Ultima editie tiparita in format pdf

Şi ploieştenii au ieşit în stradă pentru a spune un NU hotărât certificatelor de vaccinare

Publicat pe 2021-11-23 12:07:06Mihail Marinescu

„Libertate fără certificate”, „Nu cedăm, nu ne vaccinăm”, „Toată ţara în stradă!” s-au auzit şi din piepturile a mii de ploieşteni prezenţi la protestul susţinut în faţa Palatului Administrativ din Ploieşti duminică, 21 noiembrie, împotriva proiectului de lege al certificatului verde

Oaspeţi de seamă la Ploieşti, Pompiliu Diplan şi Sorin Bălan, care au fost entuziasmaţi de numărul mare de ploieşteni participanţi la protest


Centrul civic al Ploieştiului a fost, pe 21 noiembrie, luat cu asalt de mii de ploieşteni dornici să participe la protestul organizat, în primul rând, împotriva introducerii certificatului zis „verde” în societatea românească. Au fost prezenţi oameni de toate vârstele, uimindu-i şi pe organizatori numărul mare de participanţi.
Atât de mulţi oameni în Ploieşti, la un protest, nu a mai fost văzut de pe vremea când se protesta împotriva lui Băsescu! S-a scandat împotriva vaccinării obligatorii, împotriva legii certificatului „verde”, a restricţiilor şi măsurilor impuse şi menţinute în mod aberant lună de lună. Lumea cere ca în farmacii şi în spitale să fie aduse medicamentele dovedite că vindecă de C-19 şi a condamnat actualul tratament care se aplică în spitale asupra celor bolnavi sau depistaţi „pozitivi”.

De ce se tem oamenii de certificat
Lumea este speriată că ar putea să îşi piardă job-urile dacă se votează Legea certificatului verde.
Chiar dacă se afirmă că testele de anticorpi vor fi gratuite primele două luni, întrebarea este ce se va întâmpla după acele două luni, că ar trebui să ai un salariu foarte mare din care să îţi permiţi să faci teste săptămânal.
De asemenea, există temerea că centrele de testare se vor închide şi atunci o să rămână doar varianta vaccinării pentru a avea în continuarea certificatul verde şi acces la locul de muncă.
Oricum, chiar dacă se votează acea lege, oamenii au de partea lor Constituţia (până nu o schimbă şi pe aceasta!) şi Codul Muncii, dar există şansa ca ea, legea, să fie atacată fie în Instanţe, fie la CCR şi să fie declarată neconstituţională.
Oamenilor li s-a spus că trebuie să dea dovadă de o rezistenţă şi mai mare în faţa şantajului lansat de unii şi de alţii în a se vaccina. „Haideţi ca fiecare dintre noi, la locurile noastre de muncă, să facem şi noi o rezistenţă”, spunea Dan Grăjdeanu, de la Frăţia Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Acesta a făcut apel şi la unitate, argumentul fiind că dacă există unitate între oameni, cei care ne conduc se pot teme de popor.
„Ei nu pot fără noi. Dar noi fără ei da. Şi noi, dacă ne adunăm, putem să susţinem oameni politici care ne reprezintă”..... „Să ne apropiem de Hristos, pentru că fără Biserică nu se poate! Fără Hristos nu şii să fi viteaz!”, a mai spus Dan Grăjdeanu.

