Ultima editie tiparita in format pdf

Pentru „paşi concreţi spre o Românie Educată” , numărul de elevi într-o clasă se reduce la 24, de la 28!

Publicat pe 2021-01-22 13:09:40Mihail Marinescu

Fantastică şi plină de „inteligenţă” decizia minsitrului Educaţie, Sorin Câmpeanu!

Să înţelegem că, dacă numărul de elevi ar fi mai mare de 24 într-o clasă, atunci am avea o Românie Needucată?

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a decis că numărul de elevi în clasele de început de ciclu, în învăţământul liceal cu frecvență - zi, să se reducă de la 28 la 24 de elevi în clasă pentru filiera tehnologică și învățământul profesional, inclusiv dual, precum şi pentru filiera vocațională - profil sportiv, teologic, pedagogic şi învățământul liceal de artă şi de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică!
În comunicatul postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, la finalul său, se preciczează, cu litere înclinate!: „Această măsură se constituie într-un pas concret în direcția României Educate. Ştiţi voi, acel proiect „România Educată”, al Monicăi Anisie. Incredibil!
Aşadar, dacă sunt mai mulţi elevi în clasă, România nu mai este educată?
De unde au apărut aceşti oameni care iau astfel de decizii?
De unde le vin ideile astea aberante?
Şi ce faci, nene ministrule, cu elevii care nu încap, ca număr, în sală? Le faci mai multe săli de clasă? De unde?
Se spune că măsura este pentru anul şcolar 2021-2022.