Ultima editie tiparita in format pdf

A început montarea noul pavaj în zona pietonală din jurul Winmarkt

Publicat pe 2021-11-17 11:34:13Mihail Marinescu

Să vedem şi cât vor rezista noile plăci!

Începute la finele lunii trecute, lucrările de reamenajare şi modernizare din zona pietonală cuprinsă între magazinul Winmarkt şi Casa de Cultură a Sindicatelor prind din ce în ce mai mult contur.
Au fost montate noile plăci din jurul Winmarkt-ului, aripa dinspre fântâna arteziană şi în spate, în faţa unui magazin Apicol, urmând ca în perioada următoare lucrarea să se extindă şi înspre celelalte porţiuni ale zonei pietonale.
Să vedem dacă şi de acum înainte se vor ma aduna, în acea zonă a Ploieştiului, acei puştani cu rolele, cu plăcile, cu bicicletele pentru a face diverse jonglerii.
În principal din cauza lor a fost deteriorat pavajul acolo. Dar, să vedeţi ce stricăciuni au făcut, aceşti indivizi, şi pe platoul de la Casa de Cultură a Sindicatelor, chiar lângă sediul Primăriei! Cele mai afectate fiind scările acoperite cu plăci de marmură, ce a mai rămas din marmură, că arată ca după bombardamente!
Se adună seară de seară acolo, dar Poliţia pare să nu ia măsuri din moment ce ei continuă să se dea în spectacol!