Ultima editie tiparita in format pdf

Bărbat mort lângă un spital din Ploiești; reacția primarului Volosevici

Publicat pe 2022-05-30 10:10:41Daniel Lazăr

Un bărbat de 86 de ani a murit vineri, pe strada Ana Ipătescu, în apropiere de Spitalul Schuller din Ploiești. Martorii au sunat la 112, iar medicii sosiți la fața locului nu au mai putut să-l salveze. „Informațiile pe care le-am primit în prima fază sunt contradictorii, de aceea am dispus aceste verificări. Indiferent de funcție, suntem în primul rând oameni și, dacă se dovedește vinovăția salariaților de la spital, vom merge chiar până la desfacerea contractului de muncă”, a declarat primarul Andrei Volosevici.
Și viceprimarul Ploieștiului, Magdalena Trofin, susține că tragedia s-a produs lângă gardul spitalului municipal. „Regret foarte mult incidentul şi transmit condoleanţe familiei îndoliate! Paznicul nu a avut o reacţie logică de a alerta autorităţile medicale. Personalul spitalului a intervenit de îndată ce a fost alertat de o persoană aflată în zonă, dar, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat”, a declarat viceprimarul Trofin pentru Agerpres. 
 Potrivit IPJ Prahova, “din primele verificări efectuate de polițiști, nu rezultă indicii de săvârșire a vreunei infracțiuni. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă”.