„Ploieşteni, sunteţi fantastici”
Alături de protestatarii ploieşteni au fost şi doi oameni care stau de mai bine de un an şi jumătate în fruntea baricadelor ridicate la Bucureşti, prin mişcările civice pe care le conduc fiecare, împotriva abuzurilor şi a altor fărădelegi comise de politicieni, dar nu numai, în perioada „epidemiologică”. Este vorba despre Pompiliu Diplan (de la Starea de Libertate) şi Sorin Bălan (de la Acţiune pentru Naţiune), binecunoscuţi luptători pentru Libertate şi pentru respectarea Drepturilor omului.
Ambii aveau să se declare uimiţi de numărul mare de oameni prezenţi la protestul de la Ploieşti, afirmând că nici la Bucureşti nu se strâng, de obicei, aşa de mulţi.
„Dragi ploieşteni! Sunteţi fantastici! Rareori mi-a fost dat să văd atâta lume la Bucureşti cum văd acum la Ploieşti!
Ploieştiul este noul Bucureşti!”.... „ Apropo de unitate. Chiar dacă mai avem unele diferenţe metodologice şi mai mă cert cu fratele Dan (n.n. Dan Grăjdeanu) pe o virgulă, dar important este că în adâncul nostru avem exact aceiaşi duşmani. Aceeaşi duşmani care încearcă să ne sperie cu hologramele lor şi cu acest certificat verde. Nu vă descurajaţi! Nici voi, ploieştenii, nici noi bucureştenii, nici sucevenii nu trebuie să ne descurajăm. Nu contează faptul că vedem la televizor un film întreg cum că tăvălugul înaintează şi nimic nu poate fi oprit! Nu trebuie să o luăm ca pe o fatalitate. Depinde de noi, de lupta fiecărui popor cât de mult calcă acest tăvălug.
Dacă în Australia nu s-au mişcat băieţii destul de repede au acum cea mai sinistră dictatură. Dacă în Austria au fost cele mai slabe proteste din Europa, au ceea ce le trebuie din cauză că nu au protestat. Din acest motiv vă spun şi vouă că nu e nimic scris dinainte. Evident că este un plan din 2010-2012, fundaţia Rochefeler, un ziarist a dezvăluit toate aceste planuri”, a transmis Pompiliu Diplan. Acesta a continuat referindu-se şi la cele două mari partide care acum se pregătesc să formeze guvernul. „Împotriva voastră şi a intenţiilor voastre stupide, politicienilor de la aceste partide, iese lumea în stradă! Este trădare! Şi se vede trădarea după modul în care se pregătesc să voteze”.
Diplan a explicat că degeaba te duci la ei, la politicieni, la birou şi le explici că vaccinul, care nu este un vaccin, nu rezolvă nimic, că nu imunizează, nu opreşte transmiterea şi nu opreşte îmbolnăvirea
. „Avem 30 şi ceva la sută vaccinaţi şi tot atâtea îmbolnăviri. Procentul este acelaşi. Există un articol „European Journal Epidemiology”, care a analizat pe 60.000.000 de oameni din 84 de ţări, că dacă dublezi vaccinarea se dublează şi sănătatea şi au ajuns la concluzia că nu, că aceste două variabile – starea de sănătate a populaţiilor lumii şi rata lor de vaccinare – sunt total diferite, nu merg mână în mână. Să le spunem asta şi lui Arafat şi lui Cercel dar mai ales lui Rafila, care este vârful de lance al imaginii lor.

Lista ruşinii, citită şi la Ploieşti de către Sorin Bălan
La rândul său, Sorin Bălan a dat citire numelor parlamentarilor care au votat în Senat proiectul de lege al certificaului verde. „Aceasta este lista ruşinii”, a exclamat Sorin Bălan. Fiecare nume rostit avea să fie huiduit de lumea prezentă la protest. „De fiecare dată când ieşiţi în stradă să aveţi lista ruşinii cu voi şi să o strigaţi, pentru ca data viitoare când vă vor cere votul să nu mai puneţi ştampila pe ei.Să-i ştie tot poporul şi să-i faceţi de râs, a transmis Sorin Bălan.
„Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie”, strigau în cor oamenii la adresa senatorilor care au votat în urmă cu câteva săptămâni pentru încălcarea Constituţiei şi drepturilor omului odată cu votul dat certificatului verde.
„Aşa vor fi scandate şi numele parlamentarilor din Camera Deputaţilor care vor vota legea asta. Îi vom face de râs de fiecare dată când vom ieşi în pieţele publice. Toţi românii trebuie să ştie care este această listă a trădătorilor”, a mai afirmat Sorin Bălan. Lumea prezentă la protest a scandat „Nu cedăm, nu ne vaccinăm!”, „Libertate, fără certificate!”, „Toată ţara în stradă!”, dar au şi fredonat cântece patriotice şi au rostit rugăciuni, precum Tatăl Nostru.
Tot la protestul de la Ploieşti s-a comunicat că, în ziua când se va vota în Parlament Legea certificatului verde, o să fie organizat un protest masiv la Palatul Parlamentului, la care sunt aşteptaţi să sosească oameni din toate zonele ţării.