Ultima editie tiparita in format pdf

Lider in Liga 2! Petrolul 52-Ripensia Timișoara 2-0(2-0)

Publicat pe 2021-09-20 09:21:02Ionut Mitoiu

Petrolul 52 a câștigat în etapa șaptea și a devenit liderul la zi in Liga 2, după succesul cu Ripensia Timișoara, care, la ora meciului, avea doar o înfrângere la activ și venise pe "Ilie Oană" să-și vândă scump pielea. N-a fost să fie așa, pentru că ploieștenii au reușit să continuie seria de victorii, deși nu au făcut un meci bun. Partida a fost rezolvată în prima repriză, în care au fost marcate golurile victoriei și au mai fost câteva ocazii mari de gol. Iată ce s-a petrecut în mitanul întâi.
Min.11, 1-0: Vajushi a recuperat o minge in marginea careului de 16 metri și apoi a înscris cu un șut plasat, la colțul din dreapta portarului. Apoi, Diarra (30) a trimis pe lângă poartă din poziție bună, după care în minutul 34 n-a marcat din 3 metri! Min.42, 2-0: Mario Bratu a înscris un super gol din lovitură liberă, de la 28 de metri, lateral dreapta, mingea ducandu-se sus, la colțul lung! În repriza a doua ploieștenii n-au mai etalat jocul din prima parte, nu au mai fost incisivi, iar Diarra a rămas dator, tocmai el care era "marcatorul de serviciu"! 
Așadar, cu 18 puncte, Petrolul este lider solitar după disputarea rundei a șaptea. 
Pentru "lupi" urmează o săptămană de foc, cu meciul de marți, din 16-imile Cupei României, cel cu FC Craiova 1948 (ora 18,45, pe "Ilie Oană") și cu o deplasare lungă în etapa a opta, la Unirea Dej, sâmbătă, de la ora 13,00. 
 Petrolul-Ripensia Timișoara 2-0(2-0) 
Marcatori: Vajushi(11), M.Bratu(42). 
Petrolul: Avram-Parvulescu, Huja, Manolache, Țicu--Seto(66-Chindriș), Cebotaru-Bratu(84-Constantinescu), Tucaliuc(74-Jarovic), Vajushi(66-Șaim Tudor)- Diarra(85-Măzărache). Antrenor: Nae Constantin. 
Ripensia:Rus-Sturzu, Lalic, Tieranu, Fridrich-Culibaly, Vidrișan-Piftor, Macritchii(46-Ernest), Mitrov--Golda(73-Taras). Antrenor: Cosmin Petruescu. 
Cartonașe galbene:-/ Ernest(53). 
Au arbitrat: Vasile Buzea (Buftea)-Adrian Popescu(Craiova) și Răzvan Mihai Dobre (Șotânga-Dambovița). Observatori: Adrian Petre (Buzău) și Liviu Seceanu(Galați).