Ultima editie tiparita in format pdf

Întârzieri în eliberarea cărților de identitate

Publicat pe 2021-04-05 11:03:35Daniel Lazăr

Primăria Municipiului Ploiești, prin Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor, informează cetățenii că, având în vedere situația existentă la nivel național referitoare la condițiile tehnice de tipărire, probleme care nu țin de autoritatea publică locală, termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea cărții de identitate se prelungește. 
 Totodată vă reamintim că, potrivit Art.4 alin. (5) dinLegea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19: “Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiileșiautoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”.
Totodată, este recomandat cetățenilor municipiul Ploiești, cât și celor opt comune arondate ca, în această perioadă, dacă au urgențe (ex: pierdere, schimbare nume... etc), să solicite eliberarea cărții de identitate provizorii. 
 Persoanele care trebuie să plece urgent în străinătate pot solicita eliberarea unei cărți provizorii de identitate pentru obținerea unui pașaport temporar de călătorie (valabil 1 an). Facem mențiunea că actul de identitate va fi lăsat în posesia titularului, pe care solicitantul declară că îl va restitui cu ocazia înmânării noii cărți de identitate. La cerere, se reține o copie a acestuia. 
Mai multe informații despre eliberarea cărții de identitate provizorie sunt disponibile accesând următorul link: http://www.ploiesti.ro/SPCLEP/Pagini%20acte%20identitate/Carte%20provizorie.htm