Ultima editie tiparita in format pdf

Ce urmează după cele două săptămâni de vacanţă forţată?

Publicat pe 2021-11-04 15:54:24Mihail Marinescu

Elevii şi profesorii nu ştiu nici acum în ce condiţii se reîncepe şcoala luni, o noiembrie, dacă se reîncepe atunci!

Luni, 8 noiembrie, ar trebui ca elevii şi cadrele didactice să se întoarcă la şcoală, că aşa a stabilit Ministerul Educaţiei. Remintim că învăţământul românesc a fost din nou oprit, dându-se vacanţă forţată de două săptămâni, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de gripă (denumită şi covid-19), deşi copiii au imunitate solidă chiar şi în faţa acestui virus, că aşa spun studiile ştiinţifice, nu noi.
Până şi OMS a recunoscut acest fapt! Dar, în România, se aplică nişte metode foarte ciudate din punct de vedere medical.
Deşi mai este foarte puţin timp până luni, ministrul Educaţiei ştie doar că se reîncepe şcoala, dar nu şi în ce condiţii.
El, ministrul, ştie să uzeze de celebra lozincă „vacccinarea” de ai impresia că oamenii ăştia au avut de învăţat o poezie şi pe aceea trebuie să o repete la infinit. Helooo!
Se pune condiţia vaccinării în rândul profesorilor pentru reînceperea şcolii, ceea ce este aberant şi ilegal, în acelaşi timp. Nu poţi, nene, să condiţionezi omul pe motive medicale, că e faptă penală!
Degeaba speriaţi lumea de moarte prin intermediul televiziunilor pentru a-i convinge să se înţepe, că tot faptă penală rămâne condiţionarea!
În loc să se lupte pentru a fi aduse în farmacii, în spitale, în şcoli medicamentele dovedite că vindecă de gripa asta C-19, el, ministrul, îi tot trage cu vaccinarea.
Domnule, vaccinat sau nevaccinat, tot la medicamente se recurge atunci când te îmbolnăveşti, nu la o nouă doză de vaccin! Este limpede?
Este limpede că şi vaccinaţii se îmbolnăvesc şi dau mai departe gripa?
Medicii trebuie să se ocupe de sănătatea cetăţenilor şi să decidă ce şi cum, nu politienii!