Ultima editie tiparita in format pdf

Petrolul 52 merge in 16-imi, eliminând Brăila

Publicat pe 2021-09-10 10:23:39Ionuț Mitoiu

Petrolul s-a calificat mai departe în Cupa României, după 120 de minute in meciul disputat pe terenul Daciei Unirea Brăila. A fost 1-1 după 90 de minute, după ce Bratu (72) a deschis scorul, iar Priboi (81) a restabilit echilibrul, pentru ca Olaru să înscrie în minutul 100, golul care a adus calificarea. 
Trebuie spus că Brăila a avut altă prestație în acest joc de Cupă, iar ploieștenii nu au mai etalat fotbalul din meciul de campionat, când au învins cu un neverosimil 4-0. Mai mult, gazdele au rămas în zece oameni, după ce Robu a încasat două galbene (25 și 29), dar acest aspect important in economia jocului nu s-a văzut în continuarea partidei!
Astfel, brăilenii au avut două mari oportunități în repriza a doua prin Raphael Stănescu(53, 59), ultima fiind o bară transversală! Totuși, petroliștii au deschis scorul. 
 Min.72, 0-1. Diarra, introdus în partea a doua, a pasat excelent lui Bratu, care a marcat cu un șut plasat la colț. În minutul 78, Alex Radu a avut două intervenții salvatoare la șuturile lui Stănescu și Șandru. Pană la urmă insistența gazdelor a dat roade și Brăila a egalat pe tabelă. 
Min.81, 1-1. Priboi este bine găsit în șase metri și înscrie cu capul, in dreapta lui Radu. S-a intrat în extra-time și golul calificării pentru ploieșteni a venit în cele din urmă. 
Min.100, 1-2. Diarra a furnizat încă o pasă decisivă lui Olaru, care, rămas singur în careu, a plasat balonul pe lângă Duță. Acum, Petrolul va juca în campionat la Slobozia, duminică, de la ora 11. 
Brăila: Duță-- Pătlăgică, Moroianu, Stănciulescu, Șandru--Taciuc(90+2-Apostolache), Ioniță(76-Lungu), Apostol(76-Priboi), Robu--Voinescu(46-,Cocirlă), R.Stănescu. Antrenor:Florentin Petre. 
Petrolul: Al.Radu--Olaru(cpt), Lică(Cebotaru, Manolache, Oprea--S.Pană(70-Tucaliuc), Chindriș--Constantinescu(59-Bratu), Buia(59-Șaim Tudor), Măzărache(70-Diarra)--Jarovic. Antrenor: Nicolae Constantin. Au arbitrat: Alin Constantin Olaru (Rm.Valcea)--Cristian Cosmescu (Pitești) și Mădălin Prioteasă (Pitești). Observatori: Liviu Cebotariu (Galați) și Viorel Leșeanu (Giurgiu).