Ultima editie tiparita in format pdf

Documentul ce poate ajuta personalul medical să scape de calvarul vaccinării şi testării!

Publicat pe 2021-07-07 16:10:30Mihail Marinescu

Avocat Marina-Ioana Alexandru vine în sprijinul oamenilor şi a redactat o notificare în care cei ce se simt constrânşi la locul de muncă să se vaccineze şi/ sau să se testeze să îl completeze şi să o depună direct la registratura locului de muncă şi să se ceară să se aplice ștampila cu numărul de înregistrare de la registratura unității.

Ministerul Sănătăţii vrea să oblige personalul medical să se vaccineze „anti-covid” şi, dacă nu pot face asta, atunci să se testeze, săptămânal, pe banii lor!
Bineînţeles că ceea ce vrea doamna ministru de la Sănătate, dar poate şi alţii, constituie un abuz, o încălcare gravă a Drepturilor omului, pentru că este ilegal să constrângi oamenii să efectueze un act medical asupra corpului lor.
Este ilegal să condiţionezi prezenţa la locul de muncă motivând efectuarea de acte medicale.
Avocaţii au luat atitudine faţă de acest act nedemocratic.
Astfel, doamna avocat Marina-Ioana Alexandru a redactat o notificare, pentru a fi distribuită individual de fiecare medic sau cadru medical care este condiționat de angajator să se vaccineue sau să se testeze. Oameni buni, apăraţi-vă drepturile şi nu acceptaţi niciun act medical impus în mod obligatoriu!
Iată şi un link de descărcare al acestei notificări pentru a fi salvată și printată mult mai ușor:
https://we.tl/t-ADXDHnTgHF.