Ultima editie tiparita in format pdf

Ploieştenii s-au săturat de restricţii şi strigă „Libertate!” Este vremea patrioţilor!

Publicat pe 2021-03-30 14:05:27Mihail Marinescu

Ploieştenii s-au strâns şi ieri, 29 martie, spontan, în centrul oraşului, pentru a protesta împotriva restricţiilor şi a celor care conduc, acum, România, fiind la unison cu protestele din mai toate municipiile de reşedinţă de judeţ din ţară.
Poporul s-a săturat de atâtea restricţii aplicate pe bandă rulantă, acuzând şi faptul că nu se prezintă, din partea celor care le aplică, vreun argument logic atunci când sunt puse în practică.
Să nu mai aibă omul voie să iasă din casă după orele 18:00, în unele locuri, şi, respectiv, 20:00 sau 22:00 în alte zone din ţară, plus închiderea magazinelor seara devreme, inclusiv a magazinelor private, la care se mai adaugă şi purtatul infinit al măştilor – sunt câteva din motivele care au făcut să se umple paharul şi în România, iar oamenii spun „Ajunge cu restricţiile!”
Lumea este supărată şi îşi pune tot felul de întrebări cu privire la faptul că oficialii din fruntea Statului refuză să avizeze medicamentele ce s-au dovedit că vindecă bolnavii de covid, refuză tratamentul aplicat de doamna doctor Flavia Groşan şi merg în continuare pe tratamentul din "protocoale", tratamente despre care nu se spune, oficial, ce medicamente cuprind!
Acţiunea de la Ploieşti a început în jurul orei 17:00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, în vecinătatea fântânii arteziene. Au venit oameni de toate categoriile socio-profesionale şi de toate vârstele, ceea ce reprezintă un mare câştig pentru Democraţie.
Fiecare are dreptul de a protesta atunci când observă că, în societate, îşi fac loc abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului, iar la acest capitol societatea civilă trebuie să aibă un cuvânt foarte important. Şi, iată, că îl are şi datorită Organizaţiei Civice „Frăţia Ortodoxă”, care a fost angrenată şi în unele activităţi de voluntariat, în acordarea de diverse ajutoare pentru oameni sărmani. Reprezenanţii acestei organizaţii civice au fost prezenţi la mitingul de la Ploieşti şi le-au vorbit oamenilor despre ce se întâmplă acum în ţară şi în lume, încurajându-i să îşi apere drepturile.
Sunt acţiuni civice, doamnelor şi domnilor, fără implicări ale vreunui partid politic.

Tot mai mulţi tineri şi la protestele de la Ploieşti!
Tinerii sunt în număr din ce în ce mai mare la protestele din Ploieşti şi din întreaga ţară şi este absolut firesc să fie aşa, pentru că ceea ce se întâmplă acum are efecte asupra viitorului. Ei, tinerii, reprezintă viitorul ţării!
Şi la Ploieşti au luat cuvântul mulţi tineri şi aplaudăm faptul că toţi s-au referit la dragostea pentru ţară, la patriotism.
Au susţinut discursuri şi persoane ce practică medicina, avocatura, oameni cu simţ patriotic deosebit.
Atmosfera a fost completată de intonarea Imnului României, după care a fost rostită Rugăciunea „Tatăl Nostru”.

„Libertate!”, „Libertate!”, „Jos Iohannis!”, „Jos Arafat!”, „Jos Guvernul!”
După ora 19:30 s-a plecat în marş, pe trotuar, în mod civilizat, spre Nordul oraşului, pe Bulevardul Republicii.
Erau din ce în ce mai mulţi oameni, coloana de protestatari întinzându-se pe sute de metri lungime!
Şoferii ce circulau pe bulevard claxonau ca semn de salut transmis protestatarilor. Se scandau lozinci antiprezidenţiale, antiguvernare, contra lui Raed Arafat, dar cel mai des auzit cuvânt a fost „LIBERTATE” semn că ploieştenii nu mai au răbdare cu restricţiile astea ciudate.
A fost o atmosferă ce ne-a adus aminte de decembrie 1989!

Aplauze pentru primarul Andrei Volsevici şi pentru Jandarmerie!
Se cuvine a aduce felicitări primarului Ploieştiului, Andrei Volosevici, şi jandarmilor, pentru că au dovedit omenie, caracter şi s-au comportat admirabil faţă de protestatari, respectând Constituţia României!
Când te porţi civilizat faţă de jandarmi, primeşti exact ceea ce oferi. Mai sunt şi excepţii, dar nu e cazul aici.
Însă, dacă te apuci să arunci cu diverse obiecte spre jandarmi şi mai şi vandalizezi, atunci să ştii că nu vei avea parte de o replică prea blândă, pentru că, nu-i aşa, primeşti exact ceea ce oferi!
Din fericire, la Ploieşti, nu am avut parte de asemenea brutalităţi, ca în alte oraşe, unde este clar că s-a încercat o diversisune.

Au încercat să provoace scandal şi la Ploieşti, dar nu au reuşit
A existat, în timpul protestului din faţa Palatului Administrativ din Ploieşti, un episod mai neplăcut, ce părea a tentativă de a provoca scandal.
În timp ce se vorbea de la microfon, doi puştani, cu mâinile în buzunare, au trecut prin faţa vorbitorului spunându-i „Du-te la muncă, băăăă! Vorbeşti prostii”!
Culmea e că, în acel moment, domnul de la Frăţia Ortodoxă le vorbea oamenilor despre cum au manipulat comuniştii creierii oamenilor atunci când au venit la putere!
Oare asta să nu le convenit acelor doi puştani din moment ce au avut acea reacţie?
Dar, ce să ştie ei, scandalagii, despre comunism, că nici nu existau pe Pământ în acea vreme. Cât despre muncă, ce să mai vorbim!
Este clar că s-a încercat şi la Ploieşti să se pornească un scandal, eventual o diversiune, pentru a se arăta apoi cu degetul către oamenii ce protestau paşnic şi a discredita acţiunile civice.