Ultima editie tiparita in format pdf

CCR a votat, azi, împotriva CCR!

Publicat pe 2022-11-15 12:30:01Mihail Marinescu

În nicio ţară europeană nu se întâmplă cu justiţia ce se întâmplă în România!

Cum poţi, ca magistrat al CCR, să votezi împotriva Constituţiei României?

Pentru ce să mai se plătească salariile în mii de euro pentru aceşti judecători ai CCR dacă ei au ales să nu mai se ţină cont de ceea ce tot ei decid? Pur şi simplu, CCR a ales autodesfiinţarea, prin respingerea sesizărilor de neconstituţionalitate a modificărilor asupra Legilor Justiţiei! Vom vedea cum magistraţi, în Instanţă, vor ţine cont de ce vrea UE, nu de ce spune Constituţia României! Bezna minţii!

Judecătorii Curţii Constituționale au respins astăzi, 9 noiembrie, ca fiind inadmisibile, sesizările depuse de mai mulţi parlamentari din opoziţie, dar şi de Avocatul Poporului cu privire la cele trei legi ale justiției adoptate de Parlament.
Este vorba despre Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea organizării judiciare şi Legea Consiliului Superior al Magistraturii.
S-a decis, astfel, că magistraţii pot să aibă „libertatea” de a nu mai ţine cont de deciziile CCR, aşadar nici de ce prevede Constituţia României! Pot să ţină cont, de exemplu, de ce decide Bruxelles-ul, Uniunea Europeană.....!
Păi şi ce fel de ţară este asta în care nu mai contează Constituţia? Mai se poate numi ţară? De ce românii îşi fac singuri rău? Cum poţi, ca magistrat al CCR, să socoteşti că este bine ca judecătorii, în Instanţă, să considere că nu contează ce spune CCR, ci doar ce spune UE?
Cum poţi ca magistrat al CCR să votezi împotriva a ceea ce prevede Statutul tău de magistrat, împotriva Constituţiei pe care ai jurat că o respecţi?
Da, oameni buni, Curtea Constituţională a ales astăzi, 9 noiembrie, ca România să nu mai aibă Constituţie!
Apropo, Constituţia se poate modifica sau se poate anula numai prin voinţa poporului, adică prin Referendum, nu prin decizia unora!
Nici măcar nu s-a aşteptat vreun răspuns, un aviz, al Comisiei de la Veneţia! Pur şi simplu, judecătorii CCR au votat aşa cum vor globaliştii de la UE! Ruşine să le fie!
Păi, în condiţiile astea, de ce ar mai exista CCR ca instituţie? Doar aşa ceva decorativ?
Pentru ce să mai se ofere salarii de mii de euro acestor 9 judecători, plus pensiile speciale pentru ei, dacă tot au ales să nu se mai ţină cont de ce decide CCR?
Mai în glumă, mai în serios, dacă nu se mai ţine cont de deciziile CCR, păi atunci nici ceea ce a decis acum CCR înseamnă că nu este obligatoriu! Ehe!
Dacă românii nu vor reacţiona faţă de atacurile acestea asupra Constituţiei, ieşind în stadă să protesteze, atunci îşi vor merita soarta!