Ultima editie tiparita in format pdf

A furat motocicleta din curte!

Publicat pe 2022-11-22 15:14:05Mihail Marinescu

Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au reținut duminică, 20 noiembrie, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Bucov, bănuit de furtul unei motociclete în valoare de aproximativ 2.000 de euro, faptă comisă în cursul aceleiași zile.
În fapt, în dimineața zilei de 20 noiembrie, în jurul orei 06:30, tânărul ar fi pătruns în curtea locuinței unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Bucov și ar fi sustras o motocicletă care se afla în proximitatea locuinței.
Cu ocazia depistării tânărului, motocicleta a fost recuperată și restituită persoanei vătămate.
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în carul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.