Ultima editie tiparita in format pdf

„Jos cu Starea de alertă!”

Publicat pe 2021-04-07 14:05:35Mihail Marinescu

Ploieştenii au ieşit şi pe ploaie să protesteze împotriva restriţiilor abuzive aplicate în numele unei viroze denumite covid-19, scandând "Libertate, te iubim! Ori învingem, ori murim!"

În ciuda condiţiilor meteo nefavorabile, în jur de 100 de oameni au ţinut să participe şi duminică 4 aprilie, la protestul organizat la Ploieşti, de către Frăţia Ortodoxă. Oamenii protestează pentru anularea restricţiilor, a Stării de alertă şi împotriva abuzurilor făcute de unii prin impunerea de „măsuri de siguranţă” în numele unei viroze numite covid-19.
Nici ploaia şi nici rafalele de vânt nu au putut sta în calea oamenilor care nu vor altceva decât să le fie redată posibilitatea să îşi trăiască viaţa aşa cum era până în 2020. Nu vor aur, nu vor petrol, nu vor război, nu vor Luna de pe cer!
Oamenii vor să le fie respectate drepturile şi libertăţile civile de către cei pe care i-au votat să le reprezinte interesele şi să respecte Constituţia României!
După protestul ce a durat două ore au fost aprinse candele la Monumentul eroilor Revoluţiei Române din decembrie 1989.
Deşi sunt dovezi din ce în ce mai clare referitoare la imprecizia testelor ce se fac pentru a se vedea „infecţia covid”, autorităţile continuă să „calculeze” rata de incidenţă bazându-se pe aceste teste, teste care nu sunt conepute pentru a diagnostica vreo boală.
În baza acelor rezultate, provenite de la testele astea idioate, autorităţile emit restricţii după restricţii asupra populaţiei, deşi doar Parlamentul are dreptul să facă asta, prin adoptarea unei Legi organice. Dar, şi aici, în limite, nu oricum.
Aşadar, Guvernul, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Prefectura, Primăria nu au competenţa şi nici dreptul de a restricţiona, prin decizii, HG sau OU, drepturile şi libertăţile civile.
Se tot face aluzie la Legea 55 din 2020, dar se omite faptul că acea lege a fost trimisă înapoi Parlamentului, spre rectificare, de către Curtea Constituţională.
Nu s-a făcut corectura timp de o lună de zile, iar în aceste condiţii respectiva lege nu îşi poate produce efectele.
De asemenea, deciziile Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă nu sunt publicate în Monitorul Oficial, motiv pentru care nu au niciun cadrul legal pentru a fi puse în practică.
Degeaba emite Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova acele ordine, pentru că ele sunt neconstituţionale!
Deşi se vede că ţara este în fierbere şi oamenii ies la proteste în toate oraşele ţării, autorităţile emit în continuare astfel de decizii inumane!"