Ultima editie tiparita in format pdf

Ploieşteni! Acum, când frigul bate la uşă, apar probleme şi cu subvenţia la energie termică!

Publicat pe 2022-09-20 13:24:51Mihail Marinescu

Se declară că facturile pentru subvenția la energia termică livrată populației nu au fost confirmate și avizate în privința consumului realizat, de către (A.D.I.) Termo Prahova, astfel că Primăria Municipiului Ploiești nu poate dispune plata acestora!

Situaţia de la Ploieşti are legătură cu cerinţa Ursulei, de la Consiliul Europei, de a nu se mai acorda subvenţii şi de a se face economie la utilităţi?

Într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Ploieşti se arată că viceprimarul municipiului Ploiești, Anca Adina Popa, refuză să avizeze plata facturilor pentru subvenţia la energia termică, emise de actualul operator. Anca Adina Popa, potrivit atribuțiilor ce îi revin, coordonează, îndrumă și verifică activitatea Direcției Economice a municipalității. În materialul de presă se declară că viceprimarul Anca Adina Popa a verificat facturile înregistrate în evidența contabilă a Primăriei Municipiului Ploiești pentru serviciul local de termoficare.
„Astfel, în ceea ce privește situația subvenției la energia termică livrată populației s-a constatat că pentru suma datorată la acest capitol fostului operator al serviciului de termoficare, care este în cuantum total de 114 097 866, 28 lei, există prevedere bugetară, pentru anul în curs, în valoare de 44 796 532,47 lei.
În altă ordine de idei, facturile pentru subvenția la energia termică livrată populației, emise de noul operator, S.C. Termoficare Prahova S.A., sunt în evidența Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Termo Prahova și au o valoare de 6 637 787,05 lei. Având în vedere că, până în prezent, facturile menționate nu au fost confirmate și avizate în privința consumului realizat, de către (A.D.I.) Termo Prahova, conform atribuțiilor ce îi revin acestei structuri locale, Primăria Municipiului Ploiești nu poate dispune plata acestora.
În aceste condiții, luând în considerare și legislația de specialitate în vigoare, viceprimarul Anca Adina Popa a declarat că nu va acorda “bun de plată” pentru facturile respective, emise de către operatorul S.C. Termoficare Prahova S.A.”, se declară în comunicatul respectiv.
Şi, dacă nu se vor fi facturile confirmate, rămân ploieştenii fără subvenţii?
Cum de petrec toate astea, lipsa apei calde, probleme cu subvenţia la energia termică, tocmai acum, când Uniunea Europeană cere ţărilor membre să ia măsuri pentru a se face economie la utilităţi, când se cere a se renunţa la subvenţii? Ce coincidenţă!