Ultima editie tiparita in format pdf

Creştere cu 68% a exporturilor din industria prahoveană!

Publicat pe 2022-05-03 13:12:05Mihail Marinescu

Indicele producţiei industriale, în luna februarie 2022, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, calculat ca serie brută, la nivelul judeţului Prahova, a fost de 104,9%, ne infomează Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova.
În cea de-a doua lună a acestui an, faţă de luna corespunzătoare din anul 2021, indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie pe total, la nivelul judeţului Prahova, a fost de 120,0%, spune aceeaşi sursă.
Exporturile de bunuri din judeţul Prahova în luna decembrie 2021 au însumat 323.329 mii euro. Comparativ cu luna decembrie 2020, exporturile au crescut cu 68,3%.
În luna decembrie 2021 importurile de bunuri din judeţul Prahova au însumat 326.237 mii euro. Faţă de luna decembrie 2020, importurile au scăzut cu 3,4%.
Deficitul comercial din luna decembrie 2021 a fost de 2.908 mii euro, mai mic cu 120.349 mii euro (-97,6%) decât în luna decembrie 2020.