Ultima editie tiparita in format pdf

Amenzi de 47.500 lei aplicate de ISU Prahova linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor

Publicat pe 2021-02-08 11:59:32Daniel Lazăr

În săptămâna 1–5 februarie, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova a desfășurat 9 acţiuni de control și de îndrumare pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor, la unități de învățământ, sanitare și turism. Pe timpul desfășurării acestor acțiuni au fost depistate 63 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă din care 11 au fost soluționate pe timpul controoalelor. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul a aplicat un număr total de 53 de avertismente și 10 amenzi în cuantum de 47.500 lei. Cu ocazia controalelor, au mai fost organizate şi desfăşurate 15 instruiri la care au participat 169 de persoane. În urma verificărilor derulate în teren, personalul specializat nu a identificat situații pentru care să fie necesară aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării la obiectivele verificate, din cauza încălcării grave a cerințelor de securitate.