Ultima editie tiparita in format pdf

Decedat după o urmărire a polițiștilor pentru că nu a oprit la semnalele acestora

Publicat pe 2021-03-30 13:48:22Daniel Lazăr

În cursul nopții de 29/30 martie, în jurul orei 01:00, un echipaj de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Cocoraștii Colț a observat un autoturism care se deplasa fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare. Întrucât conducătorul acestuia nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire, s-a procedat la urmărirea acestuia. 
La un moment dat, pe DC 106, la ieșire din localitatea Cocorăștii Colț, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, s-a răsturnat în afara părții carosabile și, din nefericire, în urma impactului, a decedat.
Din verificări a reieșit faptul că autovehiculul nu era înmatriculat iar bărbatul de 47 de ani aflat la volan avea suspendat dreptul de a conduce. 
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducere fără permis.