanța; 

Cea mai bună coregrafie: ”Ansamblul JUMPERS”- Palatul Copiilor Ploiesti- În  memoriam Zoe Martin.

 

Premii speciale:

"Mica vedeta”- Daria Radu - Club ”Dia- Fun”, Eduard Stoica, Palatul Copiilor Ploieşti.

 

Primăria municipiului Ploiești a acordat, şi în acest an,  premii în bani, copiilor artiști din ansamblul de teatru de revistă al Palatului Copiilor Ploieşti.

Pentru buna organizare şi reuşita acestei ediţii s-au alăturat parteneri importanţi : Primăria Municipiului Ploiești, Primăria orașului Bușteni, Centrul Cultural ”Aurel Stroe” Bușteni, Liceul ”Ion Kalinderu” Bușteni, Colegiul ”Constantin Cantacuzino” Sinaia. Juriul format din : Preşedinte de onoare-Antoneta Trifu; președinte-prof. Rodica Georgescu-inspector Arte-Inspectoratul Școlar Județean Prahova; membri - Antonia Bruckner - profesor de dans, Encuna Răzvan - solist, coordonatorul Ansamblului artistic ”Academic star”, Casa de Cultură a Studenților Ploiești, Diana Ion actriță trupa Moft.