Ultima editie tiparita in format pdf

Noutăţi despre recunoașterea calificărilor din învățământul superior

Publicat pe 2021-06-24 12:53:52Mihail Marinescu

Prin Legea nr. 164/2021, România a acceptat Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior, instrument normativ dezvoltat de UNESCO pentru a facilita recunoașterea studiilor și a mobilității academice, în linia celorlalte instrumente juridice și practici internaționale în domeniu.
Ministerul Educației, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, alături de Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO de la Paris, a participat activ la întregul proces de negociere la nivel internațional a Convenției și, ulterior, după adoptare, a demarat procedura legislativă de acceptare de către România a textului Convenției.
Astfel, România se află printre primele state care și-au exprimat consimțământul de a deveni parte a acestui instrument juridic internațional.
Obiectivul general al Convenției este acela de a facilita și consolida mobilitatea academică la nivel global, cooperarea internațională privind recunoașterea calificărilor de la nivelul învățământului superior, promovarea calității învățământului și utilizarea optimă a resurselor educaționale și umane, promovarea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți. Convenția urmărește stabilirea unor principii generale de recunoaștere pentru accesul la continuarea de studii, având de asemenea, rolul de a furniza un cadru de asigurare a calității care să răspundă adecvat diversificării tot mai rapide a furnizorilor de învățământ superior. Acestuia i se adaugă referiri generale la recunoașterea în vederea accesului la piața forței de muncă.
În ceea ce privește obligațiile statelor-parte la Convenție, documentul conține prevederi generale referitoare la obligațiile cu privire la recunoașterea calificărilor care permit accesul în învățământul superior, recunoașterea calificărilor din învățământul superior în scopul continuării studiilor sau acordării dreptului de a folosi titlul asociat respectivei calificări în acord cu legislația statului parte, inclusiv în perspectiva dobândirii unui loc de muncă.
De asemenea, sunt prevăzute obligații în ceea ce privește recunoașterea studiilor parțiale și a învățării anterioare în vederea finalizării unui program de învățământ superior sau continuării studiilor la acest nivel, recunoașterea studiilor parțiale și calificărilor refugiaților și persoanelor strămutate, precum și situația cerințelor suplimentare pentru admiterea la anumite programe din învățământul superior.
Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor devine, conform Convenției, „structura națională de implementare”, beneficiind de sprijinul celorlalte departamente și organisme de specialitate ale Ministerului Educației, în cooperare cu instituțiile de învățământ superior din România.