Ultima editie tiparita in format pdf

Handbal feminin: Şi am început aşa de bine...!

Publicat pe 2016-04-05 12:34:04Mihail Marinescu

CSM Ploieşti – CSM Bucureşti 28-34 (16-15)

Chiar dacă au avut în faţă un adversar redutabil, o echipă foarte valoroasă şi care reprezintă handbalul românesc la cel mai înalt nivel, ne referim aici la CSM Bucureşti, handbalistele de la CSM Ploieşti au dat o replică foarte bună echipei bucureştene, în partida jucată luni seara, la Sala Olimpia, şi contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii Naţionale feminine.

Fetele noastre au avut multe momente când s-au ridicat la înălţimea adversarelor şi chiar a existat o perioadă când ostilităţile din teren au fost conduse de către CSM Ploieşti, în prima repriză, căci în a doua parte lucrurile aveau să stea cu totul altfel. Interul dreapta, Marina Dmitrovic, a fost încântătoare în acest meci, fiind, fără doar şi poate, „vioara întâi” în echipa ploieşteană, cu 11 goluri. A făcut dovada calităţilor sale excepţionale şi a ieşit în evidenţă prin puterea şi precizia aruncărilor. De fapt, tactica CSM-ului Ploieşti în asta s-a bazat, cel puţin în prima repriză, succesive la capătul cărora Dmitrovic se înălţa şi arunca la poartă. Le-a mers bine ploieştecelor cu această tactică, în timp ce bucureştencele părerau debusolate, fiind luate prin surprindere de determinarea jucătoarelor de la CSM Ploieşti. Meciul a început cu două goluri la rând ale oaspetelor, însă replica ploieşteană nu a întârziat să apară, prima reuşită a noastră fiind opera Marinei Dmitrovic. După ce am egalat la 3-3, CSM Bucureşti a reuşit să se distanţeze pe tabelă: 4-7; 5-8; 6-9. Apoi, Dmitorvic şi Tivadar au mai redus din această diferenţă, dar scurt timp, pentru că iar s-a refăcut diferenţa de 3. Şi de aici, jocul CSM-ului Ploieşti avea să se schimbe radical în bine, reuşindu-se egalarea prin Dmitrovic, Sheiko şi Tivadar. S-a mers cap la cap, însă de data asta ploieştencele erau cele care conduceau, 14-13 (min. 25); 15-14 (min. 26), pentru ca la cabine să se intre cu un scor favorabil echipei ploieştene, 16-15. Şi ce bine arăta acest scor!

Repriza secundă, însă, avea să le aparţină bucureştencelor, văzându-se experienţa internaţională, dar şi valoarea clară a unor jucătoare din garnitura oaspete. Nu am început rău nici acest al doilea act, având 17-16 în minutul 33, dar bucureştencele aveau să-şi ia toate măsurile pentru ca acest meci să nu intre în istorie cu o surpriză. S-au apărat mai bine, mai agresiv, au apelat şi la alte jucătoare mai valoroase şi au fost mai „şmechere” în atac. Au mai contribuit şi arbitri cu unele decizii controversate, la eliminările de două minute, dar şi la câteva faze petrecute la marginea celor două semicercuri, alegându-se cu antipatii din partea suporterilor ploieşteni. Antrenorul echipei ploieştene, Neven Hrupec, a jucat din nou îndrăzneţ, scoţând portarul şi introducând o jucătoare echipată cu un tricou special, pentru a suplimenta locul pe faza de atac, în momentele când echipa nu putea evolua în efectiv complet. Dar nici aşa nu prea au mers bine lucrurile, asta pentru că apărarea bucureşteană intra în posesie şi, uneori, a cam prins echipa ploieşteană descoperită, în poarta noastră aflându-se extrema dreaptă Adriana Vasilescu. Diferenţa de 4 sau 5 goluri în favoarea oaspetelor s-a menţinut constant pe parcursul reprizei secunde, însă finalul a fost cam aspru pentru cum s-a jucat per ansamblu. De la 27-31, în minutul 56, CSM Bucureşti s-a distanţat, nemeritat spunem noi, la 7 goluri, numai că fosta internaţională, Ramona Farcău, avea să mai „îndulcească” umpic diferenţa, printr-un gol marcat în ultimul minut de joc, astfel că tabela a indicat scor final 28-34.

CSM Ploieşti: Tatalovic - Florea (2 goluri), Dmitrovic (11, 3 din „7 metri”), Tivadar (5, 2 din „7 metri”), Burtea-Shutska (4), Sheiko (2), Farcău (3). Au mai jucat: E. Şerban - Balaban-Curtean, Chiricuţă, Vasilescu (1 gol), Boştină. Antrenor: Neven Hrupec.

CSM Bucureşti: Grubisic - Martin (2 goluri), Jorgensen (2), Gullden (10, 2 din „7 metri”), Vetkova, Brădeanu (7, 2 din „7 metri”), Curea (2). Au mai evoluat: Pessoa - Torstenson (2 goluri), Manea, Fisker (2), Vărzaru (3), Rodrigues (4). Antrenor: Kim Rasmussen. Arbitri: Sebastian Mîrza şi Cristian Nedelea (ambii din Cluj). Observator FRH: Marius Brumaru (Vrancea).

Echipa ploieşteană are de disputat miercuri, 6 aprilie, un alt meci de... foc, la Baia Mare, împotriva HCM-ului din localitate, echipă aflată pe locul doi în clasament, dar care întâmpină serioase probleme financiare, mai mari decât la CSM Ploieşti, momentan! Am ajuns în situaţia să facem şi astfel de... clasamente, ale suferinţelor! Greu cu managementul în aşa zisa democraţie... balcanică!