Ultima editie tiparita in format pdf

Două eleve de la C.N. „Mihai Viteazul”, calificate în lotul lărgit al României în vederea participării la Olimpiada Internaţională de Limbă germană

Publicat pe 2016-04-27 11:20:47Mihail Marinescu

Două dintre elevele ploieştene participante la etapa naţională a Olimpiadei de Limbă germană modernă, Iona Teodora Mitu (clasa a XI-a M1) si Andreea Maria Oprea (clasa a XI-a M4), au primit o veste foarte bună. Ele au reuşit să treacă cu brio de prima selecţie efectuată pentru stabilirea lotului lărgit al României şi vor participa la pregătiri, la Deva, în perioada 3-10 mai, alături de alţi 13 elevi din ţară. Ioana Teodora Mitu şi Andreea Oprea sunt eleve la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Ploieşti, ambele având-o ca profesoară pe Octavia Maria Popescu.

În urma desfăşurării activităţii de la Deva vor fi aleşi doi elevi care vor reprezenta România la Olimpiada Internaţională de Limbă germană, competiţie care va avea loc la Berlin, în perioada 17-31 iulie. Mult success, fetelor!

În foto, profesoara Octavia Maria Popescu (în stânga imaginii) alături de elevele Andreea Maria Oprea şi Iona Teodora Mitu.