Ultima editie tiparita in format pdf

La volan, testat pozitiv la substanțe cu efect psihoactiv

Publicat pe 2021-08-31 11:12:14Daniel Lazăr

În această noapte, în jurul orelor 04:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Ștrandului din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat. 
 Întrucât conducătorul auto avea un comportament agitat, a fost testat cu aparatul DrugTest care a rezultat o valoare pozitivă, indicând prezența unor substanțe ce pot avea efect psihoactiv în organism, motiv pentru care a fost transportat la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.  
  În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.