Ultima editie tiparita in format pdf

Ministrul Energiei: „Facturile trebuie stornate”!

Publicat pe 2022-01-20 14:14:42Mihail Marinescu

Anularea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care se plafonau preţurile la energie electrică a dus la o majorare exagerată a facturilor.

Ceea ce îi supără cel mai mult pe români, în această perioadă, o reprezintă categoric preţul exagerat de mărit al facturilor la gaze şi la lumină.
Guvernanţii se comportă de parcă ar fi fost luaţi prin surprindere, deşi prin toată Europa s-au majorat preţurile într-un mod foarte ciudat, dar acele ţări aveau să aplice imediat metode care au pus cât de cât lucrurile pe un făgaş normal.
În România, însă, se alcătuiesc fel de fel de comisii, de anchete, se ceartă unul cu altul, însă, în acelaşi timp, cetăţeanul suferă şi se află în imposibilitatea de a-şi achita acele facturi cu preţuri neruşinate.
Vă aduceţi aminte cum, în urmă cu ceva timp, actuala clasă politică a eliminat OUG 114 prin care se plafonau preţurile la gaze, la energie electrică, energie termică, spunându-se că România are nevoie de liberalizarea preţurilor, dar şi că trebuie să se elimine tot ce a făcut Dragnea! Indiferent dacă ceea ce făcuse Dragnea era pentru binele oamenilor? Iată că da!
Ei bine, uite în ce situaţia ne-au adus cei care au eliminat acea OUG! 
Totul se putea rezolva extrem de simplu şi acum. Tot ce trebuiau să facă politicienii de la guvernare era să emită o OUG prin care se plafonau preţurile acestea şi, astfel, ieşeai mai liniştit din iarnă. După care, vedeai ce faci cu TVA-ul, ca să îl reduci ori la 0, ori aproape de 0.
Certurile, controversele, acuzaţiile dintre politicieni nu fac decât să se tărăgăneze lucrurile şi să nu se aplice nicio măsură care să conducă la ceva bun pentru cetăţeni.
Actualul ministru al Energiei, Virgil Popescu, ministrul Energiei, spune că acei consumatori care au primit facturi calculate greșit nu ar trebui să plătească până când nu li se reface factura! Incredibil!
Păi, dacă omul nu plăteşte factura, se trezeşte că o să i se oprească gazele, curentul! Offf! „Evident, dacă vine următoarea factură și aceea nerefăcută, eu cred că până la urmă se poate merge la retragerea licenței acelui furnizor care nu respectă legea, pentru că nu poți să te joci cu nervii oamenilor, nu poți să te joci cu oamenii”, amenință ministrul Energiei, Virgil Popescu!
Acesta a mai declarat, citat de antena3.ro, că  „facturile trebuie stornate. Oamenii nu trebuie să plătească penalități şi facturile trebuie refăcute. Furnizorii trebuie să facă din oficiu acest lucru. Un mare furnizor care a recunoscut că a făcut acest lucru, nu vreau să dau niciun nume, începând de ieri, a recalculat facturile și a retrimis facturile către clienți”, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu. Ia uitaţi ce mai vrea ministrul Energiei, care nu face altceva decât să se complice. „Gândim în continuarea unei scheme de ajutor de stat pentru consumatori în schema de compensare pentru consumatorii casnici în așa fel încât după data de 1 aprilie să avem o posibilitate să reducem TVA de la 19% la 5% în paralel cu o scoatere din prețul energiei electrice a bonusului de cogenerare și a tarifului de certificat verde. Evident, la fel pentru cei care au un plafon de consum de 300 de kW la energie electrică plus o marjă de 10%. De asemenea, gândim să vedem în funcție de prețul la gaze naturale să vedem ce putem face pentru gazele naturale. După estimările mele, consumul la gaze naturale va scădea din aprilie.
Pentru IMM gândim o schemă de ajutor după data de 1 aprilie, astfel încât IMM-urile să poată beneficia în continuare până la data de 1 iulie de acest ajutor.
Am urmărit ca acest ajutor de stat să se ducă țintit către ei, dar să își asume şi ei anumite responsabilități cum ar fi păstrarea locurilor de muncă.
Dorim să îi ajutăm, dar dorim și din partea mediului de afaceri să păstreze locurile de muncă.
Vom redacta proiectul de Ordonanța de Urgenţă şi vom merge în Guvern cu ea. Cei care au primit facturi mari la energia electrică să aştepte recalcularea preţurilor”, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu.