Ultima editie tiparita in format pdf

31 august, Ziua Limbii Române!

Publicat pe 2022-08-31 15:56:26Mihail Marinescu

Din anul 2011, ziua de 31 august este marcată ca fiind Ziua Limbii Române.
În acel an, Parlamentul României avea să voteze propunerea legislativă iniţiată de scriitorul Corneliu Leu, acestuia alăturându-se Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români și Ligya Diaconescu director al unei revistei internaționale.
S-a depus un memoriu, semnat de cei trei, ca în 31 august să se sființească, prin zărbătorire, Ziua Limbii Române.
Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, preluată de la inițiatori de senatorul Viorel Badea, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România.
În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”, scrie wikipedia.org. Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2011 adoptată de Parlamentul României.
În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.